Álvarez Torres Victoria Montserrat – Amour Fou
Victoria Montserrat Álvarez Torres (Zaragoza, Spania, 1969) este poetă și filosof. S-a născut în orașul Zaragoza, dar și-a petrecut copilăria și adolescența în Lima, Peru. A studiat filologie engleză la Universitatea din Zaragoza și filosofie la trei universități: Pontificia Universidad Católica del Perú (PUCP), Universidad Católica de Asunción și Instituto Superior de Estudios Humanísticos y Filosóficos (ISEHF), ultimele două în Paraguay, și este corector, redactor și editor la diverse edituri și ziare din Paraguay. Conduce suplimentul cultural al ziarului paraguayan ABC Color, în care scrie săptămânal.
Amour Fou
Cada uno en su asiento
o de pie en su lugar
la ciudad recorremos
deseando llegar pronto
ligeramente incómodos
entre extraños molestos
En el fondo
tenemos mucho miedo
de sabernos
reunidos aquí
en esta humilde luz
contra la noche
En el fondo
tenemos mucho miedo de sabernos
como grandes amantes reunidos
Como grandes amantes reunidos
en el pliegue del manto de un dios ciego
Como polvo de estrellas reunidos
bajo esta luz fugaz nos desconocemos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
evitamos mirarnos
Porque es muy breve el tiempo concedido,
amor tal en los ojos
sería sangre
Podría destruirnos
Así que vamos graves
como veinte astronautas que se encuentran
en extraño planeta
y de amor tal
que todo desintegra
no se miran siquiera
Y surcamos las calles
deseando no llegar
no tener que perdernos
tan fuera de la luz del colectivo
que nos congregó a todos,
pasajeros,
boleto en el bolsillo
El módico milagro
que pronto quedará
para siempre perdido
No tocar ese timbre no tener que bajarnos
–hasta nunca–
en nuestros respectivos paraderos
Amour Fou
Fiecare la locul său,
așezați sau în picioare,
străbatem orașul
dorind să ajungem repede
ușor stingheri
printre necunoscuți enervanți
În adâncul sufletului
ne e foarte frică
să ne știm
strânși aici
în această lumină slabă
la căderea serii
În adâncul sufletului
ne e foarte frică să știm
că ne-am strâns ca marii îndrăgostiți
Că ne-am strâns ca marii îndrăgostiți
în faldul mantalei unui zeu orb
Strânși ca pulberea stelelor
sub această lumină trecătoare, nu ne recunoaștem
Pentru că timpul dat e foarte scurt,
evităm să ne privim
Pentru că timpul dat e foarte scurt
o asemenea dragoste în priviri
ar fi sânge
Ne-ar putea distruge
Așa că mergem serioși
ca douăzeci de astronauți care se întâlnesc
pe o planetă necunoscută
și de la o asemenea dragoste
ce spulberă totul
nici măcar nu se privesc
Și străbatem străzile
dorindu-ne să nu ajungem
să nu trebuiască să ne pierdem
atât de departe de lumina autobuzului
care ne-a adunat pe toți la un loc,
pasageri,
cu biletul în buzunar
Miracolul ieftin
care va rămâne curând
pierdut pentru totdeauna
Să nu apăsăm pe sonerie să nu trebuiască să coborâm
-să nu ne mai vedem niciodată-
fiecare în propria lui stație.
Trăducator: Anton Irina 2024