Marzal Carlos – Un mar de lágrimas
Carlos Marzal, pe numele său complet Carlos Navarro Marzal, este un poet, narator și eseist spaniol. S-a născut la Valencia, în 1961. A studiat Filologie Hispanică la Universidad de Valencia și este cunoscut mai ales ca poet, deși a publicat și romane, eseuri și aforisme.
Este asociat frecvent cu așa-numita „poezie a experienței”, curent important în lirica spaniolă din anii 1980 și 1990. A fost codirector al revistei Quites, dedicată literaturii și lumii taurinelor, și a colaborat ca articolist și critic literar în presă.
Primul său volum de poezie, El último de la fiesta, a apărut în 1987. Au urmat cărți precum La vida de frontera, Los países nocturnos, Metales pesados, Fuera de mí, Ánima mía și Euforia. Volumul Metales pesados i-a adus Premiul Național de Poezie al Spaniei și Premiul Criticii pentru poezie castiliană. A primit, de asemenea, Premiul Antonio Machado de Poezie și Premiul Internațional de Poezie Fundación Loewe.
Poezia lui Carlos Marzal se caracterizează prin reflecție morală, ironie, memorie, meditație asupra timpului și o viziune lucidă asupra vieții cotidiene.
Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Semblanza crítica de Carlos Marzal”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/carlos_marzal/semblanza/
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Bibliografía de Carlos Marzal”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/carlos_marzal/bibliografia/
Fundación Juan March, „Carlos Marzal”: https://www.march.es/es/madrid/conferencias/antologia-poetica/carlos-marzal
PlanetadeLibros, „Carlos Marzal”: https://www.planetadelibros.com.ar/autor/carlos-marzal/000028983
Un mar de lágrimas
Sufrirás.
Ya has sufrido.
Tal vez estés sufriendo.
Y aunque sepas por qué (si es que lo sabes),
ese conocimiento no será tu consuelo.
El adiós a los tuyos; el azar,
implacable; la incógnita del cielo,
todo lo que se pierde
hechos y vida abajo, tiempo abajo,
o también vida arriba, hacia lo que te espera,
todo, configura el sabor de tus lágrimas,
un sabor sin sabor, ya que no lo comparte
quien te ha visto sufrir
-no puede compartirlo-,
un sabor que no entiendes,
un cúmulo de lágrimas que trazan,
no sé dónde,
un mar por el que bogan,
y no sé para qué,
inútiles por siempre, inconsolables,
quién sabe desde cuándo,
su alma,
tu alma
y la mía.
O mare de lacrimi
Vei suferi.
Ai suferit deja.
Poate că suferi chiar acum.
Și chiar dacă ai ști de ce (dacă e cumva să știi),
această cunoaștere nu-ți va fi consolare.
Rămas-bunul de la ai tăi; azarul,
implacabil; necunoscutul cerului,
tot ceea ce se pierde
fapte și viață-n jos, timp în jos,
sau poate viață-n sus, spre ceea ce te-așteaptă,
totul, dă chip gustului lacrimilor tale,
un gust fără de gust, de vreme ce un îl împarte
cel ce te-a văzut suferind
– nu are cum să-l împartă –,
un gust pe care nu-l înțelegi,
un mănunchi de lacrimi ce trasează,
nu știu unde,
o mare pe care navighează,
și nu știu pentru ce,
inutile pe veci, de neconsolat,
cine știe de când,
sufletul său,
sufletul tău
și al meu.
Trăducator: Reza Mireya Desiré, 2026