Unamuno Miguel de – La oración del ateo, Ofelia de Dinamarca
Miguel de Unamuno (n. 29 septembrie 1864, Bilbao; d. 31 decembrie 1936, Salamanca) a fost un prozator spaniol, filosof, profesor, eseist, poet și dramaturg.
Poezia reprezintă poate cea mai caldă și mai puțin speculativă parte a amplei sale creații. În multe din poemele sale (Poesías – Poezii, 1907; Rosario de sonetos líricos – Florilegiu de sonete lirice, 1911; El Cristo de Vélasquez – Christul lui Velasquez, 1920), Unamuno sondează propriul “eu” liric prin parafrază autobiografică, prin trimiterea la întâmplări cărora le-a fost martor și care l-au ajutat să înțeleagă lumea și să și-o asume. Este zona în care filosoful Unamuno se retrage din fața întrebărilor metafizice, pentru a rămâne pur și necontrafăcut în lumina propriei sale conștiințe.
La oración del ateo
Oye mi ruego Tú, Dios que no existes,
y en tu nada recoge estas mis quejas,
Tú que a los pobres hombres nunca dejas
sin consuelo de engaño. No resistes
a nuestros ruegos y nuestro anhelo vistes.
Cuando Tú de mi mente más te alejas,
mas recuerdo las placidas consejas,
con que mi alma endúlzame noches tristes.
¡Qué grande eres, mi Dios! Eres tan grande
que no eres sino Idea; es muy angosta
la realidad por mucho que se expande
para abarcarte. Sufro yo a tu costa,
Dios no existente, pues si Tú existieras
existiría yo también de veras.
Ofelia de Dinamarca
Rosa de nube de carne
Ofelia de Dinamarca,
tu mirada, sueñe o duerma,
es de Esfinge la mirada.
En el azul del abismo
de tus niñas – todo o nada,
¿ser o no ser?-, ¿es espuma
o poso de vida tu alma?
No te vayas monja, espérame
cantando viejas baladas,
suéñame mientras te sueño,
brízame la hora que falta.
Y si los sueños se esfuman
¿el resto es silencio? -, almohada
hazme de tus muslos, virgen.
Rugăciunea ateului
Ascultă-mi ruga Tu, Doamne, care nu exiști,
și în nimicnicia Ta alungă-mi întristarea,
Tu cel ce nu lași niciodată ca însingurarea
să n-aibă mângâiere-amăgitoare. Nu reziști
rugăciunilor și dorinței noastre pe care le privești.
Când din mintea mea te cheamă depărtarea,
liniștitele sfaturi mai mult sunt alinarea
sufletului ce-n triste nopți îl îndulcești.
Ce mare ești, Doamne-al meu! Atât de mare
că nu ești decât Idee; este atât de-ngustă
realitatea, pentru mulți, ce se dilată tare
să Te cuprindă. Suferința mi-e frustă,
Doamne inexistent, căci Tu de-ai exista-ntrupat,
aș exista și eu cu-adevărat.
Traducător: Carmen Bulzan 2022
Ophelia de Danemarca
Trandafir facut din nor de carne
Ofelie de Danemarca,
Privirea ta, de visează sau doarme,
Privirea este de efigie.
În albastrul abisului
Ale copilelor tale -totul sau nimic,
A fi sau a nu fi ? Este spuma
Sau fântana de viaţă a sufletului tău?
Nu pleca nonă, asteaptă-mă
Cântând balade vechi,
Viseaza-mă în timp ce te visez
Subţiază-mi ora ce lipseşte.
Şi dacă visele dispar
Restul sunt linişte? –
Fă-ma perna din picioarele tale, virgino.
Traducător: Mihăilă Maria-Valentina-Constanța 2022