Chumacero Alí – Vencidos
Alí Chumacero Lora a fost un poet, eseist, critic literar și editor mexican. S-a născut la Acaponeta, în statul Nayarit, la 9 iulie 1918, și a murit la Ciudad de México, la 22 octombrie 2010. Este considerat una dintre vocile importante ale poeziei mexicane din secolul al XX-lea.
În tinerețe a trăit la Guadalajara, iar în 1937 s-a mutat la Ciudad de México, unde a intrat în contact cu mediul universitar și literar. În 1940 a participat la fondarea revistei Tierra Nueva, împreună cu José Luis Martínez, Leopoldo Zea și Jorge González Durán. A fost, de asemenea, colaborator al unor reviste și suplimente culturale importante.
Opera sa poetică este relativ scurtă, dar foarte apreciată. A publicat trei volume principale: Páramo de sueños (1944), Imágenes desterradas (1948) și Palabras en reposo (1956). Poezia sa se caracterizează prin rigoare formală, densitate simbolică, reflecție asupra morții, timpului, singurătății și condiției umane.
Alí Chumacero a avut și o activitate editorială remarcabilă, în special la Fondo de Cultura Económica. A fost membru al Academiei Mexicane de la Lengua și a primit premii importante, precum Premio Xavier Villaurrutia, Premio Internacional Alfonso Reyes și Premio Nacional de Ciencias y Artes.
Surse:
Enciclopedia de la Literatura en México, „Alí Chumacero”: https://www.elem.mx/autor/datos/2193
Gobierno de México, Secretaría de Cultura, „Alí Chumacero, poeta y editor de los más notables autores del siglo XX mexicano”: https://www.gob.mx/cultura/prensa/ali-chumacero-poeta-y-editor-de-los-mas-notables-autores-del-siglo-xx-mexicano
Academia Mexicana de la Lengua, „Alí Chumacero”: https://academia.org.mx/academicos-2010/item/ali-chumacero
Vencidos
Igual que roca o rosa, renacemos
y somos como aroma o sueño tumultuoso
en incesante amor por nuestro duelo;
fugitivos sin fin que el rostro guardan,
mudos cadáveres precipitados
a una impasible tempestad;
y morimos en nuestras propias manos,
sin saber de agonías,
caídos descuidados al abismo,
a través de catástrofes en nuestro corazón
dormidas,
así tan simplemente, que al mirar un espejo
hallamos dentro sombras silenciosas
o una paloma destrozada.
Porque nada delata que existamos
en esta soledad del pensamiento,
y el olvido desciende hacia la tierra
como un equívoco de Dios,
dormida imagen donde en sueños
se martiriza por saberse bello;
porque es inútil la embriaguez
que nos cubre de olvidos contra el mundo
cuando es la lentitud
y el sentirse arrojados sobre el lecho,
como el cesar y el impedir,
lo que alimenta nuestro amor
y el incansable continuar entre los hombres,
del dolor de la carne enamorados.
Igual que rosa o roca:
crueles cadáveres sin agonía
Învinși
La fel ca o piatră sau ca un trandafir, renaștem
și suntem precum o mireasmă sau precum un vis tulbure,
răsfrânte în neîncetată dragoste faţă de suferinţa proprie,
fugari la nesfârșit ce chipul şi-l păzesc,
cadavre mute azvârlite
în mijlocul unei vijelii necruţătoare;
și ne murim în propriile mâini,
fără să gustăm din agonie,
prăvăliţi, fără nici o grijă, în abis,
străbătând catastrofele culcuşite în inimile
noastre,
atât de simplu încât atunci când ne uităm într-o oglindă
regăsim înlăuntrul acesteia silențioase umbre
sau un porumbel spulberat.
Căci nimic nu dă de gol a noastră existență
petrecută în această singurătate a cugetului,
iar uitarea se pogoară până pe pământ
ca o scăpare a lui Dumnezeu,
o imagine adormită în care prin vise
se torturează ştiindu-se frumoasă;
căci e zadarnică îmbătarea
care ne dă felurite uitări drept pavăză în fața lumii
când de fapt tocmai din lentoarea
și din senzaţia pe care o trăim când suntem aruncaţi în aşternut,
precum a te opri și a-l opri pe celălalt,
se hrăneşte dragostea noastră
și necontenita perindare printre oameni,
îndrăgostiţi fiind de durerea trupească.
La fel ca o piatră sau ca un trandafir:
cadavre crude, văduvite de agonie.
Traducător: Socoliuc Goian Ioan Teodor, Premiul I 2025