Luque Aurora – Acuarela

Aurora Luque Ortiz este o poetă, traducătoare, profesoară și eseistă spaniolă. S-a născut la Almería, la 16 august 1962, și și-a petrecut copilăria în zona Alpujarrei. A studiat Filologie Clasică la Universitatea din Granada și a lucrat ca profesoară de greacă.
Opera ei poetică se caracterizează prin dialogul constant cu cultura greco-latină, mitologia, erosul, călătoria, marea, corpul și experiența contemporană. A tradus autori greci și a recuperat, de asemenea, voci feminine ale Antichității. Această legătură cu lumea clasică nu este decorativă, ci face parte din felul în care poezia ei interpretează prezentul.
Printre volumele sale se numără Hiperiónida, Problemas de doblaje, Carpe noctem, Transitoria, Campeones de invierno, Personal & político, Gavieras și Un número finito de veranos. A primit, între alte distincții, Premiul Loewe, Premiul Generación del 27 și Premiul Național de Poezie în 2022 pentru Un número finito de veranos.

Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Semblanza crítica de Aurora Luque”: https://www.cervantesvirtual.com/portales/aurora_luque/semblanza/   
Poetas Andaluces, „Aurora Luque”: https://www.poetasandaluces.com/profile/201/

Acuarela

Hay viajes que se suman al antiguo color de las pupilas.
Después de ver la isla de Calipso ¿es que acaso Odiseo
volvió a mirar igual? ¿No se fijó un color
Como un extraño cúmulo de algas
en sus pupilas viejas? Lo mismo que en los pliegues
mínimos de la piel
se fosilizan besos y desdenes, así los ojos filtran
esa franja turquesa del mar que acuna islas,
medusas de amatista, blancura de navíos.
La piel es vertedero de memoria
lo mismo que el poema. Pero acaso unos ojos
extrañamente verdes de repente dibujen
empapados de luz
un boscoso archipiélago perdido.

Acuarelă

Există călătorii care se contopesc cu străvechea culoare a pupilelor.
Oare Odiseu a privit lumea la fel
După ce a văzut insula lui Calypso?
Nu s-a fixat o culoare ca o stranie multitudine de alge
În pupilele lui îmbătrânite? La fel cum în cele mai mici
pliuri ale pielii
se pietrifică săruturile și disprețul, astfel ochii filtrează
acea dîră de lumină turcoaz a mării care leagănă insule
Meduze de ametist, albeața corăbiilor.
Pielea este groapa memoriei
La fel ca și poemul.
Dar dacă oare niște ochi surprinzători de verzi, plini de lumină
Ar desena dintr-o dată
Un arhipelag împădurit pierdut.

Trăducator: Preda Anamaria-Magdalena 2024