Ediția a VII-a - 2024
Concurs de traducere de poezie hispano-americană în limba română
Câștigătorii ediției 2024 a Concursului de traducere de poezie hispano-americană în limba română sunt:
Premiul I - €500, Platero2024, dna Irina Anton, Timișoara
Premiul II - €350, Lapis Lazuli, dna Vasile Cristina-Andreea, București
Premiul III - €200, Otto Sel, dna Sandu-Andrieș Amelia, Iași
La fel ca la ultimele ediţii, participanţii la concurs sunt invitaţi să traducă în română trei poeme scrise de poeţi din Spania, Mexic şi Peru, cărora li se adaugă unul ales de fiecare dintre participanţi (participanții au datoria de a se asigura că nu prezintă traducerea unei poezii care a fost deja tradusă într-o ediție anterioară a concursului, consultând în prealabil baza de date de pe site-ul www.vrpoezia.ro; repetarea unei traduceri va duce la descalificarea participantului). Cea de-a patra poezie, pe care participanții o aleg liber, poate aparține unui autor din orice țară vorbitoare de limba spaniolă, iar în documentul trimis trebuie să apară şi varianta originală alături de traducerea românească, indicându-se de asemenea numele autorului si ţara de origine.
Participanţii au două posibilităţi să trimită cele trei poeme traduse în româneşte, alături de poemul ales liber: pe adresa de email poesia@viarumania.com cu subiectul “Participare la concursul de traducere de poezie hispano-americană 2024”.
Pentru a asigura obiectivitatea jurizării, participanţii îşi vor alege un pseudonim. Membrii juriului nu vor cunoaşte numele real al traducătorului de poezie, acesta fiind posibil de aflat abia în momentul în care vor fi desemnaţi câştigătorii. Nu există limitări de vârstă sau de provenienţă geografică (pot participa vorbitori de română din orice ţară).
Trebuie trimise cele trei poezii propuse de organizatori, traduse în română şi al patrulea poem în spaniolă şi în română, indicând numele autorului si ţara de baştină. Formatul textului: Times New Roman, font 12, spaţiu simplu. Documentul trebuie trimis în format pdf., cu titlul XX (Pseudonimul ales). În documentul ataşat trebuie să apară de asemenea, la început, pseudonimul ales.
În corpul mesajului trimis trebuie să apară: numele şi prenumele participantului, vârsta, adresa completă (domiciliul), e-mail, telefon, pseudonimul ales.
Juriul nu va primi decât documentul ataşat, identificat cu pseudonim, în aşa fel încât caracterul anonim al traducerilor să fie asigurat.
Membrii juriului sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România: poetul Adrian Bodnaru, prozatorul Viorel Marineasa şi hispanista Ilinca Ilian (conferenţiar universitar la Universitatea de Vest).
Toate poeziile primite care, în urma evaluării juriului, sunt de o bună calitate vor fi incluse pe pagina www.vrpoezia.ro. Alături de poezie se va afla numele traducătorului.
Cei trei poeți selectați anul acesta, alături de poemele pe care vă invităm sa le traduceți, sunt:
Amour Fou
Cada uno en su asiento
o de pie en su lugar
la ciudad recorremos
deseando llegar pronto
ligeramente incómodos
entre extraños molestos
En el fondo
tenemos mucho miedo
de sabernos
reunidos aquí
en esta humilde luz
contra la noche
En el fondo
tenemos mucho miedo de sabernos
como grandes amantes reunidos
Como grandes amantes reunidos
en el pliegue del manto de un dios ciego
Como polvo de estrellas reunidos
bajo esta luz fugaz nos desconocemos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
evitamos mirarnos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
amor tal en los ojos
sería sangre
Podría destruirnos
Así que vamos graves
como veinte astronautas que se encuentran
en extraño planeta
y de amor tal
que todo desintegra
no se miran siquiera
Y surcamos las calles
deseando no llegar
no tener que perdernos
tan fuera de la luz del colectivo
que nos congregó a todos,
pasajeros,
boleto en el bolsillo
El módico milagro
que pronto quedará
para siempre perdido
No tocar ese timbre no tener que bajarnos
–hasta nunca–
en nuestros respectivos paraderos
Cada uno en su asiento
o de pie en su lugar
la ciudad recorremos
deseando llegar pronto
ligeramente incómodos
entre extraños molestos
En el fondo
tenemos mucho miedo
de sabernos
reunidos aquí
en esta humilde luz
contra la noche
En el fondo
tenemos mucho miedo de sabernos
como grandes amantes reunidos
Como grandes amantes reunidos
en el pliegue del manto de un dios ciego
Como polvo de estrellas reunidos
bajo esta luz fugaz nos desconocemos
Porque es muy breve el
tiempo concedido,
evitamos mirarnos
Porque es muy breve el
tiempo concedido,
amor tal en los ojos
sería sangre
Podría destruirnos
Así que vamos graves
como veinte astronautas
que se encuentran
en extraño planeta
y de amor tal
que todo desintegra
no se miran siquiera
Y surcamos las calles
deseando no llegar
no tener que perdernos
tan fuera de la luz del
colectivo
que nos congregó a todos,
pasajeros,
boleto en el bolsillo
El módico milagro
que pronto quedará
para siempre perdido
No tocar ese timbre no tener
que bajarnos
–hasta nunca–
en nuestros respectivos
paraderos
Victoria Montserrat Álvarez Torres
Poetă și filosof. S-a născut în orașul Zaragoza, dar și-a petrecut copilăria și adolescența în Lima, Peru. A studiat filologie engleză la Universitatea din Zaragoza și filosofie la trei universități: Pontificia Universidad Católica del Perú (PUCP), Universidad Católica de Asunción și Instituto Superior de Estudios Humanísticos y Filosóficos (ISEHF), ultimele două în Paraguay, și este corector, redactor și editor la diverse edituri și ziare din Paraguay. Conduce suplimentul cultural al ziarului paraguayan ABC Color, în care scrie săptămânal.
