Colaboratori
Organizatori
Colaboratori
Organizator
Concursul de traducere de poezie hispano-americană în limba română continuă tradiţia iniţiată de Asociaţia Viarumania Cultura în colaborare cu consulatele onorifice ale Mexicului şi Republicii Peru în Timişoara şi cu Universitatea de Vest din Timişoara. De la bun început, acest concurs a propus iubitorilor de cultură o încercare de a-şi pune cunoştinţele de limbă spaniolă şi dragostea pentru poezie în slujba tălmăcirii în româneşte a unor poeme scrise în limba lui Cervantes.
Ediția a VIII-a - 2025
Concurs de traducere de poezie hispano-americană în limba română
La fel ca la ultimele ediţii, participanţii la concurs sunt invitaţi să traducă în română trei poeme scrise de poeţi din Spania, Mexic şi Peru, cărora li se adaugă unul ales de fiecare dintre participanţi (participanții au datoria de a se asigura că nu prezintă traducerea unei poezii care a fost deja tradusă într-o ediție anterioară a concursului, consultând în prealabil baza de date de pe site-ul www.vrpoezia.ro; repetarea unei traduceri va duce la descalificarea participantului). Al patrulea poem, ales liber de participanți, poate aparține unui autor din orice țară hispanofonă, cu condiția să fi fost publicat. Deoarece se va verifica existența poeziei și publicarea ei într-o carte, dacă participantul ne trimite aceste informații, îi vom fi recunoscători. În documentul trimis trebuie să apară şi varianta originală alături de traducerea românească, indicându-se de asemenea numele autorului si ţara de origine.
Participanţii vor trimite cele trei poeme traduse în româneşte, alături de poemul ales liber, pe adresa de email poesia@viarumania.com cu subiectul “Participare la concursul de traducere de poezie hispano-americană 2025”.
Pentru a asigura obiectivitatea jurizării, participanţii îşi vor alege un pseudonim. Membrii juriului nu vor cunoaşte numele real al traducătorului de poezie, acesta fiind posibil de aflat abia în momentul în care vor fi desemnaţi câştigătorii. Nu există limitări de vârstă sau de provenienţă geografică (pot participa vorbitori de română din orice ţară).
Trebuie trimise cele trei poezii propuse de organizatori, traduse în română şi al patrulea poem în spaniolă şi în română, indicând numele autorului si ţara de baştină.
Formatul textului: Times New Roman, font 12, spaţiu simplu, pagina pe verticală, NU pe orizontală. Va rugăm să respectați formatul indicat.
Documentul trebuie trimis în format pdf., cu titlul XX (Pseudonimul ales). În documentul ataşat trebuie să apară de asemenea, la început, pseudonimul ales.
În corpul mesajului trimis trebuie să apară: numele şi prenumele participantului, vârsta, adresa completă (domiciliul), e-mail, telefon, pseudonimul ales.
Juriul nu va primi decât documentul ataşat, identificat cu pseudonim, în aşa fel încât caracterul anonim al traducerilor să fie asigurat.
Membrii juriului sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România: poetul Adrian Bodnaru, prozatorul Viorel Marineasa şi hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar universitar la Universitatea de Vest).
Toate poeziile primite care, în urma evaluării juriului, sunt de o bună calitate vor fi incluse pe pagina www.vrpoezia.ro. Alături de poezie se va afla numele traducătorului.
Termenul limită pentru trimiterea traducerilor prin e-mail este duminică, 18 mai 2025, la ora 24:00.
Anunțarea câștigătorilor se va face data de în 28 mai 2025.
Premiul I – 500 €
Premiul II – 350 €
Premiul III – 200 €
Cei trei poeți selectați anul acesta, alături de poemele pe care vă invităm sa le traduceți, sunt:
VENCIDOS
Igual que roca o rosa, renacemos
y somos como aroma o sueño tumultuoso
en incesante amor por nuestro duelo;
fugitivos sin fin que el rostro guardan,
mudos cadáveres precipitados
a una impasible tempestad;
y morimos en nuestras propias manos,
sin saber de agonías,
caídos descuidados al abismo,
a través de catástrofes en nuestro corazón
dormidas,
así tan simplemente, que al mirar un espejo
hallamos dentro sombras silenciosas
o una paloma destrozada.
