Alberti Rafael – Se equivocó la paloma, Lo que dejé por ti
Rafael Alberti (n. 16 decembrie 1902, El Puerto de Santa María – d. 27 octombrie 1999, El Puerto de Santa María) a fost poet și dramaturg spaniol, reprezentant al Generației de la ’27. Este considerat una dintre cele mai mari figuri literare ale așa-numitei Epoci de Argint a literaturii spaniole și a câștigat numeroase premii. După Războiul Civil Spaniol a plecat în exil din cauza credințelor sale marxiste. Când s-a întors în Spania, după moartea lui Franco, a fost numit „Hijo Predilecto de Andalucía” în anul 1983 și a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Cádiz în 1985.
Se equivocó la paloma
Se equivocó la paloma.
Se equivocaba.
Por ir al Norte, fue al Sur.
Creyó que el trigo era agua.
Se equivocaba.
Creyó que el mar era el cielo;
que la noche la mañana.
Se equivocaba.
Que las estrellas eran rocío;
que la calor, la nevada.
Se equivocaba.
Que tu falda era tu blusa;
que tu corazón su casa.
Se equivocaba.
(Ella se durmió en la orilla.
Tú, en la cumbre de una rama.)
Lo que dejé por ti
Dejé por ti mis bosques, mi perdida
arboleda, mis perros desvelados,
mis capitales años desterrados
hasta casi el invierno de la vida.
Dejé un temblor, dejé una sacudida,
un resplandor de fuegos no apagados,
dejé mi sombra en los desesperados
ojos sangrantes de la despedida.
Dejé palomas tristes junto a un río,
caballos sobre el sol de las arenas,
dejé de oler la mar, dejé de verte.
Dejé por ti todo lo que era mío.
Dame tú, Roma, a cambio de mis penas,
tanto como dejé para tenerte.
Se înșela porumbelul
Se înșela porumbelul.
Se înșela.
În loc să meargă spre Nord, a mers spre Sud.
Crezu că lanul de grâu era apă.
Se înșela.
Crezu că marea era cerul ;
că noaptea era dimineață.
Se înșela.
Că stelele erau picături de rouă ;
că arșița era zăpadă.
Se înșela.
Că fusta ta era bluza ta ;
că inima ta era casa ei.
Se înșela.
(Ea a adormit pe malul mării.
Tu, pe vârful unei ramuri.)
Traducător: Ciungu Denisa Elis 2023
Ce am lăsat pentru tine
Am lăsat pentru tine pădurile mele, livada mea pierdută,
câinii mei treji,
anii mei însemnați alungați
până aproape de iarna vieții.
Am lăsat un tremur, am lăsat o zguduire,
o strălucire a focurilor nesfârșite,
mi-am lăsat umbra în disperații
ochi însângerați ai despărțirii.
Am lăsat porumbeii triști lângă un râu,
caii pe soarele nisipurilor,
nu mai simt mirosul mării, am încetat să te mai văd.
Am părăsit tot ce mai aveam pentru tine.
Dă-mi tu, Roma, în schimbul necazurilor mele,
la fel de mult cât am lăsat ca să te am.
Traducător: George Matei Cantacuzino 2024