Paz Octavio – Entre irse y quedarse, Interior
Octavio Paz Lozano a fost un poet, eseist și diplomat mexican. S-a născut la Ciudad de México, la 31 martie 1914, și a murit la Coyoacán, Ciudad de México, la 19 aprilie 1998. A primit Premiul Cervantes în 1981 și Premiul Nobel pentru Literatură în 1990.
A crescut într-un mediu intelectual și politic intens. În tinerețe a fost apropiat de cauza republicană spaniolă și a participat la al Doilea Congres Internațional al Scriitorilor pentru Apărarea Culturii, organizat în Spania în 1937. A avut o lungă carieră diplomatică, inclusiv ca ambasador al Mexicului în India, funcție din care a demisionat în 1968 după masacrul de la Tlatelolco.
Printre cărțile sale de poezie se numără Libertad bajo palabra, Piedra de sol, Salamandra, Ladera este, Blanco și Árbol adentro. A publicat și eseuri fundamentale, precum El laberinto de la soledad, El arco y la lira și Sor Juana Inés de la Cruz o las trampas de la fe.
Surse:
Instituto Cervantes, „Octavio Paz. Biografía”: https://www.cervantes.es/bibliotecas_documentacion_espanol/biografias/paris_octavio_paz.htm
El Colegio Nacional, „Octavio Paz”: https://colnal.mx/integrantes/octavio-paz/
The Nobel Prize, „Octavio Paz – Facts”: https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1990/paz/facts/
Entre irse y quedarse
Entre irse y quedarse duda el día,
enamorado de su transparencia.
La tarde circular es ya bahía:
en su quieto vaivén se mece el mundo.
Todo es visible y todo es elusivo,
todo está cerca y todo es intocable.
Los papeles, el libro, el vaso, el lápiz
reposan a la sombra de sus nombres.
Latir del tiempo que en mi sien repite
la misma terca sílaba de sangre.
La luz hace del muro indiferente
un espectral teatro de reflejos.
En el centro de un ojo me descubro;
no me mira, me miro en su mirada.
Se disipa el instante. Sin moverme,
yo me quedo y me voy: soy una pausa.
Interior
Pensamientos en guerra
quieren romper mi frente
Por caminos de pájaros
avanza la escritura
La mano piensa en voz alta
una palabra llama a otra
En la hoja en que escribo
van y vienen los seres que veo
El libro y el cuaderno
repliegan las alas y reposan
Ya encendieron las lámparas
la hora se abre y cierra como un lecho
Con medias rojas y cara pálida
entran tú y la noche
Între a pleca și a rămâne
Între a pleca și a rămâne se îndoiește ziua,
îndrăgostit de a sa transparență.
După-amiaza circulară este un golf:
în ritmul lui liniștit lumea se leagănă.
Totul este vizibil și totul este evaziv
totul este aproape și totul este de neatins.
Hârtiile, cartea, paharul, creionul
se odihnesc in umbra numelor lor.
Bătaia timpului care se repetă în tâmpla mea
aceeași silabă încăpățânată de sânge.
Lumina face zidul indiferent
un teatru spectral de reflexii.
În centrul unui ochi mă descopăr;
nu se uită la mine, eu mă uit în privirea lui.
Momentul se risipește. Nu ma mișc,
rămân și plec: sunt o pauză.
Traducător: Moroianu Sara Maria 2022
Interior
Gânduri rebele
caută să-mi străpungă fruntea
Pe urme de păsări
se înalță scriitura
Mâna gândește în voce tare
un cuvânt chiamă alt cuvânt
Pe foaia albă ce scriu
vin și pleacă ființe imaginare
Cartea și caietul
își strâng aripile si se odihnesc
Se aprind lumânările
orele se desfac și se închid una câte una
În roși colanți și cu chip palid
intri tu și noaptea.
Trăducator: Langa Andrei (contribuția specială)