Alonso Dámaso – Insomnio
Dámaso Alonso y Fernández de las Redondas (n. 22 octombrie 1899, Madrid, Spania – d. 25 ianuarie 1990, Madrid, Spania) a fost un poet, critic literar și filolog spaniol. A fost profesor universitar, membru al Academiei Spaniole și, pentru o perioadă, directorul acesteia.
Cariera literară a lui Alonso poate fi împărțită, în esență, în părți. Ca poet, lucrările sale timpurii (cum ar fi „Poemas puros”, „Poemillas de la ciudad” și „El viento y el verso” din 1921 și „El viento y el verso” din 1925) sunt în general considerate inferioare celor ale colegilor săi poeți din Generația ’27, iar el însuși și-a recunoscut limitele, numindu-se „poeta de rachas” sau „poet cu jumătate de normă”. Cu toate acestea, opera sa de maturitate, în special „Hijos de la ira” („Copiii mâniei”, 1944, ed. a 2-a, 1946), este recunoscută ca fiind fundamentală în literatura de după Războiul Civil.
Poezia de mai târziu a lui Alonso este, de asemenea, plină de angoasă agnostică – a unui om în căutarea lui Dumnezeu, dar care se teme de implicațiile pe care le-ar avea dacă acest Dumnezeu nu ar exista.
Insomnio
Madrid es una ciudad de más de un millón de
cadáveres (según las últimas estadísticas).
A veces en la noche yo me revuelvo y me incorporo en
este nicho en el que hace 45 años que me pudro,
y paso largas horas oyendo gemir al huracán, o ladrar
o ladrar los perros, o fluir blandamente la luz de la luna.
Y paso largas horas gimiendo como el huracán,
ladrando como un perro enfurecido, fluyendo como la
leche de la ubre caliente de una gran vaca amarilla.
Y paso largas horas preguntándole a Dios, preguntándole
por qué se pudre lentamente mi alma,
por qué se pudren más de un millón de cadáveres
en esta ciudad de Madrid,
por qué mil millones de cadáveres se pudren lentamente
en el mundo.
Dime, ¿qué huerto quieres abonar con nuestra
podredumbre?
¿Temes que se te sequen los grandes rosales del día, las
tristes azucenas letales de tus noches?
Insomnie
Madrid este un oraș cu peste un milion de
cadavre (după ultimele statistici).
Uneori mă zbucium noaptea și mă dezmeticesc în
nișa aceasta în care de 45 de ani putrezesc,
și-mi petrec orele întinse ascultând geamătul uraganului,
sau lătratul câinilor, sau blânda fluiditate a luminii lunii.
Și petrec veșnicele ore gemând ca uraganul,
lătrând cu mânia câinelui, strecurându-mă ca
laptele din ugerul fierbinte a unei mari vaci galbene.
Și petrec largi ore întrebând pe Dumnezeu, întrebându-L
de ce sufletul-mi putrezește încet,
de ce putrefiază mai mult de un milion de cadavre
în acest oraș al Madridului,
de ce miliarde de cadavre putrezesc treptat
în lume.
Spune-Mi, ce livadă rodești ahtiat
cu putreziciunea noastră?
Ți-o fi oare teamă să nu se usuce a zilei bogați trandafiri,
jalnicii crini letali ale Talei nopți?
Traducător: Lupu Ruth Naomi 2023