Lanseros Raquel – La cadena
Raquel Lanseros este o poetă, traducătoare și profesoară spaniolă. S-a născut la Jerez de la Frontera, Cádiz, în 1973. Este licențiată în Filologie Engleză, are un masterat în Comunicare Socială și doctorat în Didactica Limbii și Literaturii.
A lucrat ca profesoară și cercetătoare universitară, iar din 2018 este profesoară la Universitatea din Zaragoza. Ca traducătoare, a tradus autori precum Edgar Allan Poe, Lewis Carroll și Louis Aragon. Poezia ei a fost inclusă în antologii și tradusă în mai multe limbi.
Printre volumele sale se numără Leyendas del promontorio, Diario de un destello, Los ojos de la niebla, Croniria, Las pequeñas espinas son pequeñas, Matria și El sol y las otras estrellas. A primit premii precum Premiul Unicaja de Poezie, Premiul Antonio Machado en Baeza, Premiul Jaén de Poezie, Premiul Național al Criticii pentru Matria și Premiul Generación del 27 pentru El sol y las otras estrellas.
Surse:
Wikipedia, „Raquel Lanseros”: https://es.wikipedia.org/wiki/Raquel_Lanseros
Visor Libros, „Raquel Lanseros”: https://visor-libros.com/collections/raquel-lanseros
La cadena
Me pregunto por qué desde la tierra
la masa de las aguas parece un solo bloque.
Un único sustento incontrastado
una roca que es toda la roqueda
un avenir de lejos uniforme
un alarido llano de membranas
sin desgaste ni lámina ni grieta.
Me pregunto por qué, cuando me acerco,
las aguas se dividen, se complacen
en enseñar sus rostros diferentes
en cada espuma cresta de rocío
en las calzadas líquidas que rugen.
Bajo este mismo efecto,
en la distancia la muerte es toda una
un símbolo cohesivo
un monolito.
Sin embargo de cerca, qué deprisa
se aprende a distinguir sus dimensiones
sus fúnebres volúmenes
su rutina
su querencia en lo ajeno y lo propio
hasta ver nuestra imagen en sus aguas.
Lanțul
Mă întreb de ce dinspre pământ
masa apelor pare un singur corp.
O unică subzistență neegalată
o piatră ce-i întregită de stânci
o confluență de departe uniformă
un țipăt plin de membrane
fără urme de uzură, nici lame, nici fisuri.
Mă întreb de ce, atunci când mă apropii,
apele se despart, se mulțumesc
în a-și arăta chipurile diferite
în fiecare vârf spumos de rouă
în căile lichide ce răcnesc.
Chiar sub acest efect,
din îndepărtare moartea-i tot una
un simbol coerent
un monolit.
Însă odată aproape, cu câtă grabă
se învață a-i deosebi dimensiunile
volumele mortuare
rutina sa
înclinația sa către ce-i străin și personal
până când ne vedem imaginea în apele sale.
Trăducator: Constantin Iacob-Toni 2024