Fijman Jacobo – Molino
Jacobo Fijman a fost un poet argentinian de origine basarabeană. S-a născut la Orhei, în Basarabia, astăzi Republica Moldova, la 25 ianuarie 1898, și a murit la Buenos Aires, la 1 decembrie 1970. A ajuns în Argentina în copilărie, împreună cu familia sa.
În anii 1920 a fost apropiat de avangarda literară argentiniană și de grupul revistei Martín Fierro, unde s-a aflat în contact cu autori precum Jorge Luis Borges și Oliverio Girondo. Primul său volum, Molino rojo, a apărut în 1926 și este una dintre cărțile sale cele mai cunoscute. Au urmat Hecho de estampas și Estrella de la mañana. Poezia sa trece de la imaginarul avangardist și expresionist spre o dimensiune tot mai mistică și religioasă.
Viața lui Fijman a fost marcată de suferință psihică și de lungi internări psihiatrice. În 1930 s-a convertit la catolicism. Opera sa, relativ scurtă, este intensă, vizionară și singulară în literatura argentiniană.
Surse:
Wikipedia, „Jacobo Fijman”: https://es.wikipedia.org/wiki/Jacobo_Fijman
Revista Bache, „Jacobo Fijman, más allá de la locura”: https://revistabache.com.ar/cultura/letras/jacobo-fijman-mas-alla-de-la-locura/
Molino
Los molinos de imágenes, caminos sin puntos de vista.
Ahora vivo detrás de mi mismo.
Ventanas sobre los astros.
¿Duermen los pastores?
Semblantes contraídos en cera derretida
sobre los muros.
Fogatas.
En pasos de alta voz riñe un humor de perros.
¡Aquí no hay un solo corazón alegre!
Leña húmeda de los crepúsculos eternos.
El dolor es un agua que no se pierde;
pero nosotros nos hemos perdido
como en un gran tonel
de contratiempos sordos, fijos, duros.
Rincones que se enfrían
como un cadáver, en la estancia.
Aurora
en que escupe la rabia más absurda.
Se ha torcido el puente, como una mueca.
Alcohol; salario de estrellas.
Murmuradores a granel.
Silencio entorpecido;
Ah, si ladrara un perro.
Se encaminan las quejas de los Nadie.
¿Duermen los pastores?
Señales; imágenes y muros.
Ruidos de establo;
y se abren más ventanas, pero blancas.
Inopinadamente.
Moară
Morile de pe imagine, drumuri fără de referință.
Acum trăiesc în spatele meu.
Geamuri prinse pe aștri.
Dorm oare păstorii?
Chipuri crispate în ceara topită
pe ziduri.
Candele.
În viteza vocilor puternice sună larma câinilor.
Nici o inimă veselă pe aici!
Lemn umed de crepuscule eterne.
Durerea e o apă ce nu dispare;
noi însă ne-am rătăcit
ca într-un lung tunel
de contratimpuri mute, permanente, dure.
Unghere ce se răcesc
ca un cadavru, pe la popasuri.
Auroră
unde se scuipă furia cea mai absurdă.
S-a încovoiat puntea, ca un rânjet.
Alcool: salariu din stele.
Vorbitori de rău fără de număr.
Tăcere reținută;
Ah, dacă ar lătra un câine.
Se înmulțesc nemulțumirile ale unor alde Nimeni.
Dorm păstorii?
Semne; imagini și ziduri.
Zgomote de grajd;
Și se deschid mai multe geamuri, însă sunt albe.
Pe neașteptate.
Traducător: Langa Andrei (contribuție specială)