Storni Alfonsina – Voy a dormir

Alfonsina Storni (Capriasca, 29 mai 1892-Mar del Plata, 25 octombrie 1938)1234 a fost o poetă și scriitoare argentiniană asociată cu modernismul. Potrivit lui Alberto Acereda, opera Alfonsinei Storni este o apărare a libertății artistice și individuale. Viața și opera ei reprezintă un mit iconografic al unui activism resentimentar față de masculinitate. El susține că ea este doar un alt mit; versurile ei arată o excelentă poetă a iubirii, o luptătoare pentru egalitatea femeilor care nu poate fi plasată în feminismul radical. În viața și opera ei există un amestec de emoție, sentiment și reflecție; poezia ei este erotică din punct de vedere uman, caută iubirea, are experiențe și poezie a ego-ului ei angoasat care se termină cu sinuciderea. Acereda afirmă că Storni a fost o feministă în sensul propriu al cuvântului, deoarece a căutat întotdeauna egalitatea între bărbați și femei. Ea a avut curajul să se opună regulii care cerea virginitatea feminină, dar nu și pe cea masculină. Acest lucru a dat naștere lucrării sale Tú me quieres blanca, moștenitoarea lui Hombres necios a Sor Juanei. Același lucru este valabil și pentru poeme precum Hombre pequeñito, La que comprende, Siglo XX sau Veinte siglos, texte bazate pe căutarea unei egalități reale a femeilor în mediul lor. Alte exemple sunt La inquietud del rosal (1916), El dulce daño (1918), Irremediablemente (1919), Languidez (1920), iar mai târziu Ocre (1925), Mundo de siete pozos (1934) și Mascarilla y trébol (1934) și alte creații în proză și teatru, ca o încercare de a obține libertatea feminină prin contracararea tendințelor machiste ale vremii. Alți critici descriu opera Alfonsinei Storni ca fiind prolifică, viguroasă și originală și susțin că a schimbat literatura latino-americană. Cu fiecare publicație a sa, importanța sa literară a crescut, iar criticii au arătat mai mult interes față de opera sa. Acești critici îi plasează operele în cadrul mișcării moderniste, caracterizată prin accente romantice, profunzime lirică și simplitate. (Sursă Wikipedia)

Voy a dormir

Dientes de flores, cofia de rocío,
manos de hierbas, tú, nodriza fina,
tenme prestas las sábanas terrosas
y el edredón de musgos escardados.

Voy a dormir, nodriza mía, acuéstame.
Ponme una lámpara a la cabecera;
una constelación, la que te guste;
todas son buenas, bájala un poquito.

Déjame sola: oyes romper los brotes…
te acuna un pie celeste desde arriba
y un pájaro te traza unos compases

para que olvides… Gracias… Ah, un encargo:
si él llama nuevamente por teléfono
le dices que no insista, que he salido.

Mă duc la culcare

Dinți de flori, cunună de rouă
mâini de ierburi, tu, doică plăpândă,
împrumută-mi cearșafurile tale pământii
și plapuma de mușchi împrăștiat.

Mă duc la culcare, doica mea, culcă-mă.
Pune o lampă la căpătâiul meu
o constelație, cea care îți place ție;
Toate sunt bune, coboar-o puțintel.

Lasă-mă singură: auzi cum se rup mugurii…
un picior ceresc te leagănă de sus
și o pasare îți trasează câteva măsurători

ca să uiți…Mulțumesc…Ah, o rugăminte
Dacă mai sună odată la telefon…
spune-i să nu insiste, că am ieșit.

Trăducator: Azamfirei Katherina-Alexandra 2024