1969
Zaragoza, Spania
El amor es su entornada sustancia
Encendido en los boscajes del tiempo, el amor
es su entornada sustancia. Abre
con hociquillo de marmota,
senderos y senderos
inextricables. Es el camino
de vuelta
de los muertos, el lugar luminoso en donde suelen
resplandecer. Como zafiros bajo la arena
hacen su playa, hacen sus olas íntimas, su floración
de pedernal, blanca y hundiéndose
y volcando su espuma. Así nos dicen al oído: del viento,
de la calma del agua, y del sol
que toca,
con dedos ígneos y delicados
la frescura vital. Así nos dicen
con su candor de caracolas; así van devanándonos
con su luz, que es piedra,
y que es principio con el agua, y es mar
de hondos follajes
inexpugnables, a los que sólo así, de noche,
nos es dado ver
y encender.
Encendido en los boscajes del
tiempo, el amor
es su entornada sustancia.
Abre
con hociquillo de marmota,
senderos y senderos
inextricables. Es el camino
de vuelta
de los muertos, el lugar
luminoso en donde suelen
resplandecer. Como zafiros
bajo la arena
hacen su playa, hacen sus olas
íntimas, su floración
de pedernal, blanca y
hundiéndose
y volcando su espuma. Así nos
dicen al oído: del viento,
de la calma del agua, y del sol
que toca,
con dedos ígneos y delicados
la frescura vital. Así nos dicen
con su candor de caracolas;
así van devanándonos
con su luz, que es piedra,
y que es principio con el agua,
y es mar
de hondos follajes
inexpugnables, a los que sólo
así, de noche,
nos es dado ver
y encender.
Coral Bracho
Coral Bracho este o scriitoare, poetă și traducătoare mexicană. A primit, printre altele, Premiul Național de Poezie Aguascalientes 1981, Premiul Xavier Villaurrutia 2003, Premiul Internațional de Poezie Jaime Sabines-Gatien Lapointe 2011, Premiul Internațional de Poezie Zacatecas 2011, Premiul de Poezie al Lumii Latine Víctor Sandoval 2016, Premiul Național de Litere de la Sinaloa 2017 și Premiul Coatlicue 2018, îi s-au oferit omagii la Feria de Minería 2011, la Festivalul Internațional de Poezie Zacatecas, la Festivalul Internațional de Poezie Chicago 2013, dedicat ei și lui Carlos Mestre din Spania, și la Festivalul Cosmopoética din Córdoba, Spania, în 2017.
22 MAI 1951
Ciudad de Mexico
Sin ti
Cuando me quede sin ti
no me crecerán más las uñas
ni el cabello
Sin ti,
congelaré para siempre el firmamento
en un eterno gris
/colores de lamento/
Sin estrellas
Sin luna
Sin un sol
Olvidaré masticar
y decir buenos días
a la gente que más quiero.
Cuando no estés conmigo
ni a mi lado
incendiaré mi balsa,
se secarán mis rios
Se morirá mi verde
Todo me será ajeno
Vulgar,
solo e inútil
Sin ti
no tendré más destino
y perderé mi nombre
y creo que en cuclillas
me quedaré flotando para siempre
en un limbo frío
Sacudida, sin habla
espectando mi enloquecido drama.
Cuando no estés más a mi lado
seré una solitaria sola
y alguien caritativo
me inventará una vida
Pero tendrá que hacérmela creer cada mañana.
Cuando me quede sin ti
no me crecerán más las uñas
ni el cabello
Sin ti,
congelaré para siempre el firmamento
en un eterno gris
/colores de lamento/
Sin estrellas
Sin luna
Sin un sol
Olvidaré masticar
y decir buenos días
a la gente que más quiero.
Cuando no estés conmigo
ni a mi lado
incendiaré mi balsa,
se secarán mis rios
Se morirá mi verde
Todo me será ajeno
Vulgar,
solo e inútil
Sin ti
no tendré más destino
y perderé mi nombre
y creo que en cuclillas
me quedaré flotando para siempre
en un limbo frío
Sacudida, sin habla
espectando mi enloquecido drama.
Cuando no estés más a mi lado
seré una solitaria sola
y alguien caritativo
me inventará una vida
Pero tendrá que hacérmela
creer cada mañana.
