Colaboratori
Organizatori
Colaboratori
Organizator
Concursul de traducere de poezie hispano-americană în limba română continuă tradiţia iniţiată de Asociaţia Viarumania Cultura în colaborare cu consulatele onorifice ale Mexicului şi Republicii Peru în Timişoara şi cu Universitatea de Vest din Timişoara. De la bun început, acest concurs a propus iubitorilor de cultură o încercare de a-şi pune cunoştinţele de limbă spaniolă şi dragostea pentru poezie în slujba tălmăcirii în româneşte a unor poeme scrise în limba lui Cervantes.
Ediția a IX-a - 2026
Concurs de traducere de poezie hispano-americană în limba română
Participanţii la concurs sunt invitaţi să traducă în română trei poeme scrise de poeţi din Spania, Columbia şi Peru, cărora li se adaugă unul ales de fiecare dintre participanţi (participanții au datoria de a se asigura că nu prezintă traducerea unei poezii care a fost deja tradusă într-o ediție anterioară a concursului, consultând în prealabil baza de date de pe site-ul www.vrpoezia.ro; repetarea unei traduceri va duce la descalificarea participantului). Al patrulea poem, ales liber de participanți, poate aparține unui autor din orice țară hispanofonă, cu condiția să fi fost publicat. Deoarece se va verifica existența poeziei și publicarea ei într-o carte, dacă participantul ne trimite aceste informații, îi vom fi recunoscători. În documentul trimis trebuie să apară şi varianta originală alături de traducerea românească, indicându-se de asemenea numele autorului si ţara de origine.
Participanţii vor trimite cele trei poeme traduse în româneşte, alături de poemul ales liber, pe adresa de email poesia@viarumania.com cu subiectul “Participare la concursul de traducere de poezie hispano-americană 2026” până la 21 iunie 2026 ora 24:00.
Pentru a asigura obiectivitatea jurizării, participanţii îşi vor alege un pseudonim. Membrii juriului nu vor cunoaşte numele real al traducătorului de poezie, acesta fiind posibil de aflat abia în momentul în care vor fi desemnaţi câştigătorii. Nu există limitări de vârstă sau de provenienţă geografică (pot participa vorbitori de română din orice ţară).
Trebuie trimise cele trei poezii propuse de organizatori, traduse în română şi al patrulea poem în spaniolă şi în română, indicând numele autorului si ţara de baştină.
Formatul textului: Times New Roman, font 12, spaţiu simplu, pagina pe verticală, NU pe orizontală. Va rugăm să respectați formatul indicat.
Documentul trebuie trimis în format pdf., cu titlul XX (Pseudonimul ales). În documentul ataşat trebuie să apară de asemenea, la început, pseudonimul ales.
În corpul mesajului trimis trebuie să apară: numele şi prenumele participantului, vârsta, adresa completă (domiciliul), e-mail, telefon, pseudonimul ales.
Juriul nu va primi decât documentul ataşat, identificat cu pseudonim, în aşa fel încât caracterul anonim al traducerilor să fie asigurat.
Membrii juriului sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România: poetul Adrian Bodnaru, prozatorul Viorel Marineasa şi hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar universitar la Universitatea de Vest).
Toate poeziile primite care, în urma evaluării juriului, sunt de o bună calitate vor fi incluse pe pagina www.vrpoezia.ro. Alături de poezie se va afla numele traducătorului.
Cei trei poeți selectați anul acesta, alături de poemele pe care vă invităm sa le traduceți, sunt:
Poema para no olvidar el árbol de caucho
Las hormigas que conocen bien la sombra
no tienen ningún motivo de vergüenza,
no hay sitio que no conozcan
ni dicha que no las llene en las mañanas frescas de la costa.
Los mangos que reposan en los senderos recorridos por su
[impudicia
son hoy ruinas de castillos, lejanos bastiones para dejar de
[lado y no lanzarse a conquistar.
Los cruzados jamás vendrían a esta tierra, los corceles no
[piafaron en ella bajo largos mediodías.
Son sus rutas poblados conciertos que cantan la espesura,
[tiempo callado que no dice vaguedades o intensifica los acentos
[que viven sobre sus cabezas.
Dioses que atravesaron el océano viven en esta tierra desde
[hace varios siglos
y los que habitan bajo el árbol no se han enterado
o si lo supieron un día no les importó.
No hay bajo el árbol de caucho plegarias, no hay consuelo,
todo es vida de esplendor para el olvido.
Y las hojas se mueven, el tiempo es eterno en los bordes,
los perros se persiguen desde siempre entre la arena,
festejan los loros y las guacamayas en el cielo delgado que
[abraza al árbol,
el día pasa con fuegos lejanos y la piedra canta para sí.
Juan Felipe Robledo
Juan Felipe Robledo s-a născut în 1968 în Medellín, Columbia și este un poet și eseist contemporan apreciat în literatura hispano americană. A studiat literatura la universitatea Javeriana din Bogotá și mai târziu a predat acolo, concentrându-se în special pe literatura clasică spaniolă și poeții canonici precum Quevedo și San Juan de la Cruz.
Robledo este considerat parte dintr-o generație poetică care îmbină tradiția literară cu sensibilități moderne, explorând imagini și teme lirice ce reflectă universul interior și conexiunile culturale. Câteva dintre volumele sale importante includ La música de las horas (2002), Dibujando un mapa en la noche (2009) și De mañana (2013). Operele sale au primit premii prestigioase, printre care Premiul Internațional de Poezie Jaime Sabines în Mexic și Premiul Național de Poezie din partea Ministerului Culturii din Bogotá.
