Escudero Jorge Leónidas – Restos
Jorge Leonidas Escudero a fost un poet argentinian. S-a născut la San Juan, Argentina, la 4 septembrie 1920, și a murit în aceeași provincie în februarie 2016. Este considerat una dintre vocile originale ale poeziei argentiniene contemporane, legată profund de peisajul, memoria și cultura provinciei San Juan.
A început studii de agronomie, dar le-a abandonat și s-a dedicat pentru mult timp mineritului artizanal. A căutat aur și metale prețioase în munții din provincia sa, experiență care a influențat puternic imaginarul său poetic. Deși scria din tinerețe, a început să publice relativ târziu, în jurul vârstei de cincizeci de ani. Primul său volum, La raíz en la roca, a apărut în 1970.
Opera sa este marcată de contactul cu muntele, piatra, căutarea aurului, singurătatea, dragostea, trecerea timpului și relația omului cu natura. Printre volumele sale se numără Le dije y me dijo, Aún ir a unir, Endeveras, Piedra sensible și Poesía completa. A primit mai multe recunoașteri literare, între care Premiul Konex în 2014, iar Universidad Nacional de San Juan i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa.
Surse:
Fundación Konex, „Jorge Leonidas Escudero”: https://www.fundacionkonex.org/b4648-jorge-leonidas-escudero
Ediciones en Danza, „Escudero, Jorge Leonidas”: https://www.edicionesendanza.com.ar/brand/41-escudero-jorge-leonidas
Gobierno de Mendoza, „Falleció el poeta cuyano Jorge Leónidas Escudero”: https://www.mendoza.gov.ar/prensa/fallecio-el-poeta-cuyano-jorge-leonidas-escudero/
San Juan al Mundo, „Escudero, el grande”: https://www.sanjuanalmundo.com/articulo?id=230619
Restos
Este es, este es el sillón solitario
donde una vez te sentaste, pusiste
los talones encima de la mesa
para descansar, dijiste, y sí
tus hermosas piernas ante yo aquella vez
en que todavía no llegaba el momento.
Después,
aquí es ahora veo el sillón desierto
y la mesa es la misma, sin embargo
la soledad ha puesto sobre ella un manto
que me lo pongo a ver cómo me queda
y no puede ser de otra manera que como un
sudario.
O tal vez no sea para tanto,
pero es que no sé cómo referirme
a lo que hace con nosotros el tiempo.
Resturi
Ăsta e, ăsta e scaunul singuratic
unde cândva te-ai așezat, ți-ai întins
picioarele peste masă
pentru a face o pauză, zis-ai, și iată
picioarele tale frumoase înaintea-mi atunci
pe când încă nu venise vremea.
Mai târziu,
acum am în față scaunul părăsit
și masa e aceiași, singurătatea totuși
a așezat o mantie peste ea
pe care mi-o pun pe corp să văd cum îmi șade
și nu poate fi altceva decât
un lințoliu.
Sau poate că nu e atât de rău,
dar nu știu cum să zic la ceea
ce face timpul cu noi.
Traducător: Langa Andrei (contribuție specială)