Avila Santa Teresa de – Vivo sin vivier en mí, Vuestra soy, para Vos nací, Sobre aquellas palabras „dilectus meus mihi” (Mi Amado para mí), Coloquio amoroso, Dichoso el corazón enamorado, ¡Oh hermosura que excedéis!, Ayes del destierro, Alma buscarte has en mí, Nada te turbe, Cruz, descanso sabroso, A san Andrés, A Santa catalina Mártir
Sfânta Tereza de Avila (1515-1582), cunoscută și ca Sfânta Tereza a lui Isus, a fost nu doar reformatoare carmelitană și mistică, ci și o mare poetă a spiritualității spaniole. Poezia ei este strâns legată de experiența mistică profundă, exprimând dorința sufletului de unire cu Dumnezeu prin imagini de iubire, lumină și libertate interioară.
În poeziile sale, folosește limbajul afectiv și simbolic, vorbind despre „viața veșnică”, „moartea dulce” sau „dorul arzător” de Dumnezeu. Printre cele mai cunoscute poeme se numără „Nada te turbe” (Nimic să nu te tulbure) și „Vivo sin vivir en mí” (Trăiesc fără să trăiesc în mine), unde exprimă paradoxul iubirii mistice, în care viața adevărată se află numai în Dumnezeu.
Poezia Terezei este scurtă, concentrată, directă și plină de ardoare. Ea transformă suferința, dorul și renunțarea într-o cale poetică spre libertatea interioară. Deși este mai cunoscută ca prozatoare mistică, opera ei poetică rămâne una dintre comorile literaturii religioase spaniole și o mărturie a experienței mistice autentice.
Vivo sin vivir en mí
Vivo sin vivir en mí,
y tan alta vida espero,
que muero porque no muero.
Vivo ya fuera de mí,
después que muero de amor;
porque vivo en el Señor,
que me quiso para sí:
cuando el corazón le di
puso en él este letrero,
que muero porque no muero.
Esta divina prisión,
del amor en que yo vivo,
ha hecho a Dios mi cautivo,
y libre mi corazón;
y causa en mí tal pasión
ver a Dios mi prisionero,
que muero porque no muero.
¡Ay, qué larga es esta vida!
¡Qué duros estos destierros,
esta cárcel, estos hierros
en que el alma está metida!
Solo esperar la salida
me causa dolor tan fiero,
que muero porque no muero.
¡Ay, qué vida tan amarga
do no se goza el Señor!
Porque si es dulce el amor,
no lo es la esperanza larga:
quíteme Dios esta carga,
más pesada que el acero,
que muero porque no muero.
Solo con la confianza
vivo de que he de morir,
porque muriendo el vivir
me asegura mi esperanza;
muerte do el vivir se alcanza,
no te tardes, que te espero,
que muero porque no muero.
Mira que el amor es fuerte;
vida, no me seas molesta,
mira que solo me resta,
para ganarte perderte.
Venga ya la dulce muerte,
el morir venga ligero
que muero porque no muero.
Aquella vida de arriba,
que es la vida verdadera,
hasta que esta vida muera,
no se goza estando viva:
muerte, no me seas esquiva;
viva muriendo primero,
que muero porque no muero.
Vida, ¿qué puedo yo darle
a mi Dios que vive en mí,
si no es el perderte a ti,
para merecer ganarle?
Quiero muriendo alcanzarle,
pues tanto a mi Amado quiero,
que muero porque no muero.
Vuestra soy, para Vos nací
Vuestra soy, para Vos nací,
¿qué mandáis hacer de mí?
Soberana Majestad,
eterna sabiduría,
bondad buena al alma mía;
Dios alteza, un ser, bondad,
la gran vileza mirad
que hoy os canta amor así:
¿qué mandáis hacer de mí?
Vuestra soy, pues me criastes,
vuestra, pues me redimistes,
vuestra, pues que me sufristes,
vuestra, pues que me llamastes,
vuestra, porque me esperastes,
vuestra, pues no me perdí:
¿qué mandáis hacer de mí?
¿Qué mandáis, pues, buen Señor,
que haga tan vil criado?
¿Cuál oficio le habéis dado
a este esclavo pecador?
