Conde Carmen – Ante ti

Carmen Conde Abellán (Cartagena, 15 august 1907-Majadahonda, 8 ianuarie 1996) a fost o poetă, prozatoare, dramaturgă, eseistă și profesoară spaniolă, considerată una dintre cele mai importante voci ale generației poetice din 1927. În 1978 a fost aleasă primul membru titular al Academiei Regale Spaniole, ținând discursul de acceptare în 1979. În 1931, Conde a fondat, împreună cu soțul ei, Antonio Oliver Belmás, prima Universitate Populară din Cartagena. Producția literară a lui Conde este vastă, nu numai pentru că include poezie, romane, povestiri, literatură pentru copii, eseuri, biografii și activitatea sa de antologatoare atât a propriei opere, cât și a poeziei timpului său, ci și pentru că numai antologia sa Obra poética 1929-1966 conține peste douăzeci de culegeri de poeme. Temele constante în operele sale sunt dragostea, erotismul, senzualitatea, corpul feminin, experiența lui Dumnezeu etc. Conde folosește în poemele sale un „eu” liric ambiguu și chiar abstract, precum și pronume care ascund genul personajelor. El identifică persoana iubită cu un peisaj (peisajul din Ifach) și își raportează „eu”-ul liric la o natură umanizată, aproape corporală. El apelează la suflet, atât la al său, cât și la cel al persoanei iubite, pentru a evita să intre în conflict cu normele sociale. Multe dintre metaforele sale pot fi explicate prin prisma unui nou sens în contextul dorințelor interzise. Astfel, noaptea, umbra, abisul, sunt legate de dorința interzisă. Tăcerea este, de asemenea, o constantă. (Sursă Wikipedia)