Nervo Amado – En paz
Amado Nervo, pe numele său complet Amado Ruiz de Nervo y Ordaz, a fost un poet, prozator, eseist, jurnalist și diplomat mexican. S-a născut la Tepic, în actualul stat Nayarit, la 27 august 1870, și a murit la Montevideo, Uruguay, la 24 mai 1919. Este considerat unul dintre cei mai importanți autori ai modernismului hispano-american.
În tinerețe a studiat la Seminarul din Zamora, dar nu și-a continuat cariera religioasă. A început să lucreze ca jurnalist la Mazatlán, iar apoi s-a mutat în Ciudad de México, unde a colaborat cu ziare și reviste literare importante. A intrat mai târziu în serviciul diplomatic mexican și a locuit în orașe precum Madrid și Paris.
Opera sa este marcată de teme precum iubirea, moartea, credința, singurătatea, suferința și căutarea sensului spiritual. Printre cărțile sale se numără Perlas negras, Místicas, En voz baja, Serenidad, Elevación și La amada inmóvil, volum publicat după moartea sa. Poezia sa a evoluat de la un modernism muzical și decorativ spre un stil mai interiorizat, simplu și meditativ.
Amado Nervo rămâne una dintre vocile cele mai cunoscute ale literaturii mexicane și ale poeziei de limbă spaniolă.
Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Biografía de Amado Nervo”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/amado_nervo/autor_apunte/
Enciclopedia de la Literatura en México, „Amado Nervo”: https://www.elem.mx/autor/datos/764
Gobierno de México, Secretaría de Cultura, „Amado Nervo, el poeta modernista de todos los tiempos”: https://www.gob.mx/cultura/prensa/amado-nervo-el-poeta-modernista-de-todos-los-tiempos
En paz
Muy cerca de mi ocaso, yo te bendigo, Vida,
porque nunca me diste ni esperanza fallida,
ni trabajos injustos, ni pena inmerecida;
porque veo al final de mi rudo camino
que yo fui el arquitecto de mi propio destino;
que si extraje las mieles o la hiel de las cosas,
fue porque en ellas puse hiel o mieles sabrosas:
cuando planté rosales, coseché siempre rosas.
Cierto, a mis lozanías va a seguir el invierno:
¡mas tú no me dijiste que mayo fuese eterno!
Hallé sin duda largas las noches de mis penas;
mas no me prometiste tan sólo noches buenas;
y en cambio tuve algunas santamente serenas..
Amé, fui amado, el sol acarició mi faz.
¡Vida, nada me debes! ¡Vida, estamos en paz!
Împăcat
Foarte aproape de apusul meu, eu te binecuvântez, Viață,
pentru că niciodată nu mi-ai dat speranță deșartă,
nici trude nedrepte, nici durere nemeritată;
pentru că văd, la capătul asprului meu drum,
că eu am fost arhitectul propriului meu destin;
că, dacă am scos mierea sau fierea din lucruri,
a fost pentru că în ele am pus fiere sau miere gustoasă:
când am sădit trandafiri, am cules mereu trandafiri.
E adevărat, tinereții mele îi va urma iarna:
dar tu nu mi-ai spus că luna mai avea să fie veșnică!
Am simțit, fără îndoială, lungi nopțile durerilor mele;
dar nu mi-ai promis numai nopți bune;
și, în schimb, am avut câteva nopți sfânt de senine…
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat chipul.
Viață, nu-mi datorezi nimic! Viață, suntem împăcați!
Trăducator: Crina Alex, 2026