Morejón Nancy – Restos del Coral Island
Nancy Morejón Hernández este o poetă, eseistă, critic literar, traducătoare și profesoară cubaneză. S-a născut la Havana, la 7 august 1944. Este una dintre vocile importante ale poeziei cubaneze contemporane și o autoare esențială pentru înțelegerea culturii cubaneze moderne.
A studiat Limba și Literatura Franceză la Universitatea din Havana, unde a absolvit în 1966. A colaborat cu reviste culturale cubaneze importante și a avut o activitate intelectuală amplă, legată de poezie, eseu, traducere și cercetare literară. Între 2012 și 2016 a fost directoarea Academiei Cubane de Limbă, iar anterior a fost președinta Asociației Scriitorilor din cadrul UNEAC.
Printre volumele sale se numără Mutismos, Richard trajo su flauta y otros argumentos, Parajes de una época, Octubre imprescindible, Elogio de la danza, Piedra pulida și Mujer negra. Poezia ei abordează memoria istorică, cultura afro-cubaneză, identitatea națională, condiția femeii, corpul, dansul, muzica și relația dintre experiența personală și istoria colectivă. În 2001 a primit Premiul Național de Literatură din Cuba.
Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Biografía de Nancy Morejón”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/nancy_morejon/autora_biografia/
Claustrofobias, „Nancy Morejón”: https://www.claustrofobias.com/catalogo/nancy-morejon/
EcuRed, „Nancy Morejón”: https://www.ecured.cu/Nancy_Morej%C3%B3n
Restos del Coral Island
« Esa chatarra que se ve en la orilla
son los restos del Coral Island »,
decía mi padre
hechizado por las columnas de luz blanca
que levitaban de los huecos rojizos
que tal vez sirvieron de anteojos
a la proa de ese gran trasatlántico
que dice mi padre era el Coral Island.
Vamos sentados en un ómnibus cotidiano,
rápido y calurosa como este mes de julio de 1986.
No quise preguntarle porque me dio un vuelco el corazón.
Un zumbido de mariposas también me impidió hacer preguntas.
Mi padre me miró de un modo peculiar.
¿Habíamos entrado los dos
a reconocernos en aquel himno del pasado?
Mi padre y yo mirándonos sin decir nada.
Yo sólo tenía oídos para escuchar el chirriar de las olas
contra los hierros tutelares del Coral Island.
Y pensé en una historia de amor,
en una pasión desmoronada sobre dientes de perro y espuma de mar.
Una loca pasión bien muerta,
fenecida,
de la que ni siquiera se desprende ya
una columna de luz blanca
ni ei portento a la vista que se llamó,
alguna vez, el Coral Island.
« Esa chatarra que se ve en la orilla
son los restos del Coral Island »,
volvía a decir mi padre sin mirarme.
Rămășițele navei Coral Island
«Epava aceea care se vede la mal
e ce a mai rămas din Coral Island»,
zicea tata
fermecat de coloanele de lumină albă
ce levitau din golurile roșiatice
care poate că serviseră drept ochelari
la prova acelui măreț transoceanic
despre care tata a zis că fusese Coral Island.
Suntem așezați într- un autobuz banal,
rapid și fierbinte ca această lună iulie din 1986.
N- am vrut să- l întreb de ce îmi bătea inima nebunește.
Un zumzet de fluturi m- a împiedicat de asemenea să pun întrebări.
Tata m- a privit într- un mod straniu.
Ne recunoscuserăm oare amândoi
în acel imn al trecutului?
Tata și cu mine ne- am privit fără să zicem nimic.
Eu aveam urechi doar ca să ascult scârțâitul valurilor
izbind în fierul care proteja nava.
Și m- am gândit la o poveste de iubire,
la o pasiune spulberată despre colți de câine și spuma mării.
O pasiune nebună moartă de- a binelea,
curmată,
din care nu se poate desprinde nici măcar
o coloană de lumină albă
darămite minunăția din zare
supranumită, odinioară, Coral Island.
«Epava aceea care se vede la mal
e ce a mai rămas din Coral Island»,
a zis din nou tata fără să mă privească.
Trăducator: Vasile Cristina-Andreea 2024