Aleixandre Vicente – Se querían
Vicente Aleixandre y Merlo s-a născut la Sevilla, la 26 aprilie 1898, și a murit la Madrid, la 14 decembrie 1984. Este considerat unul dintre marii poeți spanioli ai secolului al XX-lea și aparține Generației de la 1927, grup literar din care au făcut parte și autori precum Federico García Lorca, Rafael Alberti sau Luis Cernuda.
Deși s-a născut în Andaluzia, Aleixandre și-a petrecut o parte importantă a vieții la Madrid. A studiat dreptul și comerțul, dar vocația sa literară s-a consolidat prin lectura poeților moderni spanioli și hispano-americani. Opera sa poetică se caracterizează printr-un limbaj intens, simbolic și adesea vizionar, cu teme precum iubirea, natura, omul, timpul și locul ființei umane în univers.
Printre volumele sale se numără Ámbito (1928), Espadas como labios (1932), La destrucción o el amor (1935), Sombra del paraíso (1944), Historia del corazón (1954), Poemas de la consumación (1968) și Diálogos del conocimiento (1974).
În 1950 a intrat în Real Academia Española, iar în 1977 a primit Premiul Nobel pentru Literatură, acordat pentru o operă poetică ce iluminează condiția omului în cosmos și în societatea contemporană.
Surse:
Instituto Cervantes, „Vicente Aleixandre. Biografía”: https://www.cervantes.es/bibliotecas_documentacion_espanol/biografias/tetuan_vicente_aleixandre.htm
Instituto Cervantes, „Vicente Aleixandre. Obras”: https://www.cervantes.es/bibliotecas_documentacion_espanol/biografias/tetuan_vicente_aleixandre_1.htm
The Nobel Prize, „Vicente Aleixandre – Facts”: https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1977/aleixandre/facts/
Se querían
Se querían.
Sufrían por la luz, labios azules en la madrugada,
labios saliendo de la noche dura,
labios partidos, sangre, ¿sangre dónde?
Se querían en un lecho navío, mitad noche, mitad luz.
Se querían como las flores a las espinas hondas,
a esa amorosa gema del amarillo nuevo,
cuando los rostros giran melancólicamente,
giralunas que brillan recibiendo aquel beso.
Se querían de noche, cuando los perros hondos
laten bajo la tierra y los valles se estiran
como lomos arcaicos que se sienten repasados:
caricia, seda, mano, luna que llega y toca.
Se querían de amor entre la madrugada,
entre las duras piedras cerradas de la noche,
duras como los cuerpos helados por las horas,
duras como los besos de diente a diente sólo.
Se querían de día, playa que va creciendo,
ondas que por los pies acarician los muslos,
cuerpos que se levantan de la tierra y flotando…
se querían de día, sobre el mar, bajo el cielo.
Mediodía perfecto, se querían tan íntimos,
mar altísimo y joven, intimidad extensa,
soledad de lo vivo, horizontes remotos
ligados como cuerpos en soledad cantando.
Amando. Se querían como la luna lúcida,
como ese mar redondo que se aplica a ese rostro,
dulce eclipse de agua, mejilla oscurecida,
donde los peces rojos van y vienen sin música.
Día, noche, ponientes, madrugadas, espacios,
ondas nuevas, antiguas, fugitivas, perpetuas,
mar o tierra, navío, lecho, pluma, cristal,
metal, música, labio, silencio, vegetal,
mundo, quietud, su forma. Se querían, sabedlo.
Se iubeau
Se iubeau,
Sufereau din cauza luminii, buze albastre ale zorilor,
buze ieșind din noaptea aspră,
buze despărțite, sânge, sânge unde?
Se iubeau într-un pat corabie, pe jumătate noapte, pe jumătate lumină.
Se iubeau precum florile iubesc sprinii adânci,
acea nestemată îndrăgostită de galben nou,
când chipurile se învârt melancolice,
florile Lunii care strălucesc când primesc acel sărut.
Se iubeau noaptea, când câinii abisali
latră din străfunduri iar văile se întind
precum spinările arhaice care se simt din nou atinse:
mângâiere, mătase, mână, Luna care sosește și atinge.
Se iubeau din dragoste dimineața,
între pietrele tari în mijlocul nopții,
tari precum trupurile înghețate de orele care trec,
tari precum sărutările doar de la un dinte la altul.
Se iubeau ziua, plaja crescând,
valuri care mângâie mușchii picioarelor,
trupuri care se ridică din pământ și plutesc…
se iubeau ziua, deasupra mării, sub cer.
Amiază perfectă, se iubeau atât de intim,
marea înaltă și tânără, intimitate vastă,
singurătatea celor vii, orizonturi îndepărtate
legate ca niște trupuri ce cântă în solitudine.
Iubind. Se iubeau precum Luna lucidă,
precum acea mare rotundă care se lipește de acel chip,
dulce eclipsă de apă, obraz întunecat,
unde peștii roșii se duc și vin fără muzică.
Zi, noapte, apusuri de soare, zori, spații,
valuri noi, vechi, trecătoare, perpetue,
mare sau uscat, corabie, pat, pană, cristal,
metal, muzică, buză, liniște, plantă,
lume, serenitate, forma ei. Se iubeau, să știți.
Traducător: Horodnic Marilena Gentiana, 2026