Huerta David – Lustro
David Huerta Bravo (Ciudad de Mexico, 8 octombrie 1949 – Ciudad de Mexico, 3 octombrie 2022) a fost un poet, editor, eseist și traducător mexican.
Fiu al poetului mexican Efraín Huerta, David Huerta a fost implicat încă din copilărie în scena literară a țării. A studiat filosofie și literatură engleză și spaniolă la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM). Acolo i-a întâlnit pe Rubén Bonifaz Nuño și Jesús Arellano, care, în 1972, i-au publicat prima carte de poeme, El jardín de la luz. Huerta face parte din generația mișcării studențești-populare din 1968.
Printre premiile pe care le-a primit se numără Premiul de Poezie Carlos Pellicer în 1990 și Premiul Xavier Villaurrutia în 2006. În decembrie 2015, a primit Premiul Național pentru Științe și Arte în domeniul lingvisticii și literaturii. În septembrie 2019 a obținut, în unanimitate, Premiul FIL pentru Literatură în Limbi Romanice.
A fost profesor universitar: din 2005, la Universitatea Autonomă din Ciudad de Mexico (UACM), unde a susținut numeroase seminarii, de lectură apropiată, despre Góngora, Sor Juana, Rulfo și Miguel de Cervantes; din 2010, la Universitatea Națională Autonomă din Mexic: acolo a deținut o catedră intitulată “Poesía en lengua española” (Poezia în limba spaniolă).
Lustro
Retrocede la sombra cinco años después,
lenta en su líquida pestilencia como una criatura
de la noche, el espanto, la desesperación.
Retroceden el miedo, la corrupción de un lazo
más delicado y poderoso que la vida que destruye;
retroceden sus mínimos garfios de visibilidad
y derrame, sus precisos asedios y su esfinge gota a gota.
Hace cinco años me incliné por última vez
hacia los ateridos umbrales del trasmundo
y retrocedí asimismo, mientras el vaso recorría
la mano que lo empuñaba. De ese recipiente
salía un anillo de terso, hiriente fuego.
Un vaso nada más bordeaba el instante
anterior al paso que yo no daba
como si no fueran mis dedos los que lo sostenían
sino el cristal el que se hubiese apoderado de mí,
de mis entrañas laceradas, de mis ojos irritados.
Mi amigo se acercó y le di ese vaso. Cinco años
han pasado. Estoy aquí, ahora, escribiendo esto,
mirando la noche en derredor,
desvelado y sobrio, entregado al amor,
lento en el mundo raudo,
ráfaga de materia ensimismada.
Cincinal
Cinci ani mai târziu se retrage umbra,
lentă în molipsirea-i curgătoare, precum o făptură
a nopții, a spaimei, a disperării.
Se retrage teama, decăderea unei legături
mai delicată și mai rezistentă decât viața pe care o nimicește;
picătură cu picătură, se retrag cârligele infime ale văzului
și deversării, precisele asedii și misterul său.
În urmă cu cinci ani m-am înclinat pentru ultima oară
către pragurile înmărmurite ale lumii de apoi
și-am făcut și eu un pas înapoi, în timp ce paharul străbătea
mâna ce-l călăuzea. Din recipientul acela
izvora un inel de-un foc neted, dureros.
Doar un pahar mărginea momentul
dinaintea pasului pe care nu-l făceam
de parcă nu degetele mele erau cele care-l țineau,
ci sticla, care puse stăpânire pe mine
pe măruntaiele mele sfâșiate, pe ochii mei înroșiți.
Prietenul meu s-a apropiat de mine și i-am dat acest pahar. Trecut-au
cinci ani. Mă aflu aici, acum, scriind,
privind noaptea în juru-mi,
nedormit și treaz, jertfit iubirii,
domol într-o lume agitată,
o răscolire de materie abandonată-n gânduri.
Traducător: Munteanu Ana-Maria 2023