Veisme aquí, mi dulce Amor,
amor dulce, veisme aquí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Veis aquí mi corazón,
yo le pongo en vuestra palma,
mi cuerpo, mi vida y alma,
mis entrañas y afición;
dulce Esposo y redención,
pues por vuestra me ofrecí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Dadme muerte, dadme vida:
dad salud o enfermedad,
honra o deshonra me dad,
dadme guerra o paz crecida,
flaqueza o fuerza cumplida,
que a todo digo que sí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Dadme riqueza o pobreza,
dad consuelo o desconsuelo,
dadme alegría o tristeza,
dadme infierno o dadme cielo,
vida dulce, sol sin velo,
pues del todo me rendí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Si queréis, dadme oración,
si no, dadme sequedad,
si abundancia y devoción,
y si no esterilidad.
Soberana Majestad,
solo hallo paz aquí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Dadme, pues, sabiduría,
o por amor, ignorancia;
dadme años de abundancia,
o de hambre y carestía;
dad tiniebla o claro día,
revolvedme aquí o allí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Si queréis que esté holgando,
quiero por amor holgar.
Si me mandáis trabajar,
morir quiero trabajando.
Decid, ¿dónde, cómo y cuándo?
Decid, dulce Amor, decid:
¿qué mandáis hacer de mí?
Dadme Calvario o Tabor,
desierto o tierra abundosa;
sea Job en el dolor,
o Juan que al pecho reposa;
sea viña fructuosa
o estéril, si cumple así:
¿qué mandáis hacer de mí?
Sea José puesto en cadenas,
o de Egipto adelantado,
o David sufriendo penas,
o ya David encumbrado;
sea Jonás anegado,
o libertado de allí:
¿qué mandáis hacer de mí?
Esté callando o hablando,
haga fruto o no le haga,
muéstreme la ley mi llaga,
goce de Evangelio blando;
esté penando o gozando,
solo vos en mí vivid:
¿qué mandáis hacer de mí?
Vuestra soy, para vos nací,
¿qué mandáis hacer de mí?
Sobre aquellas palabras „dilectus meus mihi” (Mi Amado para mí)
Ya toda me entregué y di,
y de tal suerte he trocado,
que es mi Amado para mí,
y yo soy para mi Amado.
Cuando el dulce Cazador
me tiró y dejó rendida,
en los brazos del amor
mi alma quedó caída,
y cobrando nueva vida
de tal manera he trocado,
que es mi Amado para mí,
y yo soy para mi Amado.
Hirióme con una flecha
enherbolada de amor,
y mi alma quedó hecha
una con su Criador;
ya yo no quiero otro amor,
pues a mi Dios me he entregado,
y mi Amado es para mí,
y yo soy para mi amado.
Coloquio amoroso
Si el amor que me tenéis,
Dios mío, es como el que os tengo,
decidme: ¿en qué me detengo?
O Vos, ¿en qué os detenéis?
Alma, ¿qué quieres de mí?
–Dios mío, no más que verte.
–Y ¿qué temes más de ti?
–Lo que más temo es perderte.
Un alma en Dios escondida
¿qué tiene que desear,
sino amar y más amar,
y en amor toda escondida
tornarte de nuevo a amar?
Un amor que ocupe os pido,
Dios mío, mi alma os tenga,
para hacer un dulce nido
adonde más la convenga.
Dichoso el corazón enamorado
Dichoso el corazón enamorado
que en solo Dios ha puesto el pensamiento;
por él renuncia todo lo criado,
y en él halla su gloria y su contento.
Aun de sí mismo vive descuidado,
porque en su Dios está todo su intento,
y así alegre pasa y muy gozoso
las ondas de este mar tempestuoso.
¡Oh hermoasura que excedéis!
¡Oh hermosura que excedéis
a todas las hermosuras!
Sin herir dolor hacéis,
y sin dolor deshacéis,
el amor de las criaturas.
Oh nudo que así juntáis
dos cosas tan desiguales,
no sé por qué os desatáis,
pues atado fuerza dais
a tener por bien los males.
Juntáis quien no tiene ser
con el Ser que no se acaba;
sin acabar acabáis,
sin tener que amar amáis,
engrandecéis nuestra nada.
Ayes del destierro
¡Cuán triste es, Dios mío,
la vida sin ti!
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Carrera muy larga
es la de este suelo,
morada penosa,
muy duro destierro.
¡Oh dueño adorado,
sácame de aquí!
