Hierro José – Alegría

José Hierro del Real (Madrid, 3 aprilie 1922-Madrid, 21 decembrie 2002), cunoscut ca José Hierro sau Pepe Hierro, a fost un poet spaniol. Face parte din prima generație postbelică din cadrul așa-numitei poezii dezrădăcinate.
În primele sale cărți, Hierro a rămas la marginea tendințelor dominante și a decis să continue opera lui Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Pedro Salinas, Gerardo Diego și chiar Rubén Darío. Mai târziu, când poezia socială era în vogă în Spania, el a produs o poezie cu numeroase elemente experimentale.

José Hierro a obținut Premiul Adonáis în 1947, Premiul Național de Poezie (1953 și 1999), Premiul Criticii (1958, 1965 și 1998), Premiul Fundației Juan March (1959), Premiul Prințului de Asturias pentru Litere în 1981 și Premiul Fundației Pablo Iglesias în 1986, Premio Nacional de las Letras Españolas în 1990, Premio Reina Sofía de Poesía Iberoamericana în 1995, Premio Cervantes și din nou Premio de la Crítica în 1998, Premio Europeo de Literatura Aristeión, Premio Francisco de Quevedo și Premio Ojo Crítico Especial pentru frumusețea operei sale în 1999.

Primele sale versuri au apărut în diverse publicații de pe frontul republican. Odată războiul încheiat, închis la vârsta de abia 18 ani, această experiență de viață se reflectă în două cărți aproape simultane, singulare în panorama lirică a anilor 1940: Tierra sin nosotros ( 1947) și Alegría ( 1947) (Premiul Adonáis). Acestea vor fi urmate de: Con las piedras, con el viento ( 1950) și Quinta del 42 ( 1953). Cuanto sé de mí ( 1957) a fost descrisă ca antirealistă, o carte care accentuează preocuparea verbală, revendică sfere imaginative și se îndepărtează de istorie și timp pentru a accesa “grota sonoră a enigmei”. Aceste elemente au culminat în Cartea halucinațiilor ( 1964), între iraționalism și o ruptură cu categoriile spațio-temporale. În 1974 a publicat o nouă ediție a Cuanto sé de mí, care va fi urmată de: Agenda ( 1991), Emblemas neurorradiológicos ( 1995) și, la sfârșitul anilor ’90, Cuaderno de Nueva York, considerată cea mai bună operă a sa. (Sursă Wikipedia)