Paz Octavio – Entre irse y quedarse, Interior
Octavio Paz (n. 31 martie 1914 – d. 19 aprilie 1998) a fost un poet, eseist și diplomat mexican, una din figurile literare de prima mărime ale Americii Latine. În 1990 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
Absolvent al Universidad Nacional Autónoma de México (UNAM) și al University of California at Berkeley, Paz debutează în 1933 cu volumul de poeme Luna silvestre. Pleacă in Spania, unde se apropie până la identificare de cauza republicană din Războiul civil (reflexiile acestei experiențe apar în Spania, în 1937, sub titlul Bajo in clara sombra y otros poemas, anunțându-l pe marele poet de mai târziu.
După o ședere la Paris se întoarce în Mexic, unde va înființa și edita mai multe reviste literare de renume (Taller, El hijo prodigo și, în anii ’70, Plural). Influențat pe rând de marxism, suprarealism, existențialism, budism și hinduism, tema sa de predilecție este capacitatea de a-și depăși singurătatea existențială prin dragoste, erotism și creativitate artistică.
Entre irse y quedarse
Entre irse y quedarse duda el día,
enamorado de su transparencia.
La tarde circular es ya bahía:
en su quieto vaivén se mece el mundo.
Todo es visible y todo es elusivo,
todo está cerca y todo es intocable.
Los papeles, el libro, el vaso, el lápiz
reposan a la sombra de sus nombres.
Latir del tiempo que en mi sien repite
la misma terca sílaba de sangre.
La luz hace del muro indiferente
un espectral teatro de reflejos.
En el centro de un ojo me descubro;
no me mira, me miro en su mirada.
Se disipa el instante. Sin moverme,
yo me quedo y me voy: soy una pausa.
Interior
Pensamientos en guerra
quieren romper mi frente
Por caminos de pájaros
avanza la escritura
La mano piensa en voz alta
una palabra llama a otra
En la hoja en que escribo
van y vienen los seres que veo
El libro y el cuaderno
repliegan las alas y reposan
Ya encendieron las lámparas
la hora se abre y cierra como un lecho
Con medias rojas y cara pálida
entran tú y la noche
Între a pleca și a rămâne
Între a pleca și a rămâne se îndoiește ziua,
îndrăgostit de a sa transparență.
După-amiaza circulară este un golf:
în ritmul lui liniștit lumea se leagănă.
Totul este vizibil și totul este evaziv
totul este aproape și totul este de neatins.
Hârtiile, cartea, paharul, creionul
se odihnesc in umbra numelor lor.
Bătaia timpului care se repetă în tâmpla mea
aceeași silabă încăpățânată de sânge.
Lumina face zidul indiferent
un teatru spectral de reflexii.
În centrul unui ochi mă descopăr;
nu se uită la mine, eu mă uit în privirea lui.
Momentul se risipește. Nu ma mișc,
rămân și plec: sunt o pauză.
Traducător: Moroianu Sara Maria 2022
Interior
Gânduri rebele
caută să-mi străpungă fruntea
Pe urme de păsări
se înalță scriitura
Mâna gândește în voce tare
un cuvânt chiamă alt cuvânt
Pe foaia albă ce scriu
vin și pleacă ființe imaginare
Cartea și caietul
își strâng aripile si se odihnesc
Se aprind lumânările
orele se desfac și se închid una câte una
În roși colanți și cu chip palid
intri tu și noaptea.
Trăducator: Langa Andrei (contribuția specială)