Vilas Manuel – Mujeres
Manuel Vilas Vidal este un poet, romancier și eseist spaniol. S-a născut la Barbastro, Huesca, în 1962. Este licențiat în Filologie Hispanică la Universitatea din Zaragoza.
A debutat ca poet și a publicat o operă lirică amplă, reunind ulterior o parte importantă a acesteia în volume de poezie completă sau antologică. Printre cărțile sale de poezie se numără El cielo, Resurrección, Calor, Gran Vilas, El hundimiento și Una sola vida. A primit premii de poezie precum Jaime Gil de Biedma, Fray Luis de León, Ciudad de Melilla și Generación del 27.
A publicat și romane, povestiri, eseuri și cărți de călătorie. Printre romanele sale se află España, Aire nuestro, Ordesa, Alegría, Los besos și Nosotros. Ordesa a avut o largă receptare critică și publică, iar Alegría a fost finalistă la Premiul Planeta. Scrisul său combină memoria personală, familia, cultura populară, ironia, capitalismul, moartea, dorința și autobiografia transformată literar.
Surse:
PlanetadeLibros, „Manuel Vilas”: https://www.planetadelibros.com/autor/manuel-vilas/000050103
Agencia Balcells, „Manuel Vilas”: https://www.agenciabalcells.com/en/authors/author/manuel-vilas/
International Literature Festival Berlin, „Manuel Vilas”: https://literaturfestival.com/en/authors/manuel-vilas/
Mujeres
No las ves que están agotadas, que no se tienen en pie, que son ellas las que sostienen cualquier ciudad, todas las ciudades. Con el matrimonio, con la maternidad, con la viudedad, con los golpes, ellas cargan con este mundo, con este sábado por la noche donde ríen un poco frente a un vaso de vino blanco y unas olivas. Cargan con maridos infumables, con novios intratables, con padres en coma, con hijos suspendidos. Fuman más que los hombres. Tienen cánceres de pulmón, enferman, y tienen que estar guapas. Se ponen cremas, son una tiranía las cremas. Perfumes y medias y bragas finas y peinados y maquillajes y zapatos que torturan. Pero envejecen. No dejan las mujeres tras de sí nada, hijos, como mucho, hijos que no se acuerdan de sus madres. Nadie se acuerda de las mujeres. La verdad es que no sabemos nada de ellas. Las veo a veces en las calles, en las tiendas, sonriendo. Esperan a sus hijos a la salida del colegio. Trabajan en todas partes. Amas de casa encerradas en cocinas que dan a patios de luces. Sonríen las mujeres, como si la vida fuese buena. En muchos países las lapidan. En otros las violan. En el nuestro las maltratan hasta morir. Trabajan fuera de casa, y trabajan en casa, y trabajan en las pescaderías o en las fábricas o en las panaderías o en los bares o en los bingos. No sabemos en qué piensan cuando mueren a manos de los hombres.
Femei
Nu le vezi că sunt istovite, că nu se pot ține pe picioare, că ele sunt cele care susțin orice oraș, toate orașele. Duc căsnicia, maternitatea, văduvia, loviturile, duc greutatea acestei lumi și noaptea de sâmbătă în care se veselesc puțin cu un pahar de vin alb și niște măsline. Duc povara soților insuportabili, a iubiților imposibili, a părinților în comă, a copiilor corijenți. Fumează mai mult decât bărbații. Fac cancer de plămâni, se îmbolnăvesc și trebuie să arate bine. Se dau cu creme, sunt de groază cremele astea. Poartă parfumuri și dresuri fine și chiloți delicați și coafuri și machiaje și pantofi care te chinuie. Dar îmbătrânesc. Nimic nu lasă femeile în urma lor, cel mult copii, copii care nu-și aduc aminte de mamele lor. Nimeni nu-și aduce aminte de femei. Adevărul e că nu știm nimic despre ele. Le văd uneori pe străzi, în magazine, zâmbitoare. Își așteaptă copiii când ies de la școală. Muncesc peste tot. Gospodine închise în bucătării care dau spre curți interioare. Zâmbesc femeile, de parcă viața ar fi bună. În multe țări sunt ucise cu pietre. În altele sunt violate. La noi sunt chinuite până la moarte. Muncesc în afara casei și muncesc în casă și muncesc în hale de pește sau în fabrici sau în brutării sau în baruri sau în săli de jocuri de noroc. Nu știm la ce se gândesc când mor de mâna bărbaților.
Trăducator Anton Irina 2024