Castellanos Rosario – Destino
Rosario Castellanos Figueroa a fost o poetă, naratoare, eseistă, dramaturgă, jurnalistă, profesoară și diplomată mexicană. S-a născut la Ciudad de México, la 25 mai 1925, și a murit la Tel Aviv, Israel, la 7 august 1974. Deși s-a născut în capitala Mexicului, și-a petrecut copilăria și adolescența la Comitán, în statul Chiapas, spațiu care a marcat profund viziunea ei literară.
A studiat Filosofia la Universidad Nacional Autónoma de México, unde a obținut licența și masteratul, și a urmat studii de estetică la Universidad de Madrid. A fost profesoară, a colaborat cu presa, a lucrat în domeniul promovării culturale și a fost numită ambasadoare a Mexicului în Israel în 1971.
Opera sa abordează teme precum condiția femeii, inegalitatea socială, discriminarea populațiilor indigene, singurătatea, identitatea și raporturile de putere. Printre cărțile sale se numără romanele Balún Canán și Oficio de tinieblas, volumul de povestiri Ciudad Real, piesa El eterno femenino și cărți de poezie precum Trayectoria del polvo, Lívida luz și Poesía no eres tú.
Rosario Castellanos este considerată una dintre cele mai importante scriitoare mexicane ale secolului al XX-lea și o voce esențială a literaturii latino-americane.
Surse:
Enciclopedia de la Literatura en México, „Rosario Castellanos”: https://www.elem.mx/autores/ficha_diccionario/211
UNAM, Biblioteca Rosario Castellanos, „Biografía de Rosario Castellanos”: https://cieg.bibliotecas.unam.mx/index.php/la-biblioteca/biografia-rosario-castellanos
UNAM Cultura, „Vida y obra de Rosario Castellanos”: https://cultura.unam.mx/evento/vida-y-obra-de-rosario-castellanos
DESTINO
Matamos lo que amamos. Lo demás
no ha estado vivo nunca.
Ninguno está tan cerca. A ningún otro hiere
un olvido, una ausencia, a veces menos.
Matamos lo que amamos. ¡Que cese esta asfixia
de respirar con un pulmón ajeno!
El aire no es bastante
para los dos. Y no basta la tierra
para los cuerpos juntos
y la ración de la esperanza es poca
y el dolor no se puede compartir.
El hombre es ánima de soledades,
ciervo con una flecha en el ijar
que huye y se desangra.
Ah, pero el odio, su fijeza insomne
de pupilas de vidrio; su actitud
que es a la vez reposo y amenaza.
El ciervo va a beber y en el agua aparece
el reflejo del tigre.
El ciervo bebe el agua y la imagen. Se vuelve
-antes que lo devoren- (cómplice, fascinado)
Igual a su enemigo.
Damos la vida solo a lo que odiamos.
Destin
Ucidem ceea ce iubim. Restul
nu a fost nicicând viu.
Nimeni altul nu se poate afla atât de aproape. Pe nimeni altul
nu-l răneşte o uitare, o absenţă, uneori mai puţin de atât.
Ucidem ceea ce iubim. Să se sfârşească odată această asfixiere
când se respiră cu un plămân străin!
Aerul nu e îndeajuns
pentru amândoi. Şi în pământ nu e suficient loc
pentru trupuri unite,
şi porţia de speranţă e mică,
şi suferinţa nu poate fi împărtăşită.
Omul este suflet împustiat,
Cerb străpuns de-o săgeată,
fugind şi sângerând.
Oh, însă ce ură, ce stăruinţă neostenită
i se citesc în pupilele sticloase; mişcările lui
sunt odihnă şi ameninţare în acelaşi timp.
Cerbul merge să se adape, iar în apă se reflectă
chipul tigrului.
Cerbul bea apa şi chipul. Devine
– înainte de a fi devorat– (complice, fascinat)
una cu duşmanul său.
Hrănim cu viaţă doar ceea ce urâm.
Traducător: Laura Carasevici 2022