Martínez Cobo Montserrat – Sublimación
Eu sunt Montserrat, autoarea poemului “Sublimare”, tradus în limba română de Andrei Langa.
Am primit înștiințarea comentariului dvs. la comentariul meu de pe blogul poetei Valeria Pariso și vă mulțumesc pentru interesul acordat poeziei și pentru dorința de a o include pe blogul dvs. de poezie tradusă, fie că mă înșel sau nu. Trebuie să vă spun că nu există nicio fotografie cu mine pe internet, motiv pentru care nu ați reușit să o găsiți.
Sunt doar un pasionat al scrisului și cititului de poezie, fără alte preocupări sau dorințe de proeminență, așa că nu există niciun fel de traiectorie, în afară de câteva poeme traduse în română de Andrei Langa, altele în portugheză de poeta Tania Alegría și publicarea de către Torremozas a unor poeme în “Premio Voces Nuevas” 2016 (Selecția XXIX).
Sunt din Cantabria și m-am născut în 1965, scriu din 2007 și încă mă întreb de ce, sau știu, dar nu vreau să știu.
O parte din ceea ce scriu am pe un blog: https://imposiblelanoche.blogspot.com/
Sublimación
Qué he de hacer
si todo lo mío se adivina en tu sombra,
si las manos no me obedecen
ni acata la huida la marea
y vuelve siempre la Luna
a cobijarse en tu pecho.
Qué puedo hacer con estos dedos inútiles,
con los recuerdos de las huellas
en la nieve y en la habitación de ceniza
donde el viento sopla del ocaso
hasta el amanecer y la noche
regresa tras los pasos del tiempo nocturno
del insomnio de la luz.
Cómo puedo quitarme de la boca las escamas
del humo y su preciosa voz de miel,
impedir que el cristal se empañe
con el vaho de la tormenta y desnuden
tus labios el naufragio del silencio
del verso atrapado sin anzuelo
en la red de los soles dibujados
al azar en el albor del sentimiento
que se sujeta al agua
y mancha la caligrafía de la palabra oral.
Cómo puedo no cruzar al otro lado del río
donde de los huesos brotan rosales,
y se abrazan el gris y la transparencia
de los besos a oscuras
en el rocío del raso del poema
y su herida de cuerpo intangible.
Qué hago para no estar despierta
ni sentir en mi mirada tus ojos,
qué hago con la piel, con el dolor de la sangre,
dime qué con el alma,
nosotros,
y con el amor.
Sublimare
Ce e de făcut
dacă tot ce-i al meu se întrezărește în umbra ta,
dacă mâinile nu mi se supun
nici mareea nu ține seama de subterfugiu
și revine Luna ca întotdeauna
pentru a ți se pripăși la piept.
Ce pot face cu aceste degete inutile,
cu amintirile amprentelor
lăsate în zăpadă și în locuința de cenușă,
unde vântul suflă dinspre apus
până la răsăritul soarelui iar noaptea
revine după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
Cum pot să-mi scot din gură funigeii
fumului și vocea sa dulce de miere,
să împiedic ca sticla să se acopere
cu ceața de la furtună și să dezgolească
buzele tale naufragiul tăcerii
versului prins fără acul îndoit
în plasa sorilor desenați
la întâmplare în zorii sentimentului
ce se agață de apă
și pătează caligrafia cuvântului oral.
Cum pot să nu trec în cealaltă parte a râului
unde germinează arbuștii din oase,
și se îmbrățișează cenușiul și transparența
săruturilor prin întuneric
în roua de la capătul poemului
și în rana intangibilă din corp.
Ce să fac pentru a nu sta trează
și nici să-ți simt ochii în privire,
ce să fac cu pielea, cu suferința sângelui,
zi-mi ce se fac cu sufletul,
cu noi,
și cu iubirea.
Trăducator: Langa Andrei 2024