Calcaño María – El otro rostro

María Calcaño, pe numele său complet María José Francisca del Carmen Calcaño Ortega, a fost o poetă venezueleană. S-a născut la Maracaibo, în statul Zulia, la 12 decembrie 1906, și a murit în același oraș la 23 decembrie 1956. Este considerată una dintre vocile feminine importante ale poeziei venezuelene din secolul al XX-lea.
Viața ei a fost marcată de constrângerile sociale ale epocii. La o vârstă foarte tânără a fost căsătorită și a avut mai mulți copii, însă a continuat să scrie și să-și construiască o voce literară proprie. Nu a aparținut unui grup literar bine definit, dar a fost apropiată de mediile intelectuale din Maracaibo.
Primul său volum, Alas fatales, a apărut în 1935 și a fost primit cu dificultate de societatea conservatoare a timpului, din cauza tonului său liber și a temelor erotice. Au urmat Canciones que oyeron mis últimas muñecas și, postum, Entre la luna y los hombres. Poezia sa vorbește despre dorință, corp, iubire, libertate feminină și tensiunea dintre viața interioară și normele sociale. María Calcaño este astăzi recuperată ca o autoare curajoasă, modernă și importantă pentru literatura venezueleană.

Surse:
Wikipedia, „María Calcaño”: https://es.wikipedia.org/wiki/Mar%C3%ADa_Calca%C3%B1o  
Digo.Palabra.txt, „Doce poemas de María Calcaño”: https://digopalabratxt.com/2017/06/25/22-doce-poemas-de-maria-calcano-maracaibo-1906-1956/  
Editorial J. Bernavil, „Biografía y poemas de la poeta zuliana María Calcaño”: https://editorialjbernavil.com/2025/07/03/biografia-y-poemas-de-la-poeta-zuliana-maria-calcano/

El otro rostro

Me ha besado.

Era la misma noche de antes.
El rumor de las hojas conocido.
Las manos iguales…
No distinguía el color de sus ojos;
pero brillaban
como todos los ojos
prendidos de deseos.

El viento daba sobre el rostro,
y la noche era un pozo de ternura.
Como por alegres palmas protegidos,
nos hundimos en la tierra
con temor y con júbilo.

Incliné la cabeza
y la escondí en su pecho.
Seguramente reímos juntos
cuando empezó a llover.
Cerré los ojos
y se me fue el mundo.

¡Y no era él!

Celălalt chip

M- a sărutat.

Era aceeași noapte de odinioară.
Freamătul binecunoscut al frunzelor.
Aceleași mâini…
Nu- i deslușeam culoarea ochilor;
dar scânteiau
la fel ca toți ochii
înflăcărați de dorință.

Vântul adia peste chip,
și noaptea era un izvor de tandrețe.
De parcă eram ocrotiți de palme bucuroase,
ne- am cufundat în pământ
cu temere și cu exaltare.

Mi- am plecat capul
și m- am cuibărit la pieptul lui.
Cu siguranță am râs amândoi
când a început să plouă.
Am închis ochii
și lumea a dispărut…

Și nu era el!

Traducător: Vasile Cristina