Larrea Juan – Evasión

Juan Larrea Celayeta (Bilbao, 13 martie 1895 – Córdoba, Argentina, 9 iulie 1980) a fost un poet și eseist spaniol care a scris o mare parte din opera sa în exil, aproape toată în domeniul poeziei de avangardă. Max Aub l-a definit ca fiind „cel mai pur exponent al ismelor din Spania”. După Războiul Civil Spaniol, Larrea a plecat în exil în America, stabilindu-se mai întâi în Mexic. Larrea a locuit la New York (1949-56), cu o bursă din partea Fundației Guggenheim, iar din 1956 în Córdoba (Argentina), ca profesor și cercetător la universitatea locală; s-a retras în 1978. Pe continentul american, Larrea și-a dezvoltat opera eseistică cu studii de bază, precum cele dedicate lui César Vallejo, Vicente Huidobro, suprarealismului, Guernica și Machu Picchu. De asemenea, în Mexic, este considerat unul dintre garanții proiecției internaționale a Cuadernos Americanos. Deși Gerardo Diego i-a acordat un loc de frunte în Antologia sa, statutul său de exilat l-a făcut practic necunoscut în Spania. Cu toate acestea, interesul pentru suprarealism și avangardă de la sfârșitul anilor 1960 a dus la publicarea operei poetice complete a lui Larrea (în mare parte tradusă din franceză), mai întâi în Italia și apoi în Spania, sub titlul Versión celeste. Este adevărat că mai mulți cercetători ai operei sale, cum ar fi Vittorio Bodini, o raportează la suprarealism, iar alții îl adaugă la lista tot mai mare a Generației ’27. Dar Larrea însuși a spus că eticheta care i se potrivește cel mai bine este cea de ultraist, deoarece cariera sa a fost o încercare constantă de a merge ultra (dincolo) de mediul vital și social care îl oprimă. O propunere care avea să fie subscrisă în multe dintre reflecțiile sale, cum ar fi cea în care scria: „Prin propria greutate, tristețea coboară gradele scalei sociale”, sau cea care afirma că „Imposibilul devine, încetul cu încetul, inevitabil”. (Sursa: Wikipedia)