Huerta David – Lustro
David Huerta Bravo a fost un poet, eseist, editor și traducător mexican. S-a născut la Ciudad de México, la 8 octombrie 1949, și a murit în același oraș la 3 octombrie 2022. A fost fiul poetului Efraín Huerta.
A studiat Filosofie, Letras Inglesas și Letras Españolas la Facultad de Filosofía y Letras a Universidad Nacional Autónoma de México. A fost profesor, editor și colaborator în reviste culturale mexicane. A participat la viața literară a Mexicului timp de mai multe decenii.
Printre volumele sale se numără El jardín de la luz, Cuaderno de noviembre, Huellas del civilizado, Versión, El espejo del cuerpo, Incurable, Historia și El ovillo y la brisa. Cartea Incurable, publicată în 1987, este una dintre operele sale centrale. A primit Premiul Xavier Villaurrutia, Premiul Național de Științe și Arte și Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice.
Surse:
Enciclopedia de la Literatura en México, „David Huerta”: https://www.elem.mx/autor/datos/1842
Wikipedia, „David Huerta”: https://es.wikipedia.org/wiki/David_Huerta
Lustro
Retrocede la sombra cinco años después,
lenta en su líquida pestilencia como una criatura
de la noche, el espanto, la desesperación.
Retroceden el miedo, la corrupción de un lazo
más delicado y poderoso que la vida que destruye;
retroceden sus mínimos garfios de visibilidad
y derrame, sus precisos asedios y su esfinge gota a gota.
Hace cinco años me incliné por última vez
hacia los ateridos umbrales del trasmundo
y retrocedí asimismo, mientras el vaso recorría
la mano que lo empuñaba. De ese recipiente
salía un anillo de terso, hiriente fuego.
Un vaso nada más bordeaba el instante
anterior al paso que yo no daba
como si no fueran mis dedos los que lo sostenían
sino el cristal el que se hubiese apoderado de mí,
de mis entrañas laceradas, de mis ojos irritados.
Mi amigo se acercó y le di ese vaso. Cinco años
han pasado. Estoy aquí, ahora, escribiendo esto,
mirando la noche en derredor,
desvelado y sobrio, entregado al amor,
lento en el mundo raudo,
ráfaga de materia ensimismada.
Cincinal
Cinci ani mai târziu se retrage umbra,
lentă în molipsirea-i curgătoare, precum o făptură
a nopții, a spaimei, a disperării.
Se retrage teama, decăderea unei legături
mai delicată și mai rezistentă decât viața pe care o nimicește;
picătură cu picătură, se retrag cârligele infime ale văzului
și deversării, precisele asedii și misterul său.
În urmă cu cinci ani m-am înclinat pentru ultima oară
către pragurile înmărmurite ale lumii de apoi
și-am făcut și eu un pas înapoi, în timp ce paharul străbătea
mâna ce-l călăuzea. Din recipientul acela
izvora un inel de-un foc neted, dureros.
Doar un pahar mărginea momentul
dinaintea pasului pe care nu-l făceam
de parcă nu degetele mele erau cele care-l țineau,
ci sticla, care puse stăpânire pe mine
pe măruntaiele mele sfâșiate, pe ochii mei înroșiți.
Prietenul meu s-a apropiat de mine și i-am dat acest pahar. Trecut-au
cinci ani. Mă aflu aici, acum, scriind,
privind noaptea în juru-mi,
nedormit și treaz, jertfit iubirii,
domol într-o lume agitată,
o răscolire de materie abandonată-n gânduri.
Traducător: Munteanu Ana-Maria 2023