Chalco Fernández Julio César – Entonces y ahora
Julio César Chalco Fernández este un poet, profesor și cercetător peruan, născut în Cusco. Formarea sa academică include o licență în Educație Secundară cu specializarea Limbă și Literatură la Universitatea Națională Mayor de San Marcos, precum și un master în Lingvistică și Aplicații Tehnologice la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona. De asemenea, deține titlul de doctor în Educație. În domeniul academic, Chalco Fernández a predat în diverse instituții din Peru, printre care Universitatea Națională San Antonio Abad din Cusco, Universitatea Andină din Cusco și Universitatea Marcelino Champagnat. În prezent, este profesor la Universitatea Continental. Activitatea sa de cercetare se axează pe lingvistica quechua, educație și tehnologie. Printre publicațiile sale se numără studii despre productivitatea sufixelor apreciative în quechua sudic, precum și analize privind victimizarea cibernetică în școlile secundare din Cusco. În plan literar, Chalco Fernández este autorul volumului Chinkana y otras historias, care reflectă angajamentul său față de cultura andină și interesul de a păstra și promova tradițiile regiunii sale natale. Prin activitatea sa didactică, științifică și literară, Julio César Chalco Fernández contribuie în mod semnificativ la consolidarea identității culturale peruane și la dezvoltarea educației în țara sa.
Entonces y ahora
Mamitay,
entonces, me enseñaste que cuando grande
debía aprender de la humildad de los sabios,
a irme al mejor de los lugares,
a dar todo sin esperar nada,
a construir mis propios pasos,
a pensar en PLURAL y negar el OTROS,
a escoger siempre los caminos imposibles,
porque eran los que habías caminado por mí.
a dar las gracias por la lluvia y el sol,
y sobre todo…
a estimar y guardar en el cofre de los recuerdos
los abrazos sinceros,
los TEQUIERO incondicionales,
los ESTOYAQUÍ oportunos,
los TEAMO espontáneos
las manos salvadoras,
los inesperados cuartos menguantes
y el bello efecto mariposa
que sentimos
ante la necesidad de alguien.
Pero,
en medio del camino de la vida,
caí en la cuenta
que la mejor enseñanza me la diste tú,
que el mejor de los lugares estaba en ti,
que quién siempre me dio sin esperar eras tú,
que mis pasos conducían siempre hacia ti,
que el PLURAL no tenía sentido sin tu NOSOTROS,
que los caminos imposibles ya los recorriste por mí,
que la lluvia de tus ojos muchas veces era por mí,
que la enormidad de tu corazón no tenía parangón,
que el cofre de mis recuerdos desbordaba
de tus abrazos imprescindibles,
del eco salvador de tus TEQUIERO,
de tus TEAMO cargados de paz,
de tu ESTOYAQUÍ siempre crónico y oportuno,
de tus besos en el corazón,
de tus manos arrugadas y generosas,
del infinito cuarto menguante de tu rostro,
la tierna galaxia de tus arrugas
y el efecto mariposa
que siempre dices sentir… por mí.
Mamitay,
quisiera quererte del tamaño de tu corazón,
porque sé que me amas del tamaño de este mundo.
Pero este pequeño e infame corazón,
no basta para pagar tanto amor,
tanto de ti.
Te pido perdón por eso.
Atunci și acum
Măicuță,
Atunci m-ai învățat că, mare crescând,
trebuia să învăț din smerenia înțelepților,
să merg în cel mai bun loc,
să dau tot fără să aștept nimic înapoi,
să-mi înșir proprii pași,
să gândesc la PLURAL și să evit cuvântul CEILALȚI,
să aleg totdeauna drumurile de nefăcut
fiindcă erau acelea pe care tu le-ai făcut pentru mine.
Să mulțumesc pentru ploaie și soare,
și mai ales…
să prețuiesc și să țin în cufărul amintirilor
îmbrățișările neprefăcute,
acele TEIUBESC fără condiții,
acele SUNTAICI la timp venite,
acele TEADOR rostite pe neașteptate,
brațele salvatoare,
nesperatele pătrare ale lunii
și frumosul efect de fluture
pe care-l simțim
când ne e dor de cineva.
Dar
la mijlocul de drum al vieții
mi-am dat seama
că cea mai de preț învățătură mi-ai dat-o tu,
că locul cel mai bun era în tine,
că cine mi-a dăruit mereu fără să aștepte nimic înapoi erai tu,
că pașii mei se întorceau mereu către tine,
că PLURALUL nu avea sens fără acel NOI al tău,
că drumurile de nefăcut tu le făcuseși demult pentru mine,
că ploaia din ochii tăi deseori era pentru mine,
că necuprinsul inimii tale nu avea seamăn,
că acel cufăr al amintirilor mele se revărsa
de îmbrățișările tale absolut necesare,
de ecoul salvator al acelor TEIUBESC ale tale,
de acele TEADOR ale tale încărcate de pace,
de acel SUNTAICI al tău dintotdeauna, mereu la timpul potrivit
de săruturile tale pe inimă,
de mâinile tale zbârcite și darnice,
de nesfârșitul tău pătrar de lună,
duioasă galaxie a ridurilor tale
și efect de fluture
pe care mereu spui că-l simți pentru mine.
Măicuță,
aș vrea să te iubesc după întinderea inimii tale,
fiindcă știu, mă iubești după întinderea lumii ăsteia.
Dar mica și nevrednica-mi inimă
n-ajunge să-ți întoarcă preamulta iubire,
preamultul ce mi-ai dat din tine.
Îți cer, pentru asta, iertare.
Traducător: Sandu-Andrieș Amelia, 2025