Guillén Nicolás – Arte poética

Nicolás Guillén, pe numele său complet Nicolás Cristóbal Guillén Batista, a fost un poet, jurnalist și intelectual cubanez. S-a născut la Camagüey, Cuba, la 10 iulie 1902, și a murit la Havana, la 16 iulie 1989. Este considerat una dintre cele mai importante voci ale poeziei cubaneze din secolul al XX-lea și este adesea numit „Poetul Național al Cubei”.
A studiat pentru scurt timp Dreptul la Universitatea din Havana, dar a abandonat studiile și s-a dedicat jurnalismului și literaturii. În opera sa, Guillén a integrat ritmuri, expresii și imagini ale culturii afro-cubaneze, în special influența muzicii son. Volumul Motivos de son, publicat în 1930, a fost esențial pentru afirmarea acestei direcții poetice.
Printre volumele sale importante se numără Sóngoro cosongo, West Indies, Ltd., Cantos para soldados y sones para turistas, El son entero, La paloma de vuelo popular, Tengo și El gran zoo. Poezia sa abordează teme precum identitatea cubaneză, mestisajul cultural, injustiția socială, rasismul, solidaritatea și lupta politică.
Nicolás Guillén rămâne o figură fundamentală a literaturii hispano-americane și a poeziei de limbă spaniolă.

Surse:
Poetry Foundation, „Nicolás Guillén”: https://www.poetryfoundation.org/poets/nicolas-guillen 
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Motivos de son (1930) / Nicolás Guillén”: https://www.cervantesvirtual.com/obra/motivos-de-son-1930–0/ 
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Tengo (1964) / Nicolás Guillén”: https://www.cervantesvirtual.com/obra/tengo-1964–0/
EcuRed, „Nicolás Guillén”: https://www.ecured.cu/Nicol%C3%A1s_Guill%C3%A9n

Arte poética

Conozco la azul laguna
y el cielo doblado en ella.
Y el resplandor de la estrella.
Y la luna.

En mi chaqueta de abril
prendí una azucena viva,
y besé la sensitiva
con labios de toronjil.

Un pájaro principal
me enseñó el múltiple trino.
Mi vaso apuré de vino.
Solo me queda el cristal.

¿Y el plomo que zumba y mata?
¿Y el largo encierro?
¡Duro mar y olas de hierro,
no luna y plata!

El cañaveral sombrío
tiene voraz dentadura,
y sabe el astro en su altura
de hambre y frío.

Se alza el foete mayoral.
Espaldas hiere y desgarra.
Ve y con tu guitarra
dilo al rosal.

Dile también del fulgor
con que un nuevo sol parece:
en el aire que la mece
que aplauda y grite la flor.

 

 

Artă poetică

Cunosc albastra lagună
și cerul reflectat în ea.
Și strălucirea stelei.
Și luna.

La geaca mea de aprilie
mi-am agățat un crin viu,
și am sărutat mimoza
cu buze de izmă.

O pasăre ilustră
m-a învățat multiplul tril.
Am golit paharul de vin.
Mi-a rămas numai cleștarul.

Și plumbul care răsună și ucide?
Și lunga întemnițare?
Mare aspră și valuri de fier,
nu lună și argint!

Stufărișul tenebros
are dinți voraci,
știe și astrul în înaltul său
de foame și de frig.

Se înalță biciul călăului.
Rănește, zgârie spinări.
Du-te și, cu chitara ta,
spune-i-o tufei de trandafiri.

Spune-i și despre strălucirea
cu care un nou soare se-ntrupează:
în aerul care o leagănă
să aplaude și să strige floarea.

Trăducator: Iosef Indra-Flavia-Elena, 2026