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Lúgubre es la vida,
amarga en extremo;
que no vive el alma
que está de ti lejos.
¡Oh dulce bien mío,
que soy infeliz!
Ansiosa de verte,
deseo morir.
¡Oh muerte benigna,
socorre mis penas!
Tus golpes son dulces,
que el alma libertan.
¡Qué dicha, oh mi Amado,
estar junto a Ti!
Ansiosa de verte,
deseo morir.
El amor mundano
apega a esta vida;
el amor divino
por la otra suspira.
Sin ti, Dios eterno,
¿quién puede vivir?
Ansiosa de verte,
deseo morir.
La vida terrena
es continuo duelo:
vida verdadera
la hay solo en el cielo.
Permite, Dios mío,
que viva yo allí.
Ansiosa de verte,
deseo morir.
¿Quién es el que teme
la muerte del cuerpo,
si con ella logra
un placer inmenso?
¡Oh! sí, el de amarte,
Dios mío, sin fin.
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Mi alma afligida
gime y desfallece.
¡Ay! ¿quién de su amado
puede estar ausente?
Acabe ya, acabe
aqueste sufrir.
Ansiosa de verte,
deseo morir.
El barbo cogido
en doloso anzuelo
encuentra en la muerte
el fin del tormento.
¡Ay!, también yo sufro,
bien mío, sin ti.
Ansiosa de verte,
deseo morir.
En vano mi alma
te busca, oh mi dueño;
Tú, siempre invisible,
no alivias su anhelo.
¡Ay! esto la inflama,
hasta prorrumpir:
Ansiosa de verte,
deseo morir.
¡Ay!, cuando te dignas
entrar en mi pecho,
Dios mío, al instante
el perderte temo.
Tal pena me aflige
y me hace decir:
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Haz, Señor, que acabe
tan larga agonía;
socorre a tu sierva
que por ti suspira.
Rompe aquestos hierros
y sea feliz.
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Mas no, dueño amado,
que es justo padezca;
que expíe mis yerros,
mis culpas inmensas.
¡Ay!, logren mis lágrimas
te dignes oír:
Ansiosa de verte,
deseo morir.
Alma, buscarte has en Mí
Alma, buscarte has en Mí,
y a Mí buscarme has en ti.
De tal suerte pudo amor,
alma, en mí te retratar,
que ningún sabio pintor
supiera con tal primor
tal imagen estampar.
Fuiste por amor criada
hermosa, bella, y así
en mis entrañas pintada,
si te perdieres, mi amada,
Alma, buscarte has en Mí.
Que yo sé que te hallarás
en mi pecho retratada,
y tan al vivo sacada,
que si te ves te holgarás,
viéndote tan bien pintada.
Y si acaso no supieres
dónde me hallarás a Mí,
No andes de aquí para allí,
sino, si hallarme quisieres,
a Mí buscarme has en ti.
Porque tú eres mi aposento,
eres mi casa y morada,
y así llamo en cualquier tiempo,
si hallo en tu pensamiento
estar la puerta cerrada.
Fuera de ti no hay buscarme,
porque para hallarme a Mí,
bastará solo llamarme,
que a ti iré sin tardarme
y a Mí buscarme has en ti.
Nada te turbe
Nada te turbe,
nada te espante,
todo se pasa,
Dios no se muda,
la paciencia
todo lo alcanza.
Quien a Dios tiene
nada le falta.
Solo Dios basta.
Cruz, descanso sabroso
Cruz, descanso sabroso de mi vida
vos seáis la bienvenida.
Oh bandera, en cuyo amparo
el más flaco será fuerte,
oh vida de nuestra muerte,
qué bien la has resucitado;
al león has amansado,
Pues por ti perdió la vida:
vos seáis la bienvenida.
Quien no os ama está cautivo
y ajeno de libertad;
quien a vos quiere allegar
no tendrá en nada desvío.
Oh dichoso poderío,
donde el mal no halla cabida,
vos seáis la bienvenida.
Vos fuisteis la libertad
de nuestro gran cautiverio;
por vos se reparó mi mal
con tan costoso remedio;
para con Dios fuiste medio
de alegría conseguida:
vos seáis la bienvenida.
A San Andrés
Si el padecer con amor
puede dar tan gran deleite,
¡qué gozo nos dará el verte!
