Mendoza Rafael – Donde yacen los versos
Rafael Mendoza este un poet salvadorian. S-a născut la San Salvador, la 2 februarie 1943. A studiat Dreptul la Universidad de El Salvador și a combinat activitatea literară cu preocupări juridice, culturale și editoriale.
Este cunoscut ca fondator și promotor al grupului literar Piedra y Siglo, apărut în mediul studențesc al Universității Naționale din El Salvador. Poemele sale au fost publicate în reviste precum Revista de la Universidad de El Salvador, Abra și El Salvador, precum și în antologii naționale, centro-americane și internaționale.
Opera sa poetică este asociată cu angajamentul social, reflecția asupra condiției umane, memoria istorică, critica nedreptății și speranța colectivă. A scris poezie și proză, iar unele surse îl prezintă ca unul dintre reprezentanții relevanți ai literaturii salvadoriene contemporane.
Rafael Mendoza este, așadar, un autor important pentru înțelegerea poeziei din El Salvador din a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai ales prin legătura dintre cuvânt poetic, conștiință socială și experiență hispano-americană.
Surse:
EcuRed, „Rafael Mendoza”: https://www.ecured.cu/Rafael_Mendoza
Poemas del Alma, „Rafael Mendoza”: https://www.poemas-del-alma.com/rafael-mendoza.htm
Arte y Cultura FMLN, „Poeta Rafael Mendoza”: https://arteyculturafmln.wordpress.com/2013/11/28/rafael-mendoza/
Isliada, „Poemas de Rafael Mendoza”: https://www.isliada.org/poetas/rafael-mendoza/
Donde yacen los versos
Al final de los trenes solo tu nombre queda
aguardando un otoño que pudo ya empezar.
Desde alguna metáfora que no da a ningún sueño
él creerá que lo nombran y deseará volar.
Aunque el hielo interponga sus acerados filos
en todos los recuerdos que quedan de los dos,
deseo que tus noches sean tan sólo un tránsito
a la luz, que no sufras el eco de mi voz.
Verás por las ventanas del cuarto que fue cómplice
de nuestras insaciables jornadas de pasión,
aquel banco del parque donde por vez primera
sentí que tu mirada desgarró mi razón.
Y la vieja Araucaria marcada con las fechas
de todos los encuentros nuestros, proyectará
su sombra sobre el piso donde yacen los versos,
aquellos tristes versos que no recordarás.
Los versos que nacieron con el más duro estío,
como espigas en piedras, pero que el sol salvó.
Ojalá que te abrigues con ellos, aunque ignores
que en esos versos muertos también me morí yo.
Acolo unde zac versurile
În urma trenurilor rămâne doar numele tău,
așteptând o toamnă ce deja ar fi putut să înceapă.
Cu o metaforă care nu duce spre nici un vis
el va crede că e chemat și o să vrea să zboare.
Deși gheața își arată vârfurile ei oțelite
tuturor amintirilor care ne-au mai rămas,
doresc ca nopțile tale să fie doar o trecere
spre lumină, să nu mi te atingă ecoul vocii.
Vedea-vei prin geamuri că ai fost complice
al zilelor noastre nesățioase de pasiuni,
acea bancă din parc unde simții prima dată
că ochii tăi mi-au rănit rațiunea.
Și bătrâna Araucaria, marcată toată
cu zilele întâlnirilor noastre, va proiecta
umbra sa asupra casei unde zac versurile,
tristele versuri pe care nu ți le vei mai aminti.
Versuri născute în toiul celei mai toride veri,
precum spicul pe piatră, pe care soarele l-a salvat.
Fie ca ele să-ți țină de cald, chiar dacă nu vei crede
că în versurile acestea moarte am murit și eu.
Traducător: Langa Andrei (contribuția specială)