Arango Mercado Clara Mercedes – Papel hecho poema
Clara Mercedes Arango (Cúcuta, 1961) este poetă și critic literar. A publicat în reviste literare naționale și internaționale, unde lucrările sale au fost traduse. Din 2003 până în 2009 a fost directoarea Departamentului de Promovare Culturală al Universității Externado din Columbia și coordonatoarea Zonei de Limbaje și Producție a Facultății de Comunicare Sociață și Jurnalism. La momentul de față este profesoară de limba spaniolă și franceză la aceeași universitate, în domeniul limbajului scris, coordonează ateliere de jurnalism literar, corecție de stil, design, machetare și editare de cărți. Ține ateliere de scriere creativă pentru studenți de la mai multe facultăți.
Papel hecho poema
Frente al papel en blanco
armo un rompecabezas de palabras.
Por colores y formas
separo las piezas
y acerco sus bordes
para hacer el poema.
Lo leo varias veces
en silencio y voz alta
y lo dejo reposar
como al buen vino.
Pero me asombra descubrir
que las palabras
se salieron de margen,
los adjetivos, las puntuaciones
y los verbos se acomodaron
como fueron llegando.
En la mañana
mientras lo releo,
Niebla, la gata
compañera de mi soledad
irrumpe en su ritual cotidiano
de poner sobre mi cuerpo desnudo
la tibieza de sus garras ocultas
bajo guantes de seda.
Y dando un zarpazo
me arrebata el poema,
lo manotea, lo rasga,
lo muerde, se enrolla en él,
y se convierte
en la palabra imprescindible
que rueda hecha poema.
Confirmando
—que la poesía como Dios—
está en todas partes
y no se deja ver.
Hârtie prefăcută în poem
În fața hârtiei albe
Alcătuiesc un puzzle din cuvinte.
După culori și forme
separ piesele
și le apropii muchiile
pentru a face poemul.
Îl citesc de mai multe ori
în tăcere și cu voce tare
și îl las să se odihnească
ca un vin bun.
Dar sunt uimită să descopăr
cum cuvintele
au ieșit în afara marginii,
cum adjectivele, semnele de punctuație
și verbele s-au așezat
în ordinea sosirii.
Dimineața,
În timp ce o recitesc,
Niebla, pisica,
tovarășa singurătății mele
dă năvală în ritualul ei zilnic
de a așterne pe corpul meu gol
moliciunea ghearelor ei ascunse
sub mănuși de mătase.
Și, zgâriind,
îmi înșfacă poemul,
îl șterpelește, îl sfâșie,
îl mușcă, se înfășoară în el,
și se transformă
în cuvântul indispensabil
ce se rostogolește prefăcut in poem.
Confirmând
-că poezia, ca și Dumnezeu
este pretutindeni
și nu se lasă văzută.
Traducător: Dinu Roxana Antoaneta 2023