¿Qué será cuando veamos
a la inmensa y suma luz,
pues de ver Andrés la cruz
se pudo tanto alegrar?
¡Oh, que no puede faltar
en el padecer deleite!
¡Qué gozo nos dará el verte!
El amor cuando es crecido
no puede estar sin obrar,
ni el fuerte sin pelear,
por amor de su querido.
Con esto le habrá vencido,
y querrá que en todo acierte.
¡Qué gozo nos dará el verte!
Pues todos temen la muerte,
¿cómo te es dulce el morir?
¡Oh, que voy para vivir
en más encumbrada suerte!
¡Oh mi Dios, que con tu muerte
al más flaco hiciste fuerte!
¡Qué gozo nos dará el verte!
¡Oh cruz, madero precioso,
lleno de gran majestad!
Pues siendo de despreciar,
tomaste a Dios por esposo,
a ti vengo muy gozoso,
sin merecer el quererte.
Esme muy gran gozo el verte.
A Santa Catalina Mártir
¡Oh gran amadora
del Eterno Dios;
estrella luciente,
amparadnos vos!
Desde tierna edad
tomastes Esposo;
fue tanto el amor,
que no os dio reposo.
Quien es temeroso,
no se llegue a vos,
si estima la vida
y el morir por vos.
Mirad los cobardes
aquesta doncella,
que no estima el oro
ni verse tan bella:
metida en la guerra
de persecución,
para padecer
con gran corazón.
Más pena le da
vivir sin su Esposo,
y así en los tormentos
hallaba reposo:
todo le es gozoso,
querría ya morir,
pues que con la vida
no puede vivir.
Las que pretendemos
gozar de su gozo,
nunca nos cansemos,
por hallar reposo.
¡Oh engaño engañoso,
y qué sin amor,
es querer sanar,
viviendo el dolor!
Trăiesc fără să trăiesc în mine
Trăiesc fără să trăiesc în mine
și de viață înaltă îmi e dor,
că mor pentru că nu mor.
Trăiesc deja afar’ din trup,
de când mor de iubire,
căci e-n Domnul a mea trăire,
Care pentru El m-a dorit:
când inima i-am oferit,
a pus în ea semn grăitor,
că mor pentru că nu mor.
Această închisoare dumnezeiască,
de iubire-n care trăiesc eu,
făcut-a pe Dumnezeu robul meu
și inima mea liberă;
și-așa patimă mă-nflăcărează,
văzând că Dumnezeu mi-e prizonier,
că mor pentru că nu mor.
Ah, cât de lung e drumul!
Ce grele-s pribegiile,
carcera și fiarele
care leagă sufletul!
Numai așteptând ieșirea
mă chinuiesc îngrozitor,
că mor pentru că nu mor.
Ah, e viața atât de amară,
de nu ți-e Domnul bucuria!
Căci dacă-i dulce dragostea,
nici așteptarea nu e lungă:
ridică, Doamne, a mea povară,
mai grea ca un oțel apăsător,
că mor pentru că nu mor.
Trăiesc doar cu nădejdea
că să mor va trebui,
căci de-n viață voi muri,
îmi voi garanta speranța;
moarte care dobândește viața,
nu zăbovi, că-mi este dor,
că mor pentru că nu mor.
Iată că-i iubirea tare;
viață, nu îmi fi potrivnic,
iată, ca să te câștig,
să te pierd îmi mai lipsește.
Vină acum moartea cea dulce,
vină adormirea ușor,
că mor pentru că nu mor.
De viața-i care sus în cer,
care-i viața adevărată,
pân’ nu moare această viață,
nu te bucuri cât ești vie:
moarte, nu fugi de mine,
să trăiesc întâi murind,
că mor pentru că nu mor.
Viață, ce pot eu să-i ofer
lui Dumnezeu care trăiește-n mine,
decât să te pierd pe tine,
să merit să-L câștig pe El?
Vreau murind s-ajung la El,
căci de Iubitul meu mi-e atât de dor,
că mor pentru că nu mor.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
A Ta sunt, m-am născut pentru Tine
A Ta sunt, m-am născut pentru Tine,
ce poruncești să fac cu mine?
