Brines Francisco – Aquel verano de mi juventud
Francisco Brines Bañó (Oliva, Valencia, 22 ianuarie 1932 – Gandía, Valencia, 20 mai 2021) a fost un poet spaniol care a făcut parte din grupul poetic al anilor ’50. A fost distins cu Premiul Național pentru Literatură Spaniolă (1999), Premiul Regina Sofia pentru Poezie Ibero-Americană (2010) și Premiul Miguel de Cervantes (2020).
Cu prima sa carte, Las brasas (1960), a câștigat Premiul Adonais în anul precedent. Cu Palabras en la oscuridad, publicată în 1966, a câștigat Premio Nacional de la Crítica.
A fost profesor de literatură spaniolă la Universitatea Cambridge, marea Britanie, și, ulterior, de limba spaniolă la Universitatea Oxford, Marea Britanie. Admirația sa profundă pentru teatrul clasic spaniol i-a permis, în 1988, să revizuiască și să adapteze textul piesei El alcalde de Zalamea, de Calderón, a cărei versiune a avut premiera în luna noiembrie a aceluiași an la Compañía Nacional de Teatro Clásico, în regia lui José Luis Alonso. În 2001 a fost numit membru al Academiei Regale Spaniole.
În 2020 a fost distins cu Premiul Cervantes.
Scrisul său, care tinde spre un echilibru clasic și un ton melancolic, care încearcă să stăpânească angoasa morții printr-o asumare senină a inevitabilului, se bazează nu numai pe influența lui Luis Cernuda, ci și, mai ales în prima sa carte, Las brasas, pe poezia lui Juan Ramón Jiménez și pe cea mai intimă a lui Antonio Machado.
Aquel verano de mi juventud
Y qué es lo que quedó de aquel viejo verano
en las costas de Grecia?
¿Qué resta en mí del único verano de mi vida?
Si pudiera elegir de todo lo vivido
algún lugar, y el tiempo que lo ata,
su milagrosa compañía me arrastra allí,
en donde ser feliz era la natural razón de estar con vida.
Perdura la experiencia, como un cuarto cerrado de la infancia;
no queda ya el recuerdo de días sucesivos
en esta sucesión mediocre de los años.
Hoy vivo esta carencia,
y apuro del engaño algún rescate
que me permita aún mirar el mundo
con amor necesario;
y así saberme digno del sueño de la vida.
De cuanto fue ventura, de aquel sitio de dicha,
saqueo avaramente
siempre una misma imagen:
sus cabellos movidos por el aire,
y la mirada fija dentro del mar.
Tan sólo ese momento indiferente.
Sellada en él, la vida.
Acea vară a tinereții mele
Și ce a mai rămas din acea vară de demult
de pe malul Greciei?
Ce a rămas în mine din singura vară din viața mea?
Dacă aș putea alege din tot ce am trăit
un loc anume și timpul care îl leagă,
compania-i miraculoasă mă trage într-acolo
unde a fi fericiți era motivul firesc pentru a fi vii.
Experiența dăinuie ca o cameră încuiată din copilărie;
amintirea zilelor următoare se pierde
în această succesiune mediocră de ani.
Astăzi trăiesc această lipsă,
și goana amăgirii – un preț
care-mi permite să mă uit în continuare la lume
cu dragostea necesară;
și astfel mă simt demn de visul vieții.
Din toate momentele acelui loc al fericirii
fur cu lăcomie mereu aceeași imagine:
părul ei mișcat de vânt
și privirea fixată în mare.
Doar acel moment indiferent.
Viața, pecetluită în el.
Traducător: Rus Mara 2023