Salinas Pedro – Ayer te besé en los labios
Pedro Salínas Serrano (Madrid, 27 noiembrie 1891 – Boston, 4 decembrie 1951)1 a fost un scriitor spaniol cunoscut mai ales pentru poezia și eseurile sale. În contextul Generației ’27, este considerat unul dintre cei mai mari poeți ai acesteia. Traducerile sale din Proust au contribuit la cunoașterea romancierului francez în lumea hispanofonă. La sfârșitul Războiului Civil Spaniol, s-a exilat în Statele Unite până la moarte. Salinas însuși definește poezia ca fiind o scufundare în realitate, „o aventură spre absolut. Te apropii mai mult sau mai puțin, te duci mai mult sau mai puțin departe: asta e tot”, și reduce la trei elementele creației sale: ”El a considerat în poezie, înainte de toate, autenticitatea. Apoi, frumusețea. Apoi, ingeniozitatea”. Urmând această linie directoare, Leo Spitzer consideră că principala caracteristică a lui Salinas este „conceptualismul interior”, care se manifestă prin paradoxuri și condensarea conceptelor. O privire rapidă asupra cărților sale de poezie arată că preferă versurile scurte și renunță aproape întotdeauna la rimă. Simplitatea aparentă a versurilor sale l-a determinat pe Lorca să le numească prosías (potrivit lui Vivanco). Pedro Salinas a fost recunoscut de mulți critici ca fiind „poetul iubirii” din 1927. Puțini au egalat subtilitatea cu care a reușit să pătrundă în sentimentele iubirii. El transcende anecdotica pură pentru a găsi cheia cea mai veselă a relațiilor sentimentale; de pe o poziție clar antiromantică, iubirea este pentru el, în loc de suferință, o forță prodigioasă care dă plenitudine vieții și sens lumii, îmbogățire de sine și îmbogățire a persoanei iubite, un eveniment plin de bucurie: „Ce bucurie să trăiești / simțindu-te trăit…”, exclamă el. Iubirea te face să iubești viața, să spui da lumii: „Da, totul cu prisosință: – lumina, viața, marea! Doar în câteva pasaje din Razón de amor apare uneori un ton mai grav, în anumite poeme care vorbesc despre limitele iubirii, despre sfârșitul ei posibil și inevitabil. (Sursă Wikipedia)
Ayer te besé en los labios
Ayer te besé en los labios.
Te besé en los labios. Densos,
rojos. Fue un beso tan corto,
que duró más que un relámpago,
que un milagro, más. El tiempo
después de dártelo
no lo quise para nada ya,
para nada
lo había querido antes.
Se empezó, se acabó en él.
Hoy estoy besando un beso;
estoy solo con mis labios.
Los pongo
no en tu boca, no, ya no…
-¿Adónde se me ha escapado?-.
Los pongo
en el beso que te di
ayer, en las bocas juntas
del beso que se besaron.
Y dura este beso más
que el silencio, que la luz.
Porque ya no es una carne
ni una boca lo que beso,
que se escapa, que me huye.
No.
Te estoy besando más lejos.
Ieri ți-am sărutat buzele
Ieri ți-am sărutat buzele
Ți-am sărutat buzele. Pline,
roșii. A fost un sărut atât de brusc,
încât a durat mai mult decât un fulger,
decât o minune, mai mult. Timpul
după ce te-am sărutat
nu l-am mai vrut deloc
deloc
avusesem nevoie de el înainte
A început, s-a terminat în el.
Astăzi sărut o sărutare;
Sunt singur cu buzele mele.
Le pun
Nu pe gura ta, nu, nu mai
-Unde mi-a scăpat?
Le pun
Pe sărutarea pe care ți-am oferit-o
Ieri, pe gurile lipite
Prin sărutul ce l-au sărutat.
Și dăinuie acest sărut mai mult
Decât liniștea, decât lumina.
Fiindcă deja nu mai este trupul
Nici gura cea pe care o sărut
Care scapă, fuge de mine.
Nu.
Te sărut mai profund.
Trăducator: Neagu Giullia-Elena 2024