Muela Sopeña Ana – Hablamos de la lluvia
Ana Muela Sopeña s-a născut în Bilbao în 1961. Poetă prolifică din 2006, după moartea partenerului său a scris brusc 250 de poeme de doliu, apoi producția sa a devenit mai moale, a abordat diferite teme și scrie în medie un poem pe zi. Opera sa a apărut în diverse antologii din Spania și America: Las noches de Lupi, de Juan Jesús Sanz (Vizcaya), Antología de Jesús Felipe Martínez, Poetas del siglo XXI y Poesía Universal, de Fernando Sabido (Córdoba, Spania), Arte Poética, de André Cruchaga (El Salvador), Cuba Ala Décima, de Pedro Péglez (Cuba), De literatura y algo más, de Betty Badaui (Argentina), Lucernarios de Julio González Alonso, Literalia México de Arturo Juárez, Anthologie Multilingua de Cornelia Paun, Mujeres que no callan de Ruth Pérez Aguirre (Mexic).
Poeziile sale, pe diferite teme, au apărut în diferite reviste, Revista de Poesía EHEU, condusă de Felipe Fuentes și Venecia Lesseps, Revista Alkaid și El Síndrome Felino (Spania), El Ciberperiódico, Fijando Vértigos și La Trastienda (Argentina), Destellos (Mexic), Guatiní (Cuba) și Viața Basarabiei publicată în Republica Moldova de Mihai Cimpoi, Uniunea Scriitorilor din România și Uniunea Scriitorilor din Moldova).
Sursa: https://biblioteca-virtual.fandom.com
Hablamos de la lluvia
En la penumbra yacen nuestros besos
que cabalgan desnudos, sin heridas,
hacia el abismo último del mundo.
Más allá de la sombra está tu piel
que duerme ensimismada entre los sueños,
esperando mi roce clandestino.
En hoteles suicidas yo te aguardo,
sabiendo que el amor es solo bruma,
utopía y quimera de otro tiempo.
Hablamos de la lluvia…
Jugamos a extraviar
las palabras durmientes en la arena.
Todo me habla de ti,
mientras persigo el alma de las cosas.
Sobre la oscuridad de las aceras
habitan nuestros juegos en silencio
que avanzan sin temor, como testigos
de esta década extraña
envuelta en la locura de lo ínfimo.
Să vorbim despre ploaie
În umbra deasă se sting sărutările
ce aleargă dezgolite, fără cicatrici,
spre abisul ultim al lumii.
Alături de umbră e pielea ta
ce se pierde întreagă între visări,
așteptând atingerea mea clandestină.
În case de sinucigaș te aștept,
știind că dragostea e o scânteiere,
utopie și himeră ale altor vremuri.
Vorbim despre ploaie…
Ne jucăm în a ghici
cuvintele ațipite în nisipuri.
Toate în jur pronunță numele tău,
iar eu caut să aflu sufletul lucrurilor.
În întunericul trotuarelor
locuiesc în tăcere șoaptele noastre
ce-și duc ecourile mai departe,
ca martori ai acestor vremuri
cuprinse de nebunia infinitului.