Asunción Alonso Martha – Mutaciones poéticas
Martha Asunción Alonso (Madrid, 1986) este o poetă, traducătoare și profesoară spaniolă. Este doctor în filologie franceză la Universitatea Complutense din Madrid, cu o teză despre povestitoarea guadelupeană Maryse Condé, a cărei operă o traduce în spaniolă. De asemenea, deține un masterat în istoria artei la Universitatea din Zaragoza. Combină creația literară cu activitatea didactică în Franța, după ce a trăit atât în Franța hexagonală, cât și în străinătate (Guadelupa). A lucrat, de asemenea, la Universitatea din Extremadura (Cáceres) și la Universitatea din Tirana (Albania). În prezent, predă la Universitatea din Alcalá de Henares. Poezia sa a fost inclusă în mai multe antologii de poezie spaniolă recentă și a fost tradusă în engleză, greacă, română și albaneză. Autorul a publicat colecțiile de poezie Cronologia verde de un otoño (2009, Premiul UCM Blas de Otero, Ediciones UCM), Crisálida (2010, Premio Nuevos Creadores de la Academia de Buenas Letras de Granada, Editorial Alhulia), Detener la primavera (2011, Premio Antonio Carvajal, Ediciones Hiperión), La soledad criolla (2013, Ediciones Rialp, Premio Adonáis),3 Skinny Cap (2014, Libros de la Herida), Wendy (2015, Pre-Textos, VII Premio de Poesía Joven de RNE) și Balkánica (2018, Torremozas, Premio Carmen Conde de Poesía de Mujeres). În 2012, colecția sa de poeme Detener la primavera a primit o nouă distincție: Premiul Național de Poezie pentru Tineret Miguel Hernández acordat de Ministerul Culturii. (Wikipedia)
Mutaciones poéticas
En mi familia no hay poetas.
Pero mi abuelo Gregorio,
cuando regaba el huerto en Tarancón,
se quedó tantas tardes
velando las acequias, murmurando:
No bebemos
el agua; es ella quien nos bebe.
El agua
es
la mujer.
No, en mi familia no hay poetas.
Pero una vez, muy niña, encontré cáscaras
de huevo azul
a los pies del almendruco.
Se las mostré a mi padre y mi padre, silencioso, me enseñó a hacerles un nido
con ramaje;
y me enseñó por qué: hay pedazos de vida
que son
sueños enteros.
En mi familia, os digo, no hay poetas.
Pero cuando mi bisabuela
Asunción
contempló por vez primera el mar
-la primera y la única-,
me cuentan que se quedó muy seria, muy callada,
durante un ancho rato, hasta que dijo:
Gracias
por
los ojos.
No sé de dónde salgo. En mi familia
no hay poetas
malos.
Mutații poetice
În neamul meu nu sunt poeți.
Dar bunicu-meu Gregorio,
când uda grădina din Tarancón,
stătea seri de-a rândul
veghindu-și jgheaburile, șoptind:
Nu noi bem
apa; ea ne bea pe noi.
Apa
este
femeia.
Nu, în neamul meu nu sunt poeți.
Dar o dată, când eram copilă, am găsit niște coji
de ou albastru
la rădăcina migdalului.
I le-am arătat lui tata și tata, în tăcere, m-a învățat să fac un cuib
din crenguțe;
și m-a învățat de ce: există frânturi de viață
care sunt
vise întregi.
În neamul meu, vă spun, nu sunt poeți.
Dar când străbunică-mea
Asunción
a văzut prima dată marea
-prima și singura-,
mi-au povestit că a rămas foarte serioasă, foarte tăcută,
vreme îndelungată, apoi a spus:
Mulțumesc
pentru
ochi.
Nu știu de unde mă trag. În neamul meu
nu sunt poeți
mărunți.
Trăducator:Sandu-Andrieș Amelia