Porque nada delata que existamos
en esta soledad del pensamiento,
y el olvido desciende hacia la tierra
como un equívoco de Dios,
dormida imagen donde en sueños
se martiriza por saberse bello;
porque es inútil la embriaguez
que nos cubre de olvidos contra el mundo
cuando es la lentitud
y el sentirse arrojados sobre el lecho,
como el cesar y el impedir,
lo que alimenta nuestro amor
y el incansable continuar entre los hombres,
del dolor de la carne enamorados.
Igual que rosa o roca:
crueles cadáveres sin agonía
Igual que roca o rosa, renacemos
y somos como aroma o sueño tumultuoso
en incesante amor por nuestro duelo;
fugitivos sin fin que el rostro guardan,
mudos cadáveres precipitados
a una impasible tempestad;
y morimos en nuestras propias manos,
sin saber de agonías,
caídos descuidados al abismo,
a través de catástrofes en nuestro corazón
dormidas,
así tan simplemente, que al mirar un espejo
hallamos dentro sombras silenciosas
o una paloma destrozada.
Porque nada delata que existamos
en esta soledad del pensamiento,
y el olvido desciende hacia la tierra
como un equívoco de Dios,
dormida imagen donde en sueños
se martiriza por saberse bello;
porque es inútil la embriaguez
que nos cubre de olvidos contra el mundo
cuando es la lentitud
y el sentirse arrojados sobre el lecho,
como el cesar y el impedir,
lo que alimenta nuestro amor
y el incansable continuar entre los hombres,
del dolor de la carne enamorados.
Igual que rosa o roca:
crueles cadáveres sin agonía
Antonio Eustolio Mohamed Ally Chumacero Lora
Antonio Eustolio Mohamed Ally Chumacero Lora, cunoscut ca Alí Chumacero (Acaponeta, 9 iulie 1918 - Mexico City, 22 octombrie 2010) a fost un poet, eseist și editor mexican. Ca poet, operele sale includ Páramo de sueños, Imágenes desterradas și Palabras en reposo. De asemenea, a fost cunoscut pentru activitatea sa editorială, inclusiv pentru editarea și revizuirea romanului Pedro Páramo al lui Juan Rulfo. A lucrat mulți ani la Fondo de Cultura Económica și a fost asociat cu diverse personalități din cercul cultural mexican al secolului XX. A primit premii și distincții precum Premiul Xavier Villaurrutia, Premiul Internațional Alfonso Reyes, Premiul Național de Științe și Arte și Medalia Belisario Domínguez a Senatului Republicii.
Opera poetică a lui Chumacero este scurtă, trei cărți și un total de nu mai mult de două sute de pagini. După Palabras en Reposo, publicată în 1956, el nu a mai scris poezie, ceea ce a provocat comparații cu prietenul său Juan Rulfo, care a publicat doar două cărți. (Sursă Wikipedia)
1918-2010
Mexic
LA CIUDAD DEL RECICLAJE (por estos días)
con el corazón hecho trizas atravieso un puente
una superficie metálica incapaz de corromperse
abajo
se asoma un río inmenso
gélido
un hermoso espejo azul que cobija a sus muertos:
tres punks
un profesor universitario
una mujer desconocida (siempre lo somos)
flotan sobre sus aguas
yo les llamo mis ofelias postmodernas en la ciudad del reciclaje
(do not recycling is illegal –dijo la dueña de casa
y enseguida me puse a separar las astillas de mi corazón)
nadie diría que esos cuerpos me atraen
y sin embargo
una parte de mí se inclina hacia ese lado
desde donde se mira el vacío como recuerdo de una infancia feliz
las aguas me esperan
y me acobardo
tiro del otro lado
no menos incierto
por donde las luces de los autos se devoran
unas tras otras
unas tras otras
y mi cuerpo quedaría engullido tragado por ellas
una desnudez de espanto
―me digo
y otra vez
me acobardo
al otro lado del puente (el principio o el fin poco importa)
un río menos brillante cruza bajo mis pies
el rímac se eleva sobre mi memoria como lo que es:
un lecho oscuro que opaca nuestra miseria
y sin embargo
ese lecho de barro hostil tal vez alguna vez fue bueno
y meció entre sus garras tiernas
a mis abuelos
a mi padre
a mi madre
a mi hermana
a la pequeña luz maría
o a mí
sudaca cuya sombra se refleja en un hermoso río pálido
dispuesto a quebrarse a la primera bocanada de luz
o al chillido de otro cuerpo (el splash de la muerte)
─como todos estos─
heridos de inocencia
en la ciudad del reciclaje
cuyos puentes jamás se quiebran
Encendido en los boscajes del
tiempo, el amor
es su entornada sustancia.
