López Elsa – Te morirás primero

Amada Elsa López Rodríguez, cunoscută literar ca Elsa López, este o poetă, prozatoare, eseistă, editoare și profesoară spaniolă. S-a născut la 17 ianuarie 1943 în Fernando Poo, actuala insulă Bioko, în Guineea Ecuatorială. În 1947 familia ei s-a mutat în insula La Palma, din Canare, loc care va avea o importanță decisivă în viața și opera sa.
A studiat Filosofia la Universidad Complutense de Madrid și a obținut doctoratul în Filosofie și Litere. A fost profesoară de literatură și filosofie, iar mai târziu a desfășurat o intensă activitate culturală și editorială. A fondat Ediciones La Palma și a condus, între 2002 și 2006, Fundación Antonio Gala para Jóvenes Creadores.
Opera sa cuprinde poezie, romane, eseuri, biografii și lucrări de antropologie. Printre volumele sale de poezie se numără El viento y las adelfas, Inevitable océano, Penumbra, Del amor imperfecto, La fajana oscura, Cementerio de elefantes, Mar de amores, Travesía și Viaje a la nada. Poezia ei este legată de memorie, insularitate, mare, iubire, identitate și legătura afectivă cu La Palma.
A primit numeroase premii, între care Premio Internacional de Poesía Ciudad de Melilla, Premio Nacional de Poesía José Hierro, Medalla de Oro de Canarias și Premio Canarias de Literatura.

Surse:
Escritores.org, „López Rodríguez, Amada Elsa”: https://www.escritores.org/biografias/25040-lopez-rodriguez-amada-elsa-  
Academia Canaria de la Lengua, „Elsa López”: https://portal.academiacanarialengua.org/miembro/elsa-lopez/ 
CanariWiki, Gobierno de Canarias, „Elsa López”: https://www3.gobiernodecanarias.org/medusa/wiki/index.php?title=Elsa_L%C3%B3pez 
Biblioteca de Canarias, „Elsa López”: https://www.bibliotecadecanarias.org/escritores-as/elsa-lopez

Te morirás primero

Te morirás primero, ya lo sé.
No creas que me importa.
Me vestiré de gala,
con los tacones altos miraré las estrellas
y andaré por las plazas como si fuera fiesta.
Ya verás, cuando te mueras
irán nuestros amigos al entierro.
Habrán ramos, ofrendas,
un latido de pájaro golpeará las ventanas
y el altar se hará añicos durante el ofertorio.
Yo me pondré las gafas de no querer mirarte,
las de mirar el mar y verlo a mi manera.
Escucharé tus versos,
aquellos que escribiste antes de yo leerlos,
seguiré las estatuas
y me vendrá tu llanto y el amor que no tuve.
¿Te imaginas, amor?,
tú allí, muerto, tan solemne y tan quieto,
y yo un bullir de rosas en los bancos del fondo.
Yo, de rojo vestida, trenzas negras mi pelo
y las manos muy blancas acariciando espejos
por donde te has mirado.
Sin una sola lágrima.
Oculta por la pena que siempre fuera mía.
Pensando en tus caricias
y el júbilo perfecto de una siesta de sol
que nunca llegaría.

¿Te imaginas, amor?
Tus nietos, tus parientes,
y en el último asiento una hermosa muchacha
iluminado el arco de sus blancas axilas
por la luz de tus ojos.
Vendrán los oradores y hablarán de tu ingenio,
de tus muecas feroces,
de las horas amables en que ocupabas sitios,
lugares acordados.
Hablarán de tus gestos, de tu bufanda oscura,
del inconstante deleite de tu boca,
del mar que te ocupaba los momentos felices.
Llorarán los acólitos,
las vírgenes de plomo, los ángeles de cera…

Y nunca sabrá nadie que me he muerto contigo.

Vei muri primul

Vei muri primul, o știu deja.
Să nu crezi că-mi pasă.
Mă voi înveșmânta de gală,
cu tocuri înalte am să mă uit la stele
și voi umbla prin piețe de parcă ar fi sărbătoare.
Ai să vezi, când ai să mori
prietenii noștri vor veni la înmormântare.
Vor fi jarbe, omagii,
un fâlfâit de pasăre va izbi ferestrele
și altarul se va face țăndări în timpul ofertoriului.
Eu îmi voi pune ochelarii, de n-oi vrea să mă uit la tine
cei de privit marea și de a o vedea în felul meu.
Am să-ți ascult versurile,
acelea pe care le-ai scris înainte ca eu să le citesc,
voi urma statuile
și mă va cuprinde plânsul tău și iubirea pe care n-am trăit-o.
Îți imaginezi, iubite,
tu acolo, mort, atât de solemn și atât de liniștit,
iar eu, un freamăt de trandafiri pe băncile din spate.
Eu, în veșmânt de purpură, părul în cosițe negre
și mâinile albe, ca de ceară, mângâind oglinzi
în care te-ai privit.
Fără o singură lacrimă.
Ascunsă sub povara jalei ce-a fost mereu a mea
Gândindu-mă la mângâierile tale
și la bucuria desăvârșită a unei sieste la soare
care nu avea să vină niciodată.

Îți imaginezi, iubite?
Nepoții tăi, rudele tale,
iar pe ultimul rând, o frumoasă copilă
cu rotunjimea subsuorilor ei albe luminată
de strălucirea ochilor tăi.
Vor veni oratorii și vor vorbi despre spiritul tău,
despre grimasele tale fioroase,
despre orele plăcute în care umpleai spații,
locuri dinainte rânduite.
Vor vorbi despre gesturile tale, despre fularul tău întunecat,
despre nestatornica desfătare a gurii tale,
despre marea care îți umplea momentele fericite.
Vor plânge acoliții,
fecioarele de plumb, îngerii de ceară…

Și nu va ști nimeni, niciodată, că am murit odată cu tine.

Trăducator: Săvinescu (Croitor) Camelia Loredana, Premiul al III-lea, 2026