Bracho Coral – El amor es su entornada sustancia
Coral Bracho este o poetă și traducătoare mexicană. S-a născut la Ciudad de México, la 22 mai 1951. A studiat Limba și Literatura Hispanică la Universidad Nacional Autónoma de México și a urmat studii de franceză la Sorbona.
Este una dintre poetele mexicane importante ale perioadei contemporane. Poezia sa se caracterizează printr-un limbaj dens, senzorial și fluid, cu imagini legate de apă, corp, natură, lumină, materie și percepție. Printre volumele sale se numără Peces de piel fugaz, El ser que va a morir, Bajo el destello líquido, Tierra de entraña ardiente, Jardín del mar, La voluntad del ámbar, Ese espacio, ese jardín, Cuarto de hotel și Debe ser un malentendido.
A primit Premiul Național de Poezie Aguascalientes, Premiul Xavier Villaurrutia, Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice și Premiul Internațional de Poezie Federico García Lorca.
Surse:
Enciclopedia de la Literatura en México, „Coral Bracho”: https://www.elem.mx/autor/datos/1994
FIL Guadalajara, „Coral Bracho”: https://www.fil.com.mx/premiofil/2023.asp
Lecturalia, „Coral Bracho”: https://www.lecturalia.com/autor/24750/coral-bracho
El amor es su entornada sustancia
Encendido en los boscajes del tiempo, el amor
es su entornada sustancia. Abre
con hociquillo de marmota,
senderos y senderos
inextricables. Es el camino
de vuelta
de los muertos, el lugar luminoso en donde suelen
resplandecer. Como zafiros bajo la arena
hacen su playa, hacen sus olas íntimas, su floración
de pedernal, blanca y hundiéndose
y volcando su espuma. Así nos dicen al oído: del viento,
de la calma del agua, y del sol
que toca,
con dedos ígneos y delicados
la frescura vital. Así nos dicen
con su candor de caracolas; así van devanándonos
con su luz, que es piedra,
y que es principio con el agua, y es mar
de hondos follajes
inexpugnables, a los que sólo así, de noche,
nos es dado ver
y encender.
Iubirea e substanța sa atotcuprinzătoare
Aprinsă în hățișurile timpului, iubirea
e substanța sa atotcuprinzătoare. Deschide
cu botișor de marmotă,
poteci și poteci
inextricabile. Este calea
de întoarcere
a morților, locul luminos unde strălucesc ei
adesea. Asemenea safirelor sub nisip
își făurește propria plajă, talazurile intime, înfloritura- i
albă de silex, cufundându- se
și revărsându- și spuma. Astfel ne șoptește la ureche: despre vânt,
despre liniștea apei, și despre soarele
ce atinge,
cu degete magmatice și delicate
prospețimea vitală. Astfel ne șoptește
prin candoarea scoicilor; și tot așa ne împresoară
cu lumina ei, care este atât piatra,
cât și obârșia apei, și este o mare
de adânci frunzișuri
inexpugnabile, pe noi, cei cărora doar așa, noaptea,
ne e hărăzit să o vedem
și să scânteiem.
Trăducator: Vasile Cristina-Andreea 2024