Storni Alfonsina – Voy a dormir, Dolor
Alfonsina Storni a fost o poetă, dramaturgă, jurnalistă și profesoară argentiniană de origine elvețiană. S-a născut la Sala Capriasca, în Elveția, la 29 mai 1892, și a murit la Mar del Plata, Argentina, la 25 octombrie 1938. Familia ei s-a stabilit în Argentina când ea era copil.
A lucrat de tânără, a fost învățătoare și s-a integrat treptat în viața literară din Buenos Aires. Este una dintre cele mai importante poete latino-americane din prima jumătate a secolului al XX-lea. Printre volumele sale se numără La inquietud del rosal, El dulce daño, Irremediablemente, Languidez, Ocre, Mundo de siete pozos și Mascarilla y trébol.
Poezia ei abordează iubirea, feminitatea, autonomia femeii, dorința, maternitatea, singurătatea, injustiția socială și moartea. A fost o voce critică față de normele patriarhale ale epocii. Moartea ei la Mar del Plata a contribuit la imaginea mitică a poetei, dar importanța ei literară depășește acest episod biografic.
Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Biografía de Alfonsina Storni”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/alfonsina_storni/autora_apunte/
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Alfonsina Storni”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/alfonsina_storni/
Argentina.gob.ar, „Alfonsina Storni, poeta modernista”: https://www.argentina.gob.ar/noticias/alfonsina-storni-poeta-modernista
Voy a dormir
Dientes de flores, cofia de rocío,
manos de hierbas, tú, nodriza fina,
tenme prestas las sábanas terrosas
y el edredón de musgos escardados.
Voy a dormir, nodriza mía, acuéstame.
Ponme una lámpara a la cabecera;
una constelación, la que te guste;
todas son buenas, bájala un poquito.
Déjame sola: oyes romper los brotes…
te acuna un pie celeste desde arriba
y un pájaro te traza unos compases
para que olvides… Gracias… Ah, un encargo:
si él llama nuevamente por teléfono
le dices que no insista, que he salido.
Dolor
Quisiera esta tarde divina de octubre
pasear por la orilla lejana del mar;
que la arena de oro, y las aguas verdes,
y los cielos puros me vieran pasar.
Ser alta, soberbia, perfecta, quisiera,
como una romana, para concordar
con las grandes olas, y las rocas muertas
y las anchas playas que ciñen el mar.
Con el paso lento, y los ojos fríos
y la boca muda, dejarme llevar;
ver cómo se rompen las olas azules
contra los granitos y no parpadear;
ver cómo las aves rapaces se comen
los peces pequeños y no despertar;
pensar que pudieran las frágiles barcas
hundirse en las aguas y no suspirar;
ver que se adelanta, la garganta al aire,
el hombre más bello, no desear amar…
Perder la mirada, distraídamente,
perderla y que nunca la vuelva a encontrar:
y, figura erguida, entre cielo y playa,
sentirme el olvido perenne del mar.
Mă duc la culcare
Dinți de flori, cunună de rouă
mâini de ierburi, tu, doică plăpândă,
împrumută-mi cearșafurile tale pământii
și plapuma de mușchi împrăștiat.
Mă duc la culcare, doica mea, culcă-mă.
Pune o lampă la căpătâiul meu
o constelație, cea care îți place ție;
Toate sunt bune, coboar-o puțintel.
Lasă-mă singură: auzi cum se rup mugurii…
un picior ceresc te leagănă de sus
și o pasare îți trasează câteva măsurători
ca să uiți…Mulțumesc…Ah, o rugăminte
Dacă mai sună odată la telefon…
spune-i să nu insiste, că am ieșit.
Trăducator: Azamfirei Katherina-Alexandra 2024
Durere
Aș vrea ca în aceast amurg divin de octombrie
să rătăcesc pe țărmul depărtat al mării;
ca nisipul auriu și unda de smarald,
și cerurile limpezi să mă vadă trecând.
Falnică, mândră, desăvârșită, aș vrea să fiu,
ca o romană, să mă potrivesc
cu valurile grandioase, și stâncile neînsuflețite
și țărmurile largi ce îmbrățișează marea.
Cu pas încet, cu ochii stinși
și gura mută, să mă las purtată;
să privesc valurile albastre cum se sparg
lovindu-se de pietricele și să nu clipesc;
să văd cum păsările răpitoare se hrănesc
cu peștișori și să rămân în visare;
să mă gândesc că bărcile fragile ar putea
să se scufunde în adâncuri și să nu suspin;
să văd cum falnic, trece înainte,
cel mai frumos bărbat, fără-a tânji după iubire…
Să-mi pierd privirea, absentă,
să o pierd și niciodată s-o mai regăsesc;
cu chipul scrutând zarea, între cer și țărm,
să simt adânc uitarea veșnică a mării.
Traducător: Săvinescu (Croitor) Camelia Loredana, Premiul III 2025