Textele lui Robledo au fost traduse în mai multe limbi și publicate în reviste din întreaga Hispanitate, consolidându-i reputația ca una dintre vocile lirice semnificative ale poeziei contemporane din America Latină.
1968
Columbia
Profecía de las rosas (Fragmento)
No hay grandes naciones en el mundo moderno
que no surgieran como un pabellón de belleza en el alba elevándose
sobre sangre, carne quemada, huesos molidos,
y metralla. No hay un muchacho alocado sin el clavicordio
de su patria por quien combatir, o rasgarse
la carne furiosa mientras se arranca un fruto al verano
y uno va allí correteando contra la soledad
o la inhumanidad cuando la lluvia ha ido engredando
un pasto verde furioso en rocas primaverales.
Y todo lo que uno ha amado —su tierra como este cielo donde vuelan
mis ojos
y sus noches sublimes
como un incendio de lirios en lo alto de un cerro,
espléndida laguna encantada, huacas de barro y piedra donde
ramas de viñedos se extienden floreciendo hermosos como toda
bondad cuando uno sueña un verso
en lo hondo de un bosque de manzanos silvestres
y ya no posee sino lo que uno ha sido y será́ —tierra como
llamaradas de gladiolos anaranjados
con alondras cuyo corazón palpita en tus ojos
y yo he sentido entonces una fuerza que viene,
como el ayer, de un mañana liberado en mi mente donde sol
y luna se aliaban
y fuego y mar, esta terca belleza
de no haber podido aún resistirse a lo bello
ni a la bendición de amar un gran país que nació
a fuego y a sangre, Tahuantisuyu, Túpac Amaru,
guerra de la independencia como puños y hoces segando
el pescuezo de encomenderos inquisidores virreyes
y esto es lo que hemos amado
y ha perdurado en el centro de esta sangre que no es monumento
olvidado —con verjas,
ofrenda de flores pusilánimes— sino impulso
y magnificencia, historia: ríos de lava y horcas donde se
balancea ahora el fantasma
de quienes se autollamaron padres de la patria,
terratenientes, obispos simoníacos, banqueros que son leña
quemada,
azufre en la puerta de sus comercios cerrados
y allí donde lo que hoy es quietud, pasto de parque,
fue rabia y carne descoyuntada, sablazos,
hombres comiéndose una descarga de pólvora antes
de perderse esta dicha de ver a sus hijos posesionados
como alondras en una primavera arrogante.
Y no hay grandes naciones que no surgieran
tumultuosamente violentas, turbas o masas hambrientas sacudiendo la
madrugada de un libro de visionarios insomnes porque lo que hoy es esta
belleza en el cielo es el coraje
que pudo engendrarlo.
(Din volumul Taki Onqoy)
Enrique Verástegui
Enrique Fidel Verástegui Peláez s-a născut la 24 aprilie 1950 în Lima, Peru și a decedat la 27
iulie 2018 tot în Lima. A fost unul dintre cei mai importanți poeți, eseiști și romancieri peruani ai
ultimei jumătăți de secol XX, cu o activitate literară extrem de variată și influentă în întreaga
literatură latinoamericană.
Verástegui a făcut parte din Movimiento Hora Zero, un grup poetic esențial pentru poezia
peruană contemporană, alături de autori precum Jorge Pimentel și Carmen Ollé. A debutat în
1971 cu volumul En los extramuros del mundo, care la stabilit rapid ca voce distinctă și
inovatoare.
Opera sa cuprinde poezie, proză, eseuri filosofice și experimentări interdisciplinare, uneori
combinând matematica și filosofia, în căutări poetice originale. A fost distins cu burse și omagii
internaționale, a participat la importante festivaluri de poezie și a fost recunoscut ca o figură
cheie în cultura poetică hispanică.
Verástegui rămâne apreciat pentru energia sa creativă, pentru modul în care a înfluențat generații
de poeți și pentru contribuțiile sale la teoria și practica poeziei moderne.
1950 – 2018
Perú
Te morirás primero
Te morirás primero, ya lo sé.
No creas que me importa.
Me vestiré de gala,
con los tacones altos miraré las estrellas
y andaré por las plazas como si fuera fiesta.
Ya verás, cuando te mueras
irán nuestros amigos al entierro.
Habrán ramos, ofrendas,
un latido de pájaro golpeará las ventanas
y el altar se hará añicos durante el ofertorio.
Yo me pondré las gafas de no querer mirarte,
las de mirar el mar y verlo a mi manera.
Escucharé tus versos,
aquellos que escribiste antes de yo leerlos,
seguiré las estatuas
y me vendrá tu llanto y el amor que no tuve.
¿Te imaginas, amor?,
tú allí, muerto, tan solemne y tan quieto,
y yo un bullir de rosas en los bancos del fondo.
Yo, de rojo vestida, trenzas negras mi pelo
y las manos muy blancas acariciando espejos
por donde te has mirado.
Sin una sola lágrima.
Oculta por la pena que siempre fuera mía.
Pensando en tus caricias
y el júbilo perfecto de una siesta de sol
que nunca llegaría.
¿Te imaginas, amor?
Tus nietos, tus parientes,
y en el último asiento una hermosa muchacha
iluminado el arco de sus blancas axilas
por la luz de tus ojos.
Vendrán los oradores y hablarán de tu ingenio,
de tus muecas feroces,
de las horas amables en que ocupabas sitios,
lugares acordados.
Hablarán de tus gestos, de tu bufanda oscura,
del inconstante deleite de tu boca,
del mar que te ocupaba los momentos felices.
Llorarán los acólitos,
las vírgenes de plomo, los ángeles de cera…
Y nunca sabrá nadie que me he muerto contigo.