Suverană Maiestate,
Înțelepciune-n veșnicie,
bunătate bună pentru suflet mie;
Doamne Alteță, o Ființă, Bunătate,
către cea mai netrebnică uită-Te,
că azi cu dragoste cântă pentru Tine:
ce poruncești să fac cu mine
A Ta sunt, căci m-ai creat,
a Ta, căci m-ai răscumpărat,
a Ta, căci m-ai răbdat,
a Ta, căci m-ai chemat,
a Ta, pentru că m-ai așteptat,
a Ta, căci nu m-am depărtat de bine:
ce poruncești să fac cu mine?
Bunul Domn, deci, ce poruncește
netrebnicului serv ca să-mplinească?
Ce sarcină ai vrut ca să primească
robul acesta ce păcătuiește?
Mă vezi aici, Iubire-mi dulce,
Iubire dulce, mă vezi aici:
ce poruncești să fac cu mine?
Vezi aici sufletul meu,
eu îl pun în palma Ta
trupu-mi, vița-mi, inima,
măruntaiele și-a mea simțire;
dulce Soț și mântuire,
m-am oferit pentru Tine:
ce poruncești să fac cu mine?
Moarte dă-mi, dă-mi viață:
dă-mi boală sau sănătate,
să-mi dai cinste sau necinste,
dă-mi război sau pace liniștită,
slăbiciune sau forță împlinită,
că la toate eu zic bine:
ce poruncești să fac cu mine?
Dă-mi bogăție sau sărăcie,
dă-mi alinare sau încercare,
dă-mi tristețe sau bucurie,
dă-mi iadul sau dă-mi fericire,
viață dulce, soare fără știrbire,
căci nimic nu mă mai reține:
ce poruncești să fac cu mine?
Dacă vrei, dă-mi rugăciune,
dacă nu, ariditate,
sau belșug și devoțiune,
sau de nu, sterilitate.
Suverană Maiestate,
aflu pace doar în Tine:
ce poruncești să fac cu mine?
Dă-mi, deci, știință,
sau din dragoste, neștiință,
să-mi dai ani de îndestulare
sau de nevoi și-nfometare;
negură dă-mi sau zile senine,
pune-mă unde-Ți convine:
ce poruncești să fac cu mine?
Dacă vrei să mă vezi odihnind,
din dragoste mă voi odihni.
Dacă-mi poruncești a munci,
îmi doresc să mor muncind.
Spune unde, cum și când?
Spune, dulce Dragoste, spune:
ce poruncești să fac cu mine?
Dă-mi Calvarul sau Taborul,
deșert sau pământ bogat;
să fiu Iov nenorocitul
sau Ioan pe pieptul Tău plecat;
să fiu vlăstar cu multă roadă
sau neroditor, de așa-i bine:
ce poruncești să fac cu mine?
Să fiu Iosif pus în lanțuri
sau căpetenie în Egipt,
să fiu David răbdând necazuri
ori David cel preamărit;
să fiu Iona de ape înghițit
sau de acolo eliberat:
ce poruncești să fac cu mine?
Că tac sau că vorbesc,
că dau rod sau nu rodesc,
rana-mi legea să mă-nvețe,
de Evanghelie să mă bucur cu blândețe;
că sufăr sau că mă veselesc,
în mine să trăiești doar Tu:
ce poruncești să fac cu mine?
A Ta sunt, m-am născut pentru Tine,
ce poruncești să fac cu mine?
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
Despre acele cuvinte „dilectus meus mihi”
Pe de-a-ntregul m-am predat eu,
și-n așa fel m-am prefăcut,
că pentru mine e Iubitul meu,
iar eu sunt pentru al meu Iubit.
Când dulcele Vânător
m-a doborât ș-am fost înfrântă,
pe brațul Său cel iubitor
mi-a rămas inima căzută,
și câștigând o nouă viață,
în așa fel m-am prefăcut,
că pentru mine e Iubitul meu,
iar eu sunt pentru al meu Iubit.
Rănitu-m-a cu o săgeată,
cu vârf de dragoste otrăvitor,
și inima mi-a fost făcută
una cu-al său Creator;
eu nu mai vreau altă iubire,
căci lui Dumnezeu m-am încredințat,
și pentru mine e Iubitul meu,
iar eu sunt pentru al meu Iubit.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
Colocviu de dragoste
Dacă dragostea ce mi-o dedici,
Dumnezeule, e ca cea pe care ți-o dedic,
spune-mi: în ce mă împiedic?
