Arango Mercado Clara Mercedes – Papel hecho poema

Luis Rogelio Nogueras, cunoscut și ca „Wichy” sau „El Rojo”, a fost un poet, narator, scenarist, cineast, desenator și jurnalist cubanez. S-a născut la Havana, la 17 noiembrie 1944, și a murit în același oraș la 6 iulie 1985. Este una dintre figurile importante ale literaturii cubaneze din a doua jumătate a secolului al XX-lea.
A studiat Limba și Literatura Spaniolă și Hispano-Americană la Universitatea din Havana. A lucrat în cadrul Institutului Cubanez de Artă și Industrie Cinematografică, unde a participat la realizarea de documentare, animații și scenarii. A fost, de asemenea, unul dintre fondatorii revistei literare El Caimán Barbudo și a colaborat cu publicații culturale cubaneze.
Ca poet, a publicat volume precum Cabeza de zanahoria și Las quince mil vidas del caminante. A scris și romane, între care El cuarto círculo și Y si muero mañana. Opera sa combină ironia, jocul intelectual, cultura populară, experimentul literar, interesul pentru cinematografie și o viziune critică asupra realității. Luis Rogelio Nogueras rămâne o voce originală a literaturii cubaneze contemporane.

Surse:
Círculo de Poesía, „Arte poética No. 16: Luis Rogelio Nogueras”: https://circulodepoesia.com/2010/08/arte-poetica-no-16-luis-rogelio-nogueras/  
Festival Internacional de Poesía de Medellín, „Entrevista Luis Rogelio Nogueras”: https://www.festivaldepoesiademedellin.org/es/Diario/13.html  

 

Papel hecho poema

Frente al papel en blanco
armo un rompecabezas de palabras.
Por colores y formas
separo las piezas
y acerco sus bordes
para hacer el poema.

Lo leo varias veces
en silencio y voz alta
y lo dejo reposar
como al buen vino.
Pero me asombra descubrir
que las palabras
se salieron de margen,
los adjetivos, las puntuaciones
y los verbos se acomodaron
como fueron llegando.

En la mañana
mientras lo releo,
Niebla, la gata
compañera de mi soledad
irrumpe en su ritual cotidiano
de poner sobre mi cuerpo desnudo
la tibieza de sus garras ocultas
bajo guantes de seda.
Y dando un zarpazo
me arrebata el poema,
lo manotea, lo rasga,
lo muerde, se enrolla en él,
y se convierte
en la palabra imprescindible
que rueda hecha poema.
Confirmando
—que la poesía como Dios—
está en todas partes
y no se deja ver.

Hârtie prefăcută în poem

În fața hârtiei albe
Alcătuiesc un puzzle din cuvinte.
După culori și forme
separ piesele
și le apropii muchiile
pentru a face poemul.

Îl citesc de mai multe ori
în tăcere și cu voce tare
și îl las să se odihnească
ca un vin bun.
Dar sunt uimită să descopăr
cum cuvintele
au ieșit în afara marginii,
cum adjectivele, semnele de punctuație
și verbele s-au așezat
în ordinea sosirii.

Dimineața,
În timp ce o recitesc,
Niebla, pisica,
tovarășa singurătății mele
dă năvală în ritualul ei zilnic
de a așterne pe corpul meu gol
moliciunea ghearelor ei ascunse
sub mănuși de mătase.
Și, zgâriind,
îmi înșfacă poemul,
îl șterpelește, îl sfâșie,
îl mușcă, se înfășoară în el,
și se transformă
în cuvântul indispensabil
ce se rostogolește prefăcut in poem.
Confirmând
-că poezia, ca și Dumnezeu
este pretutindeni
și nu se lasă văzută.

Traducător: Dinu Roxana Antoaneta 2023