Burgos Julia de – No hay abandono, Poema con tonada última, Te seguiré callada
Julia de Burgos, pe numele său complet Julia Constancia Burgos García, a fost o poetă, eseistă, jurnalistă, profesoară și activistă puertoricană. S-a născut la Carolina, Puerto Rico, la 17 februarie 1914, și a murit la New York, la 6 iulie 1953. Este considerată una dintre cele mai importante poete din literatura puertoricană și hispano-americană.
A crescut într-o familie modestă și a studiat la Universitatea din Puerto Rico, unde a obținut titlul de profesoară. A lucrat ca învățătoare și a fost implicată în mișcări culturale și politice legate de identitatea puertoricană și de revendicarea drepturilor sociale. Mai târziu a trăit în Cuba și în Statele Unite.
Printre volumele sale se numără Poema en veinte surcos, Canción de la verdad sencilla și El mar y tú, publicat postum. Poezia sa abordează iubirea, natura, feminitatea, libertatea, justiția socială, identitatea națională și condiția femeii. Poeme precum Río Grande de Loíza și A Julia de Burgos au devenit texte emblematice. Prin intensitatea vocii sale, Julia de Burgos rămâne o figură centrală a poeziei din Puerto Rico.
Surse:
Enciclopedia de Puerto Rico, „Julia de Burgos”: https://enciclopediapr.org/content/julia-de-burgos/
Academy of American Poets, „Julia de Burgos”: https://poets.org/poet/julia-de-burgos
Poetry Foundation, „Julia de Burgos”: https://www.poetryfoundation.org/poets/julia-de-burgos
No hay abandono
Se ha muerto la tiniebla en mis pupilas,
desde que hallé tu corazón
en la ventana de mi rostro enfermo.
¡Oh pájaro de amor,
que trinas hondo, como un clarín total y solitario
en la voz de mi pecho!
No hay abandono…
ni habrá miedo jamás en mi sonrisa.
¡Oh pájaro de amor,
que vas nadando cielo en mi tristeza…!
Más allá de tus ojos
mis crepúsculos sueñan bañarse en tus luces…
¿Es azul el misterio?
Asomada en mi misma contemplo mi rescate,
que me vuelve a la vida en tu destello…
Poema con tonada última
¿Qué a dónde voy con esas caras tristes
y un borbotón de venas heridas en mi frente?
Voy a despedir rosas al mar,
y a deshacerme en olas más altas que los pájaros,
a quitarme caminos que ya andaban en mí como raíces…
Voy a perder estrellas,
y rocíos,
y riachuelitos breves donde amé la agonía que arruinó
mis montañas
y un rumor de palomas
especial,
y palabras…
Voy a quedarme sola,
sin canciones, ni piel,
como un túnel por dentro, donde el mismo silencio
se enloquece y se mata.
Te seguiré callada
Te seguiré por siempre, callada y fugitiva,
por entre oscuras calles molidas de nostalgia,
o sobre las estrellas sonreídas de ritmos
donde mecen su historia tus más hondas miradas.
Mis pasos desatados de rumbos y fronteras
no encuentran las orillas que a tu vida se enlazan.
Busca lo ilimitado mi amor, y mis canciones
de espalda a los estático, irrumpen en tu alma.
Apacible de anhelos, cuando el mundo te lleve,
me doblaré el instinto y amaré tus pisadas;
y serán hojas simples las que iré deshilando
entre quietos recuerdos, con tu forma lejana.
Atenta a lo infinito que en mi vida ya asoma,
con la emoción en alto y la ambición sellada,
te seguiré por siempre, callada y fugitiva,
por entre oscuras calles, o sobre estrellas blancas.
Nu există abandon
A murit întunericul din ochii mei,
de când ți- am găsit inima
la fereastra chipului meu bolnav.
Oh pasăre a iubirii,
cu trilul tău profund, ca o goarnă desăvârșită și singuratică
în vocea din pieptul meu!
Nu există abandon…
și nici nu va exista vreodată frică în zâmbetul meu.
Oh pasăre a iubirii,
cu raiul tău care înoată în tristețea mea…!
Dincolo de ochii tăi
crepusculele mele visează să se scalde în luminile tale…
Este albastru misterul?
Sprijinită de mine însămi îmi contemplu salvarea,
care mă readuce la viață prin strălucirea ta…
Traducător: Vasile Cristina-Andreea 2022
Poem pe ultimă tonalitate
Unde și în ce parte plec cu astă înfățișare tristă
și cu venele deschise pe frunte?
Plec să petrec trandafirii în largul mării,
să fiu dusă pe valuri mai sus ca zborul de pasăre,
să las cărările care treceau prin mine ca rădăcinile…
Nu voi vedea stelele,
și roua,
și pâraie de munte unde m-am scăldat în agonia ce a surpat
munții mei
și un huluit de hulubi
de nedescris,
și cuvinte…
Voi rămâne singură,
fără cântece, despuiată de piele,
ca un tunel pe dinăuntru, unde însăși tăcerea
înnebunește și se sinucide.
Traducător: Langa Andrei (contribuția specială)
Te voi urma tăcută
Te voi urma mereu, tăcută și fugară,
printre străzi întunecate pline de dor,
sau printre stelele ce surâd ritmurilor tale
acolo unde cele mai adânci priviri își spun povestea.
Pașii mei, eliberați de drumuri și hotare
nu găsesc țărmurile de care viața ta se leagă.
Iubirea mea caută nemărginirea, iar cântecele mele
nemișcate, în al tău suflet pătrund.
Liniștit de doruri, când lumea te va lua,
îmi voi înfrâna instinctul și pași-ți voi iubi;
și vor fi simple frunze ce le voi tot mărunți
printre amintiri tăcute, cu chipul tău îndepărtat.
Atentă la nesfârșitul ce în viața mea se-arată,
Cu sufletul la gură și ambiția pecetluită,
Te voi urma mereu, tăcută și fugară,
Printre străzi întunecate sau peste stele albe.
Traducător: Tănase-Boian Irina-Luciana, 2025