Sau Tu: în ce te împiedici?
Suflete, ce vrei de la mine?
–Dumnezeul meu, numai să te văd.
–Și ce temi mai mult la tine?
–Mai mult mă tem să nu Te pierd.
Un suflet în Dumnezeu ascuns
ce trebuie să își dorească,
decât mai mult să iubească,
și întru dragoste cu totul ascuns,
iar și iar ca să iubească?
O iubire cuprinzătoare cer acum,
Dumnezeule, sufletu-mi să-ți poarte,
ca să fac un sălaș bun
unde cel mai mult i-ar place.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
Fericită inima îndrăgostită
Fericită inima îndrăgostită,
ce doar în Dumnezeu și-a pus a sa gândire;
pentru El leapădă lumea plăsmuită,
și tot în El își află glorie și împlinire.
Chiar de ea însăși trăiește neîngrijită,
fiindcă în Domnul său stă orișice dorire,
și veselă trece, și foarte bucuroasă,
valurile din această mare furtunoasă.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
O, frumusețe care întreci!
O, frumusețe care-ntreci
mulțimea frumuseților!
Fără-a lovi durere faci
și fără durere desfaci
dragostea făpturilor.
O, nod, ce astfel unești
două lucruri atât de inegale,
nu știu de ce te despletești,
căci legat forță dăruiești
ca să luăm de bune cele rele.
Unești pe cel ce n-are ființă
Cu Ființa Care nu sfârșește;
fără a sfârși sfârșești,
fără a fi silit iubești,
înalți a noastră umilință.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială, 2025)
Plângeri din pribegie
Cât de tristă-i, Dumnezeule,
viața fără tine!
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Cărarea-i foarte lungă
pe acest pământ,
dureroasă locuință,
prea greu surghiun.
O, adorat Stăpân,
scoate-mă de aici!
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Sumbră este viața,
și prea mult amară;
că nu viază sufletul
ce de Tine-i departe.
O, binele meu dulce,
unt nefericită!
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
O, binefăcătoare moarte,
ușurează-mi greutățile!
Îți sunt dulci loviturile,
că fac liber sufletul.
Ce fericire, o, Iubitule,
să fiu lângă Tine!
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Iubirea lumească
îndrăgește această viață;
iubirea dumnezeiască
suspină pentru cealaltă.
Fără Tine, Dumnezeu veșnic,
cin’ poate trăi?
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Viața pământească
e continuă încercare:
viața adevărată
este doar în cer.
Dă-mi voie, Dumnezeule,
să viețuiesc acolo.
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Cui îi este teamă
de moartea trupească,
dacă ea-i obține
o plăcere imensă?
O! da, cea de-a Te iubi,
Dumnezeul meu, la infinit.
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Al meu suflet necăjit
geme și slăbește.
Ah! Cine poate sta
de-al său Iubit departe?
Sfârșească acum, sfârșească
această suferință.
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Mrana prinsă
în înșelătorul cârlig
găsește în moarte
al torturii sfârșit.
Ah! și eu sufăr,
Binele meu, fără Tine.
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
În van al meu suflet
Te caută, o, al meu Stăpân;
Tu, mereu nevăzut,
năzuința nu-i alini.
Ah! asta-l inflamează
pân’ la a plesni:
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Ah! când vei binevoi
să-mi intri-n piept,
Dumnezeul meu, pe loc
mă tem să nu Te pierd.
Așa tristețe mă supără
și mă face să Îți zic:
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Fă, Doamne, să sfârșească
atât de lungă agonie;
mângâie pe roaba Ta
ce suspină după Tine.
Rupe aceste fiare
și să fiu fericită.
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Dar nu, Stăpân iubit,
ce-i drept vreau să pătimesc;
să-mi ispășesc fărădelegile
și păcatul cel nemărginit.
Ah! facă lacrimile mele
să binevoiești s-asculți:
Dornică să Te văd,
îmi doresc să mor.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)
Inimă, caută-te-n Mine
Inimă, caută-te-n Mine,
și pe Mine caută-Mă-n tine.
Într-așa fel iubirea a putut,
inimă, în Mine a te-nchipui,
că niciun pictor înțelept
n-ar fi atât de priceput
așa icoană a zugrăvi.
