Cuenca Luis Alberto de – Elogio de la pena, El desayuno, Noche de ronda
Luis Alberto de Cuenca y Prado este un poet, filolog, traducător, eseist și cercetător spaniol. S-a născut la Madrid, la 29 decembrie 1950. Este doctor în Filologie Clasică și a lucrat ca profesor de cercetare la Consejo Superior de Investigaciones Científicas.
A fost director al Bibliotecii Naționale a Spaniei între 1996 și 2000 și secretar de stat pentru Cultură între 2000 și 2004. Activitatea sa literară combină cultura clasică, literatura medievală, benzile desenate, cinematografia, cultura populară și o mare claritate expresivă.
Printre volumele sale de poezie se numără Los retratos, Elsinore, Scholia, La caja de plata, El otro sueño, El hacha y la rosa, Por fuertes y fronteras, Sin miedo ni esperanza și La vida en llamas. Poezia lui Luis Alberto de Cuenca se caracterizează prin ironie, narațiune, referințe culturale, iubire, aventură, memorie și o apropiere deliberată de limbajul cititorului. A primit Premiul Național de Poezie în 2015.
Surse:
Real Academia de la Historia, „Luis Alberto de Cuenca y Prado”: https://www.rah.es/d-luis-alberto-de-cuenca-y-prado/
Instituto Cervantes Dublín, „Luis Alberto de Cuenca”: https://blogs.cervantes.es/dublin/autor-del-mes-author-of-the-month-luis-alberto-de-cuenca/
Elogio de la pena
No se os ocurra despreciar
las penas que nos trae la vida,
esas que brillan como el oro
en los otoños del espíritu
y nos agobian de belleza.
Estamos tristes porque estamos
vivos. La vida es sufrimiento,
y eso no está ni bien ni mal,
pero tiene su lado estético.
¿No es hermoso el viento de octubre
que nos arranca de la boca
el dulce fruto apetecido?
¿No son nuestras pobres lágrimas,
atravesadas de dolor
y, sin embargo, cristalinas
como el río más transparente?
¿No enciende hogueras la tristeza
en los hielos de la memoria,
devolviéndonos los perfumes
que un día fueron nuestra dicha?
Las penas arden en el pecho
con llamaradas más profundas
que las del Sol de mediodía.
El desayuno
Me gustas cuando dices tonterías,
cuando metes la pata, cuando mientes,
cuando te vas de compras con tu madre
y llego tarde al cine por tu culpa.
Me gustas más cuando es mi cumpleaños
y me cubres de besos y de tartas,
o cuando eres feliz y se te nota,
o cuando eres genial con una frase
que lo resume todo, o cuando ríes
(tu risa es una ducha en el infierno),
o cuando me perdonas un olvido.
Pero aún me gustas más, tanto que casi
no puedo resistir lo que me gustas,
cuando, llena de vida, te despiertas
y lo primero que haces es decirme:
«Tengo un hambre feroz esta mañana.
V oy a empezar contigo el desayuno».
Noche de ronda
En otro tiempo hubieras empleado la noche
en hablarle de libros y de viejas películas.
Pero ya eres mayor. Ahora sabes que a ellas
les aburren los tipos llenos de nombres propios,
que tu bachillerato les tiene sin cuidado.
De modo que le dejas tomar la iniciativa,
desconectas y finges que escuchas sus historias,
que invariablemente -recuerdas de otras veces-
versan sobre el amor, los viajes, la dietética,
su familia, el verano, la buena forma física,
el más allá, las drogas y el arte postmodemo.
De cuando en cuando asientes, recorriendo sus ojos
con los tuyos, rozando levemente sus muslos,
y elevas a los cielos una angustiosa súplica
para que aquella farsa termine cuanto antes.
Pasarán, sin embargo, todavía unas horas
hasta que, ebria y afónica, se abandone en tus brazos
y obtengas la victoria pírrica de su cuerpo,
que, pese a los asertos de tres o cuatro amigos,
será muy poca cosa. Y, cuando esté dormida,
saldrás roto a la calle en busca de una taza
de café gigantesca, maldiciendo las copas
que arruinaron tu hígado en la estúpida noche
y pensando que, al cabo, merece más la pena
no comerse una rosca y hablarles de tus libros,
amargarles la vida con Shakespeare y con Griffith.
O buscarse una sorda para que nada falte.
Elogiul suferinței
Nu vă gândiți cumva să disprețuiți
suferințele pe care viața ni le pregătește,
acelea care strălucesc precum aurul
în apusul vieții
și ne copleșesc cu frumusețea lor.
Reversul vieții este tristețea.
Viața implică suferință și
asta nu-i nici bine, nu-i nici rău,
dar are și partea sa frumoasă.
Nu-i oare minunat vântul de octombrie
care ne smulge de pe buze
fructul dulce al dorinței?
Nu sunt oare bietele noastre lacrimi,
îmbibate de durere
și, cu toate acestea, cristaline
precum râul cel mai transparent?
Nu topește oare tristețea cu pasiune arzătoare
ghețarul memoriei,
redându-ne miresmele
ce cândva au alcătuit fericirea noastră?
Durerile ard în suflet
cu vâlvătăi mai mari
decât ale soarelui de amiază.
Traducător: Anamaria Preda 2023
Micul dejun
Imi place când spui tâmpenii,
Atunci când o dai în bară, când minți,
Când mergi la cumpărături cu mama ta,
Și intârzii la film din cauza ta.
Te îndrăgesc și mai mult când e ziua mea
Și mă învelești cu sărutări și prăjituri,
sau când ești fericită și se observă,
sau când ești genială într-un enunțare
care rezumă totul, sau când râzi
(râsul tău e ca un duș rece în iad),
sau când îmi ierți o neatenție.
Dar cel mai mult îmi placi, atât de mult
încât abia pot să rezist cât îmi placi,
când, plină de viață, te trezești
și primul lucru pe care îl spui este:
„Mi-e o foame îngrozitoare în dimineața asta.
Am să încep micul dejun cu tine.”
Traducător: Veselin Timeea-Ana 2025
Rond de noapte
Pe timpuri ți-ai fi petrecut nopțile
vorbindu-i de cărți și de filme vechi.
Dar deja te-ai maturizat. Acum știi că pe ele
le plictisesc bărbații cu mintea plină de nume proprii,
că puțin le pasă de studiile tale.
Așa încât o lași pe ea să ia inițiativa,
te desprinzi de lume și te prefaci că îi asculți poveștile,
care în mod invariabil — îți amintești de alte dăți —
sunt despre iubire, călătorii, dietetică,
familia ei, despre vară, despre cum să te menții în formă,
despre lumea de dincolo, droguri și arta postmodernă.
Aprobi din când în când, urmărindu-i privirea,
mângâindu-i ușor coapsele,
și implori cerul să se îndure
ca acea farsă să ia sfârșit cât mai repede cu putință.
Vor mai trece totuși câteva ore
până când, euforică și fără glas, se va abandona în brațele tale
și vei obține cu mari pierderi victoria asupra corpului ei,
lucru care, în ciuda a ceea ce vor afirma trei sau patru amici,
va însemna foarte puțin. Și, când va adormi,
vei ieși frânt în stradă în căutarea unei cești
uriașe de cafea, blestemând băutura
ce ți-a nimicit ficatul în prosteasca noapte trecută,
și gândindu-te că, la urma urmei, merită mai mult
să le vorbești de cărțile tale și să nu servească la nimic,
făcându-le viața amară cu Shakespeare și Griffith.
Sau să îți cauți o surdă ca să fie totul complet.
Trăducator: Laura Ciorica, Premiul I 2012