Charry Lara Fernando – Como la ola
Fernando Charry Lara a fost un poet, eseist, critic literar și profesor columbian. S-a născut la Bogotá, la 14 septembrie 1920, și a murit la Washington, în 2004. Este asociat cu poezia columbiană de la mijlocul secolului al XX-lea și cu o sensibilitate modernă, atentă la intimitate, memorie și limbaj.
A studiat Dreptul și Științele Politice, dar activitatea sa principală a fost literară și universitară. A fost profesor, critic și colaborator al unor publicații culturale. A făcut parte din Academia Columbiană de Limbă și a contribuit la reflecția asupra poeziei columbiene moderne.
Printre volumele sale poetice se numără Nocturnos y otros sueños, Los adioses, Pensamientos del amante și Llama de amor viva. A publicat și eseuri și lucrări de critică literară, între care texte despre poezia columbiană și despre autori importanți ai literaturii de limbă spaniolă. Poezia sa este legată de noapte, iubire, nostalgie, dispariție, vis și melancolie.
Surse:
Banrepcultural, „Fernando Charry Lara”: https://enciclopedia.banrepcultural.org/Fernando_Charry_Lara
Centro Virtual Cervantes, „Adiós a Fernando Charry Lara”: https://cvc.cervantes.es/foros/leer_asunto1.asp?vCodigo=20506
Como la ola
Con llegada de espuma hasta la playa triste,
oscura ola de esplendor lunar extendido,
tú cruzas, tú cruzas
con remoto ardor despertando mi beso
en el mar delirante de la noche.
En fuga siempre, llena de reflejos,
reconstruyendo a solas lo amargo y lo distante,
o recostada un poco a la luz de los crepúsculos,
así mejor dibujo la melancolía de su retrato:
junto al piano, a la ventana
de irrespirables sueños, a la música de súbito callada,
esperando una voz que llega como el eco a las zonas
desiertas.
Nocturna entonces,
como la piel,
como lo profundo de los besos,
como la noche de los árboles,
como el amor sería junto a su cabellera.
Luego, sin sonido,
espuma silenciosa tras la sombra,
entre el rumor apagado de los pasos,
desnuda huyes, pálida ola,
no se te reconoce.
Ca valul
Cu spuma care sosește până pe plaja tristă,
valule obscur, de- al scânteierii selenare- mprăștiat,
tu treci, tu treci
cu arzătoare patimă trezind al meu sărut
în marea iluzorie a nopții.
În goană tot mereu, încărcat de reflexii,
reconstruind în taină amărăciunea și îndepărtarea,
sau tolănit puțin la lumina crepusculelor,
astfel mai bine conturez melancolia portretului său:
lângă pian, lângă fereastra
viselor înecăcioase, lângă muzica subit amuțită,
în așteptarea unei voci ce ajunge ca un ecou în zonele
pustiite.
Întunecat atunci,
cum este pielea,
cum sunt săruturile pasionale,
cum este noaptea arborilor,
cum ar fi iubirea cu al său păr desprins.
Ș- apoi, fără de zgomot,
spumă tăcută pe după umbră,
între al pașilor murmur stins,
dezgolit fugi, valule pal,
și ești de nerecunoscut.
Traducător: Cristina-Andreea Vasile 2021