Ai fost din dragoste creată,
splendidă, frumoasă, și-n
rărunchii Mei pictată,
de te vei pierde, o, iubită,
inimă, cautăte-n Mine.
Eu știu că te vei afla
în pieptul Meu închipuită,
și atât de viu lucrată,
te-ai vede și te-ai desfăta,
fiind așa frumos pictată.
Și de cumva nu vei ști
unde Mă vei afla pe Mine,
nu umbla de colo colo,
ci, dacă vrei a Mă găsi
pe Mine, caută-Mă-n tine.
Căci tu îmi ești cămară,
locuință mi-ești și casă,
și voi bate așa oricând,
dacă voi afla în gând
că ușa ta este închisă.
În afara ta să nu Mă cauți,
căci pentru a Mă găsi pe Mine,
va fi de ajuns doar să Mă chemi,
că voi veni la tine fără a zăbovi,
și pe Mine caută-mă-n tine.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)
Nimic să nu te tulbure
Nimic să nu te tulbure,
nimic să nu te sperie,
toate-s trecătoare,
Dumnezeu nu se schimbă,
răbdarea
dobândește toate.
Cine pe Dumnezeu are
de nimic nu se plânge.
Singur Dumnezeu ajunge.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)
Cruce, a vieții mele
Cruce, a vieții mele odihnă îndulcită,
tu să fii binevenită.
O, stindard, într-a cărui ocrotire
va fi cel slab puternic foarte,
O, viața după a noastră moarte,
pe care bine o ai înviat;
tu și leul ai legat,
prin tine viața-i e pierită,
tu să fii binevenită.
Cel ce nu te iubește este rob
și străin de libertate;
cine vrea a te cunoaște
n-o să cadă-n rătăcire.
O, ferice stăpânire,
ce de rău nu e răzbită,
tu să fii binevenită.
Tu ai fost eliberarea
din robia noastră mare;
prin tine răul meu s-a reparat,
fost-a atât de scump remediul;
către Dumnezeu ai fost mijlocul
de bucurie dobândită,
tu să fii binevenită.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)
La Sfântul Andrei
Dacă a pătimi cu dragoste
poate fi așa o desfătare,
ce bucurie ne va fi a Ta vedere!
Cum va fi când vom vedea
nemărginită, maximă lumina,
dacă Andrei privindu-și cruce
s-a putut atâta veseli?
O, nu poate lipsi
în pătimire desfătare!
Ce bucurie ne va fi a Ta vedere!
Când mare este dragostea,
nu poate sta fără a lucra,
nici puternicul fără a lupta
pentru dragostea celui iubit.
Așa îl va fi cucerit
și-i va dori în toate izbutire.
Ce bucurie ne va fi a ta vedere!
Toți se tem de moarte,
cum ți-e dulce a muri?
O, merg spre a trăi
mai înaltă soarte!
O, Dumnezeul meu, care cu a Ta moarte
celui slab i-ai dat putere!
Ce bucurie ne va fi a Ta vedere!
O, cruce, lemn prețios,
plin de mare maiestate!
Fiind tu de disprețuit,
L-ai luat pe Dumnezeu de soț,
vin la tine foarte bucuros,
nevrednic să-ți ofer iubire.
Bucurie mare-mi e a ta vedere.
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)
La Sfânta Mucenică Ecaterina
O, mare iubitoare
a Dumnezeului veșnic;
stea strălucitoare,
tu ne ocrotește!
De la fragedă vârstă,
tu Soț ți-ai luat;
a fost atâta iubirea,
că odihnă nu ți-a dat.
Cel care se teme,
să nu vină la tine,
dacă prețuiește viața
și moartea pentru tine.
Priviți, lașilor,
la această fecioară,
ce aur nu iubește,
nici înfățișarea-i frumoasă:
prinsă-i în războiul
cel de împilare,
ca să pătimească
cu inimă mare.
Mai urât îi este
Fără Soțu-i să fie,
și așa-n furtună
își afla odihnă:
de toate se bucură,
ar vrea a muri,
fiindcă fiind în viață
nu poate trăi.
Cele ce dorim
cu bucuria ei a ne bucura,
nicicând să nu obosim
odihna a căuta.
O, înșelătoare înșelăciune,
care fără iubire,
suferind durere,
dorește vindecare!
Traducător: Preda Rareș (Contribuție specială. 2025)