Faílde Domingo F. – Demiurgo
Domingo F. Faílde (Linares, Jaén, 1948 – Jerez de la Frontera, 2014). Licențiat în filosofie și arte la Universitatea din Granada. Profesor de literatură. Fondator de reviste și alte publicații. Membru titular al Instituto de Estudios Campogibraltareños, din care a fost președinte al Secțiunii VI (Literatură și Jurnalism).
Membru fondator al Asociației andaluze a criticilor literari. Coordonator al La Isla, supliment cultural al ziarului Europa Sur. Colaborează la Cuadernos del Sur (ziarul Córdoba), Papel Literario (ziarul Málaga-Costa del Sol) și alte publicații de specialitate. A obținut, printre altele, premiile Juan Alcaide (1987), Ciudad de Algeciras (1991), Miguel Hernández (1993), Antonio González de Lama (1994), Cálamo (2003) și Arenal de Sevilla (2004). Opera poetică publicată foarte numeroasă. Poezii în diverse reviste spaniole și latino-americane, dintre care unele au fost traduse în catalană, engleză, franceză și germană. Sursă: https://www.alhulia.es/es/author-book/domingo-f-failde/
Demiurgo
Contempla, a cada instante, los signos de la luz.
En su penumbra el mundo fue inscribiendo
los nombres liminares
y esa palabra aún no pronunciada
que, contra la evidencia, le incita a navegar.
¿Pudo hacer otra cosa? ¿Hubo acaso
otra estrella?
No eligió campo para la batalla:
el magma, el sol, las fresas,
excavaron azules galerías por donde
fantasmas sin futuro buscaron cobijo
y, desoladamente,
como quema la vida sus cuarteles,
quedó, liviano, el humo, un cierto olor a pólvora
y confusión, en fin.
Al filo de los mapas, ordena la escritura
lugares, piezas, pecios,
en que la luz se expresa.
El resto, farsa, fábula,
materiales a salvo del viento.
O el poema.
Demiurg
Contemplează, în fiecare clipă, semnele luminii.
Lumea transcria nume liminare
în penumbra sa
și acest cuvânt încă neexprimat
care, în pofida la toate, le incită să-și continue calea.
Putea să fie altceva? Poate că a existat
altă stea.
Nu a ales câmpul pentru luptă:
magma, soarele, fragii
au săpat galerii azurii pe acolo pe unde
fantasmele fără viitor au căutat adăpost
și, spre regret,
viața le frige cumplit locașurile,
încontinuu, cu finețe, fumul, un miros clar de pulbere
și, drept urmare, confuzie.
Pe marginea hărților, pune în ordine cu scriitura sa
lucruri, artefacte, epave,
prin care lumina vorbește.
În urmă rămâne farsa, fabula,
materiale lăsate în bătaia vântului.
Sau poemul.
Traducător: Langa Andrei (contribuție specială)