Búho Sara – Ansiedad día cinco
Sara Búho este pseudonimul literar al poetei spaniole Sara Bueno Hormigo. S-a născut în 1991 la La Línea de la Concepción, în provincia Cádiz. Este absolventă de Drept și a urmat un master în Marketing Digital și Comerț Electronic. Deși formarea ei universitară nu a fost strict literară, scrisul a rămas una dintre pasiunile sale constante.
A început să publice texte pe internet încă din adolescență, mai întâi pe un blog, apoi pe rețelele sociale. Din 2012, poemele sale au început să ajungă la un public foarte larg, ceea ce i-a deschis drumul spre publicarea în format tipărit. Primul său volum de poezie, La ataraxia del corazón, a apărut în 2016. Au urmat cărți precum Y yo a ti, La inercia del silencio, Fragilidades, Perdón a la lluvia și Donde descansan las flores.
Poezia Sarei Búho este apropiată de sensibilitatea contemporană și de așa-numita poezie difuzată prin internet. Temele sale recurente sunt iubirea, fragilitatea, tăcerea, pierderea, vindecarea interioară și căutarea identității personale. Prin activitatea sa online și editorială, Sara Búho a devenit una dintre vocile cunoscute ale poeziei spaniole actuale.
Surse:
PlanetadeLibros, „Sara Búho”: https://www.planetadelibros.com/autor/sara-buho/000052441
Casa del Libro, „Sara Búho”: https://www.casadellibro.com/libros-ebooks/sara-buho/20097547
Site personal, Sara Bueno, „Acerca de mí”: https://sarabueno.es/acerca-de-mi/
RTVE, „Sara Búho es la poeta influencer que cautiva a los jóvenes”: https://www.rtve.es/television/20220202/sara-buho-escritora-poeta-influencer-miles-seguidores-redes-sociales/2276900.shtml
Ansiedad día cinco
Los expertos recomiendan
establecer una rutina, horarios,
hacer algo de ejercicio,
vestirse como si nada,
hacer lo de siempre
pero casi,
hacer lo que nunca,
pero todo.
Así que trato de levantarme
de esta cama que acaricio
y mi cuerpo confunde una y otra vez
con los brazos de mi madre.
Mientras, noto un nudo en el estómago
que me pide que ladee el cuerpo
y recoja las piernas
hasta hacerme más pequeña.
Trato de levantarme pero mi cuerpo es pequeño,
el mundo mide 50 metros en este piso
y el aire parece no haber existido nunca.
No puedo, aquí estoy bien.
Cierro los ojos.
Pasan no sé cuántas horas
y el remordimiento me agarra de los brazos
y me lleva fuera del dormitorio.
Horarios, rutinas, aseo, vestirse.
La culpa que siento es absurda, aguda.
El nudo ahora es una pica
que se clava más fuerte.
Es hora de merendar,
pero debería ducharme
o almorzar.
Intento ordenar el espacio, sentirme mejor,
entro temblando en la ducha,
salgo tiritando de indiferencia
y algo de hambre, hay esperanza.
Me visto como si nada,
arreglada, informal,
pero deformada mi imagen en el espejo
no me reconozco, la mirada está borrosa
a través de ti, tú,
esa yo que no me gusta.
Seco mi pelo,
empapo mis manos de algo que hidrata y,
como una cascada que se veía intuyendo,
salvaje y tibiamente lloro
mientras tomo mechones de pelo
y los peino para estar bien.
Orden, rutina, aseo.
Ya es de noche
y mi día es un borrón confuso
que cobra sentido a las ocho de la tarde
y lo pierde a las ocho y diez.
Mi día es un borrón confuso
de lágrima intermitente y nudos y picas.
Pero mañana viene de nuevo
y tengo otra oportunidad.
Anxietate — Ziua a Cincea
Experții recomandă
să-ți faci o rutină, un program,
puțină mișcare,
să te îmbraci ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat,
să faci ce făceai mereu
dar aproape,
să faci ce n-ai făcut niciodată
dar pe de-a-ntregul.
Așa că încerc să mă ridic
din patul acesta pe care-l mângâi
și pe care trupul meu îl confundă iar
și iar cu brațele mamei.
Între timp, simt un nod în stomac
care mă roagă să mă strâng într-o parte,
să-mi adun picioarele
până devin tot mai mică.
Încerc să mă ridic, dar sunt mică,
lumea are cincizeci de metri în apartamentul ăsta
și aerul pare că n-a existat niciodată.
Nu pot. Aici e bine.
Închid ochii.
Trec nu știu câte ore
și remușcarea mă apucă de brațe
și mă trage afară din dormitor.
Program, rutină, igienă, îmbrăcat.
Vinovăția pe care o simt e absurdă, tăioasă.
Nodul a devenit acum o țeapă
care se înfige tot mai adânc.
E ora gustării,
dar ar trebui să fac duș
sau să mănânc de prânz.
Încerc să pun ordine, să mă simt mai bine,
intru tremurând sub duș,
ies tremurând de indiferență
și de puțină foame există speranță.
Mă îmbrac ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
aranjată, lejeră,
dar în oglindă imaginea mea e deformată
nu mă recunosc, privirea e încețoșată
prin tine, tu,
acea eu care nu-mi place.
Îmi usuc părul,
îmi acopăr mâinile cu ceva care hidratează
și, ca o cascadă pe care o ghiceai de departe,
plâng sălbatic și cald
în timp ce-mi iau șuvițele în mâini
și le pieptăn ca să fie bine.
Ordine. Rutină. Îngrijire.
S-a făcut noapte
și ziua mea e o pată confuză
care capătă sens la opt seara
și îl pierde la opt și zece.
Ziua mea e o pată tulbure
de lacrimi intermitente, noduri și țepușe.
Dar mâine vine din nou
și am încă o șansă.
Trăducator: Mihaela Preda Elena Miruna, 2026