Gelman Juan – Oración de un desocupado, Si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas…
Juan Gelman Burichson a fost un poet, traducător și jurnalist argentinian, stabilit în Mexic în ultima parte a vieții. S-a născut la Buenos Aires, la 3 mai 1930, și a murit la Ciudad de México, la 14 ianuarie 2014. Deși apare uneori în liste legate de Mexic, prin exilul și moartea sa în această țară, identitatea sa literară principală este argentiniană.
A început să scrie de tânăr și a fost legat de jurnalism, de activism politic și de experiența exilului. Dictatura militară argentiniană i-a marcat profund viața: fiul și nora sa au fost victime ale represiunii, iar Gelman a căutat timp de mulți ani urmele nepoatei sale născute în captivitate.
Printre cărțile sale se numără Violín y otras cuestiones, Gotán, Cólera buey, Hechos, Citas y comentarios, Carta abierta, Interrupciones, Salarios del impío și Mundar. Poezia sa lucrează cu durerea, memoria, dispariția, exilul, limba ruptă și rezistența morală. A primit Premiul Cervantes în 2007.
Surse:
Instituto Cervantes, „Juan Gelman. Biografía”: https://www.cervantes.es/bibliotecas_documentacion_espanol/biografias/viena_juan_gelman.htm
Wikipedia, „Juan Gelman”: https://es.wikipedia.org/wiki/Juan_Gelman
Oración de un desocupado
Padre,
desde los cielos bájate, he olvidado
las oraciones que me enseñó la abuela,
pobrecita, ella reposa ahora,
no tiene que lavar, limpiar, no tiene
que preocuparse andando el día por la ropa,
no tiene que velar la noche, pena y pena,
rezar, pedirte cosas, rezongarte dulcemente.
Desde los cielos bájate, si estás, bájate entonces,
que me muero de hambre en esta esquina,
que no sé de qué sirve haber nacido,
que me miro las manos rechazadas,
que no hay trabajo, no hay,
bájate un poco, contempla
esto que soy, este zapato roto,
esta angustia, este estómago vacío,
esta ciudad sin pan para mis dientes, la fiebre
cavándome la carne,
este dormir así,
bajo la lluvia, castigado por el frío, perseguido
te digo que no entiendo, Padre, bájate,
tócame el alma, mírame
el corazón,
yo no robé, no asesiné, fui niño
y en cambio me golpean y golpean,
te digo que no entiendo, Padre, bájate,
si estás, que busco
resignación en mí y no tengo y voy
a agarrarme la rabia y a afilarla
para pegar y voy
a gritar a sangre en cuello
por que no puedo más, tengo riñones
y soy un hombre,
bájate, qué han hecho
de tu criatura, Padre?
un animal furioso
que mastica la piedra de la calle?
Si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas…
si dulcemente por tu cabeza pasaban las olas
del que se tiró al mar/ ¿qué pasa con los
hermanitos
que entierraron?/¿hojitas les crecen de los
dedos?/¿arbolitos/otoños
que los deshojan como mudos?/en silencio
los hermanitos hablan de la vez
que estuvieron a dostres dedos de la muerte/sonríen
recordando/aquel alivio sienten todavía
como si no hubieran morido/como si
paco brillara y rodolfo mirase
toda la olvidadera que solía arrastrar
colgándole del hombro/o Haroldo hurgando su amargura (siempre)
sacase el as de espadas/puso su boca contra el viento/
aspiró vida/vidas/con sus ojos miró la terrible/
pero ahora están hablando de cuando
operaron con suerte/nadie mató/nadie fue muerto/el enemigo
fue burlado y un poco de la humillación general
se rescató/con corajes/con sueños/tendidos
en todo eso los compañeros/mudos/
deshuesándose en la noche de enero/
quietos por fin/solísimos/ sin besos
Rugăciunea unui încurcă-lume
Tată ceresc,
din ceruri coboară-te, am uitat
rugăciunile pe care le-am învățat de la bunica,
sărmana, ea acum se odihnește,
nu trebuie să spele, să facă curat, nu trebuie
să se neliniștească mergând toată ziua după veșminte,
nu trebuie să vegheze toată noaptea, îndurare și îndurare,
să se roage, să-ți ceară lucruri, să cârtească nevoit.
Din ceruri coboară-te, dacă exiști, atunci coboară-te,
că flămânzesc în acest colț,
că nu știu la ce m-am născut,
că îmi privesc mâinile nedorite,
că nu este de lucru, nu este,
coboră-te un pic, privește
ceea ce sunt, acest pantof rupt,
acest zbucium, acest pântec gol,
această cetate fără pâine pentru dinții mei, febra
străpunzându-mi carnea,
acest somn așa,
sub ploaie, pedepsit din cauza frigului, urmărit
îți mărturiesc că nu înțeleg, Tată ceresc, coboară,
atinge-mi sufletul, privește-mi,
inima,
eu nu am furat, nu am omorât, am fost copil
și în schimb mă lovesc și mă lovesc
îți mărturisesc că nu înțeleg, Tată ceresc, coboară,
dacă exiști, căci caut
smerenie în lăuntrul meu și nu am și voi
înșfăca mânia și o voi ascuți pentru a lovi și voi
striga cu sângele pe grumaz
fiindcă nu mai pot, nu-mi lipsește curajul
și sunt un om,
coboară-te, ce au făcut
din creația ta, Doamne?
un animal mânios
care mestecă piatra de pe drum?
Traducător: Dima Anca-Eugenia, 2025