Vilas Manuel – Mujeres
Manuel Vilas Vidal (Barbastro, Huesca, 19 iulie 1962) este un poet și scriitor spaniol. Cel mai cunoscut roman al său este Ordesa (2018). A fost finalist al Premiului Planeta 2019 pentru romanul Alegría și câștigător al Premiului Nadal în 2023 pentru romanul Nosotros. Este autorul romanului biografic Lou Reed era español (Malpaso, 2016) și al cărții de călătorie América (Círculo de Tiza, 2017), scrisă pe baza șederii sale în Iowa, unde a predat literatură. Stilul său integrează discursul realist cu imagini vizionare. În calitate de povestitor, a dezvoltat o importantă muncă critică asupra culturii, iar lucrările sale abundă în parodie, mituri pop și reflecții asupra capitalismului. În 2022 a publicat o antologie de poezie intitulată Una sola vida, care include și poeme inedite. Poezia sa este adunată în cărțile: „O singură viață”, „O singură viață” și „O singură viață”: El rumor de las llamas, El mal gobierno, Las arenas de Libia, El cielo, Autopista, Resurrección, Calor, Gran Vilas, El hundimiento, Roma.
Poezia lui Manuel Vilas a fost tradusă în engleză, franceză, bulgară și italiană. (Sursă Wikipedia)
Mujeres
No las ves que están agotadas, que no se tienen en pie, que son ellas las que sostienen cualquier ciudad, todas las ciudades. Con el matrimonio, con la maternidad, con la viudedad, con los golpes, ellas cargan con este mundo, con este sábado por la noche donde ríen un poco frente a un vaso de vino blanco y unas olivas. Cargan con maridos infumables, con novios intratables, con padres en coma, con hijos suspendidos. Fuman más que los hombres. Tienen cánceres de pulmón, enferman, y tienen que estar guapas. Se ponen cremas, son una tiranía las cremas. Perfumes y medias y bragas finas y peinados y maquillajes y zapatos que torturan. Pero envejecen. No dejan las mujeres tras de sí nada, hijos, como mucho, hijos que no se acuerdan de sus madres. Nadie se acuerda de las mujeres. La verdad es que no sabemos nada de ellas. Las veo a veces en las calles, en las tiendas, sonriendo. Esperan a sus hijos a la salida del colegio. Trabajan en todas partes. Amas de casa encerradas en cocinas que dan a patios de luces. Sonríen las mujeres, como si la vida fuese buena. En muchos países las lapidan. En otros las violan. En el nuestro las maltratan hasta morir. Trabajan fuera de casa, y trabajan en casa, y trabajan en las pescaderías o en las fábricas o en las panaderías o en los bares o en los bingos. No sabemos en qué piensan cuando mueren a manos de los hombres.
Femei
Nu le vezi că sunt istovite, că nu se pot ține pe picioare, că ele sunt cele care susțin orice oraș, toate orașele. Duc căsnicia, maternitatea, văduvia, loviturile, duc greutatea acestei lumi și noaptea de sâmbătă în care se veselesc puțin cu un pahar de vin alb și niște măsline. Duc povara soților insuportabili, a iubiților imposibili, a părinților în comă, a copiilor corijenți. Fumează mai mult decât bărbații. Fac cancer de plămâni, se îmbolnăvesc și trebuie să arate bine. Se dau cu creme, sunt de groază cremele astea. Poartă parfumuri și dresuri fine și chiloți delicați și coafuri și machiaje și pantofi care te chinuie. Dar îmbătrânesc. Nimic nu lasă femeile în urma lor, cel mult copii, copii care nu-și aduc aminte de mamele lor. Nimeni nu-și aduce aminte de femei. Adevărul e că nu știm nimic despre ele. Le văd uneori pe străzi, în magazine, zâmbitoare. Își așteaptă copiii când ies de la școală. Muncesc peste tot. Gospodine închise în bucătării care dau spre curți interioare. Zâmbesc femeile, de parcă viața ar fi bună. În multe țări sunt ucise cu pietre. În altele sunt violate. La noi sunt chinuite până la moarte. Muncesc în afara casei și muncesc în casă și muncesc în hale de pește sau în fabrici sau în brutării sau în baruri sau în săli de jocuri de noroc. Nu știm la ce se gândesc când mor de mâna bărbaților.
Trăducator Anton Irina 2024