Unamuno Miguel de – La oración del ateo, Ofelia de Dinamarca, Leer, leer, leer , La sacerdotisa
Miguel de Unamuno y Jugo a fost un scriitor, poet, filosof, eseist, romancier, dramaturg și profesor spaniol. S-a născut la Bilbao, la 29 septembrie 1864, și a murit la Salamanca, la 31 decembrie 1936. Este una dintre figurile centrale ale Generației de la 98.
A studiat Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid și a devenit profesor de greacă la Universitatea din Salamanca, instituție al cărei rector a fost în mai multe perioade. Opera sa intelectuală a fost marcată de preocuparea pentru Spania, credință, îndoială, nemurire, conștiință individuală și conflictul dintre rațiune și viață.
Ca poet, a publicat volume precum Poesías, Rosario de sonetos líricos, El Cristo de Velázquez, Rimas de dentro și Cancionero. A scris și romane precum Niebla, Abel Sánchez, La tía Tula și eseuri precum Del sentimiento trágico de la vida și En torno al casticismo. Poezia sa este reflexivă, spirituală și adesea tensionată între credință și neliniște existențială.
Surse:
Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, „Miguel de Unamuno”: https://blog.cervantesvirtual.com/miguel-de-unamuno/
Instituto Cervantes, „Miguel de Unamuno en la Guerra Civil: entre historia y mito”: https://cultura.cervantes.es/espanya/es/miguel-de-unamuno-en-la-guerra-civil%3A-entre-historia-y-mito/119626
La oración del ateo
Oye mi ruego Tú, Dios que no existes,
y en tu nada recoge estas mis quejas,
Tú que a los pobres hombres nunca dejas
sin consuelo de engaño. No resistes
a nuestros ruegos y nuestro anhelo vistes.
Cuando Tú de mi mente más te alejas,
mas recuerdo las placidas consejas,
con que mi alma endúlzame noches tristes.
¡Qué grande eres, mi Dios! Eres tan grande
que no eres sino Idea; es muy angosta
la realidad por mucho que se expande
para abarcarte. Sufro yo a tu costa,
Dios no existente, pues si Tú existieras
existiría yo también de veras.
Ofelia de Dinamarca
Rosa de nube de carne
Ofelia de Dinamarca,
tu mirada, sueñe o duerma,
es de Esfinge la mirada.
En el azul del abismo
de tus niñas – todo o nada,
¿ser o no ser?-, ¿es espuma
o poso de vida tu alma?
No te vayas monja, espérame
cantando viejas baladas,
suéñame mientras te sueño,
brízame la hora que falta.
Y si los sueños se esfuman
¿el resto es silencio? -, almohada
hazme de tus muslos, virgen.
Leer, leer, leer
Leer, leer, leer, vivir la vida
que otros soñaron.
Leer, leer, leer, el alma olvida
las cosas que pasaron.
Se quedan las que quedan, las ficciones,
las flores de la pluma,
las olas, las humanas creaciones,
el paso de la espuma.
Leer, leer, leer, ¿seré lectura
mañana también yo?
¿Seré mi creador, mi criatura,
seré lo que pasó?
La sacerdotisa
«Y ahora… ¿qué quieres?»
«¡Dame otro bizcocho, mamita!»
«Te comiste ya muchos, mi hija…»
«No, si no es para mi…» «Pues entonces…»
«Te diré; la muñeca, la chica,
el suyo me pide… y no es justo…
ya ves… la pobrita…»
«De modo que quieres…»
«Para mí no, para ella, mamita».
«Pues bueno, ven, toma;
es en premio de la picardía».
Y un beso de ruido
al bizcocho añadió de propina.
Y se fue vencedora y cojiendo
su muñeca la niña
y arrimando a su boca pintada
el bizcocho: «Cómelo, querida;
¿no lo quieres? ¿No te gusta, prenda?
Pues entonces… mira,
ya que tú no lo quieres,
se lo come mamita!»
La muy tuna zampóse el bizcocho;
y ello es claro como el mediodía,
el Ídolo come por boca,
¡claro está! de la sacerdotisa.
Rugăciunea ateului
Ascultă-mi ruga Tu, Doamne, care nu exiști,
și în nimicnicia Ta alungă-mi întristarea,
Tu cel ce nu lași niciodată ca însingurarea
să n-aibă mângâiere-amăgitoare. Nu reziști
rugăciunilor și dorinței noastre pe care le privești.
Când din mintea mea te cheamă depărtarea,
liniștitele sfaturi mai mult sunt alinarea
sufletului ce-n triste nopți îl îndulcești.
Ce mare ești, Doamne-al meu! Atât de mare
că nu ești decât Idee; este atât de-ngustă
realitatea, pentru mulți, ce se dilată tare
să Te cuprindă. Suferința mi-e frustă,
Doamne inexistent, căci Tu de-ai exista-ntrupat,
aș exista și eu cu-adevărat.
Traducător: Carmen Bulzan 2022
Ophelia de Danemarca
Trandafir facut din nor de carne
Ofelie de Danemarca,
Privirea ta, de visează sau doarme,
Privirea este de efigie.
În albastrul abisului
Ale copilelor tale -totul sau nimic,
A fi sau a nu fi ? Este spuma
Sau fântana de viaţă a sufletului tău?
Nu pleca nonă, asteaptă-mă
Cântând balade vechi,
Viseaza-mă în timp ce te visez
Subţiază-mi ora ce lipseşte.
Şi dacă visele dispar
Restul sunt linişte? –
Fă-ma perna din picioarele tale, virgino.
Traducător: Mihăilă Maria-Valentina-Constanța 2022
Să citiți, să citiți, să citiți
Să citiți, să citiți, să citiți, viața să fie trăită
așa cum alții au visat.
Să citiți, să citiți, să citiți, sufletul uită
lucrurile care s-au întâmplat.
Rămâne doar ceea ce mai este, ficțiunile,
scrisul cu litere rotunJite,
valurile, creațiunile,
spuma ce a trecut pe aice.
Să citiți, să citiți, să citiți. Fi-voi ca mâine
și eu o carte de citit?
Propriul creator, creația-mi ce rămâne,
ceea ce am trait?
Traducător: Langa Andrei (contribuție specială)
Preoteasa
„Și acum… ce mai dorești?”
„Mai dă-mi un biscuit, mămico!”
„Ai mâncat prea mulți, fetițo…”
„Nu, nu-i pentru mine…” „Atunci…”
„Să-ți spun; păpușa, cea micuță,
ea mi-l cere… și nu-i drept…
vezi și tu… sărăcuța…”
„Astfel că vrei…”
„Pentru mine, nu, pentru ea, mămico.”
„Bine, vino, ia-l,
e premiu pentru viclenie.”
Și un sărut zgomotos
îi dădu, pe lângă biscuit.
Învingătoare plecă fetița,
luându-și păpușa,
apoi biscuitul de gura-i rujată
apropie: „Mănâncă-l, dragă;
nu-l vrei? Nu-ți place, odorul meu?
Păi, atunci… uite,
fiindcă tu nu-l vrei,
îl mănâncă mămica!”
Prea șireata înfulecă biscuitul;
și-i clar ca lumina zilei,
idolul mănâncă, bineînțeles,
prin gura preotesei.
Traducător: Preda Rareș, 2025