Escudero Jorge Leónidas – Restos
Jorge Leonidas Escudero s-a născut în San Juan (Argentina) în 1920 și a murit în februarie 2016. A început să publice abia la vârsta de cincizeci de ani. Poeziile sale și referințele la opera sa apar în ziare și reviste din țară și din străinătate. A obținut premiul întâi la mai multe concursuri și distincții importante din partea unor instituții culturale naționale și internaționale. Fundația argentiniană pentru poezie l-a făcut membru de onoare al provinciei San Juan, iar municipalitatea din San Juan l-a distins pentru traiectoria sa culturală. În 2007, Universitatea Națională din San Juan i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa. În 2016, Camera Deputaților din provincia sa l-a declarat cetățean ilustru (post mortem). A publicat numeroase cărți de poezie. În 2011 a primit o Mențiune a Premiului Național de Poezie. În același an, Ediciones En Danza a publicat volumul Poesía completa, care cuprinde toate cărțile publicate de poet până în 2010. În 2015 a primit al doilea Premiu Național de Poezie, acordat de Ministerul Culturii din Argentina. Sursă: https://www.edicionesendanza.com.ar/brand/41-escudero-jorge-leonidas
Restos
Este es, este es el sillón solitario
donde una vez te sentaste, pusiste
los talones encima de la mesa
para descansar, dijiste, y sí
tus hermosas piernas ante yo aquella vez
en que todavía no llegaba el momento.
Después,
aquí es ahora veo el sillón desierto
y la mesa es la misma, sin embargo
la soledad ha puesto sobre ella un manto
que me lo pongo a ver cómo me queda
y no puede ser de otra manera que como un
sudario.
O tal vez no sea para tanto,
pero es que no sé cómo referirme
a lo que hace con nosotros el tiempo.
Resturi
Ăsta e, ăsta e scaunul singuratic
unde cândva te-ai așezat, ți-ai întins
picioarele peste masă
pentru a face o pauză, zis-ai, și iată
picioarele tale frumoase înaintea-mi atunci
pe când încă nu venise vremea.
Mai târziu,
acum am în față scaunul părăsit
și masa e aceiași, singurătatea totuși
a așezat o mantie peste ea
pe care mi-o pun pe corp să văd cum îmi șade
și nu poate fi altceva decât
un lințoliu.
Sau poate că nu e atât de rău,
dar nu știu cum să zic la ceea
ce face timpul cu noi.
Traducător: Langa Andrei (contribuție specială)