Abre
con hociquillo de marmota,
senderos y senderos
inextricables. Es el camino
de vuelta
de los muertos, el lugar
luminoso en donde suelen
resplandecer. Como zafiros
bajo la arena
hacen su playa, hacen sus olas
íntimas, su floración
de pedernal, blanca y
hundiéndose
y volcando su espuma. Así nos
dicen al oído: del viento,
de la calma del agua, y del sol
que toca,
con dedos ígneos y delicados
la frescura vital. Así nos dicen
con su candor de caracolas;
así van devanándonos
con su luz, que es piedra,
y que es principio con el agua,
y es mar
de hondos follajes
inexpugnables, a los que sólo
así, de noche,
nos es dado ver
y encender.
Victoria Guerrero Peierano
Victoria Guerrero Peirano (Lima, 1971) este o scriitoare, cercetătoare, profesoară și activistă feministă peruană. Deține un doctorat în literatura hispano-americană de la Universitatea din Boston și un masterat în studii de gen de la Pontificia Universidad Católica del Perú. (Sursa Wikipedia).
A publicat recent eseul hibrid Y la muerte no tendrá dominio ( 2019). Este autoarea volumelor de poezie Jurnalul unei cusătorese proletare (2019) și Într-o lume a abdicărilor ( 2016) și a plachetei bilingve Și stăpânii lumii nu se mai tem de noi (Anna Rosenwong, trad., 2016), precum și a nuvelei A Stroke of the Dice (nuvelă sentimentală mic-burgheză) ( 2014 și 2015). Opera sa poetică scrisă între 2002 și 2012 a apărut sub titlul Documentos de barbarie (2013), care a câștigat Premiul ProArt 2015. Conduce editura independentă Intermezzo Tropical și este cercetătoare în cadrul proiectului Mapa de Escritoras Peruanas. În prezent predă la Pontificia Universidad Católica del Perú. (Sursa https://periodicodepoesia.unam.mx/autor/victoria-guerrero-peirano/)
1971
Perú
CABO SOUNION
Al pasar de los años,
¿qué sentiré leyendo estos poemas
de amor que ahora te escribo?
Me lo pregunto porque está desnuda
la historia de mi vida frente a mí,
en este amanecer de intimidad,
cuando la luz es inmediata y roja
y yo soy el que soy
y las palabras
conservan el calor del cuerpo que las dice.
Serán memoria y piel de mi presente
o solo humillación, herida intacta.
Pero al correr del tiempo,
cuando dolor y dicha se agoten con nosotros,
quisiera que estos versos derrotados
tuviesen la emoción
y la tranquilidad de las ruinas clásicas.
Que la palabra siempre, sumergida en la hierba,
despunte con el cuerpo medio roto,
que el amor, como un friso desgastado,
conserve dignidad contra el azul del cielo
y que en el mármol frío de una pasión antigua
los viajeros románticos afirmen
el homenaje de su nombre,
al comprender la suerte tan frágil de vivir,
los ojos que acertaron a cruzarse
en la infinita soledad del tiempo.
Cuando me quede sin ti
no me crecerán más las uñas
ni el cabello
Sin ti,
congelaré para siempre el firmamento
en un eterno gris
/colores de lamento/
Sin estrellas
Sin luna
Sin un sol
Olvidaré masticar
y decir buenos días
a la gente que más quiero.
Cuando no estés conmigo
ni a mi lado
incendiaré mi balsa,
se secarán mis rios
Se morirá mi verde
Todo me será ajeno
Vulgar,
solo e inútil
Sin ti
no tendré más destino
y perderé mi nombre
y creo que en cuclillas
me quedaré flotando para siempre
en un limbo frío
Sacudida, sin habla
espectando mi enloquecido drama.
Cuando no estés más a mi lado
seré una solitaria sola
y alguien caritativo
me inventará una vida
Pero tendrá que hacérmela
creer cada mañana.
