Scorza Manuel – Epístola a los poetas que vendrán
Manuel Scorza (1928 – 1983) s-a născut la Lima, tatăl fiind metis, mama indigenă. Interesat de politică, a activat clandestin într-o celulă APRA (Alianța Populară Revoluționară Americană). Cu mici întreruperi, Scorza a rămas toată viața un exilat. A locuit în Argentina, Brazilia și Chile, iar în 1952 s-a stabilit în Mexic, unde și-a continuat studiile. La „Jocurile Florale de Poezie“, organizate cu prilejul aniversării Universității Naționale Autonome din Mexic, la 400 de ani de la fondare, s-a clasat pe locul I, cu poemul „Cântec pentru minerii din Bolivia”.
A murit în accidentul aviatic Avianca Flight 011, când avionul în care se afla s-a prăbușit în apropierea Aeroportului Madrid-Barajas după ce s-a izbit de câteva dealuri. În acel accident au murit 181 de pasageri, inclusiv romancierul și dramaturgul mexican Jorge Ibargüengoitia, scriitorul, profesorul universitar și criticul literar uruguayan Ángel Rama și criticul de artă argentinian Marta Traba.
Epístola a los poetas que vendrán
Tal vez mañana los poetas pregunten
por qué no celebramos la gracia de las
muchachas;
tal vez mañana los poetas pregunten
por qué nuestros poemas
eran largas avenidas
por donde venía la ardiente cólera.
Yo respondo:
por todas partes oíamos el llanto,
por todas partes nos sitiaba un muro de olas
negras.
¿Iba a ser la Poesía
una solitaria columna de rocío?
Tenía que ser un relámpago perpetuo.
Mientras alguien padezca,
la rosa no podrá ser bella;
mientras alguien mire el pan con envidia,
el trigo no podrá dormir;
mientras llueva sobre el pecho de los
mendigos,
mi corazón no sonreirá.
Matad la tristeza, poetas.
Matemos a la tristeza con un palo.
No digáis el romance de los lirios.
Hay cosas más altas
que llorar amores perdidos:
el rumor de un pueblo que despierta
¡es más bello que el rocío!
El metal resplandeciente de su cólera
¡es más bello que la espuma!
Un Hombre Libre
¡es más puro que el diamante!
El poeta libertará el fuego
de su cárcel de ceniza.
El poeta encenderá la hoguera
donde se queme este mundo sombrío.
Epistolă pentru poeții de mâine
Poate că mâine poeții o să întrebe
de ce nu sărbătoream farmecul
fecioarelor;
poate că mâine poeții o să întrebe
de ce poeziile noastre
erau lungi magistrale
pe unde ieșea la iveală furia clocotitoare.
Iar eu răspund:
de pretutindeni auzeam hohote de lacrimi,
de peste tot ne împresura un zid de valuri
negre.
Avea să fie Poezia
o coloană solitară de rouă?
Trebuia să fie un fulger perpetuu.
Cât timp cineva suferă,
trandafirul nu va putea fi frumos;
cât timp cineva se uită la pâine cu invidie,
grâul nu va putea să-și găsească odihna;
cât timp plouă peste pieptul
cerșetorilor,
inima-mi nu va zâmbi.
Ucideți tristețea, poeți.
Să ucidem tristețea cu un ciomag.
Nu rostiți romanța crinilor.
Există lucruri mai însemnate
decât să plângem iubiri pierdute:
rumoarea unui neam ce se deșteaptă
este mai frumoasă decât roua!
Metalul strălucitor al furiei
este mai frumos decât spuma!
Un Om Liber
este mai pur decât diamantul!
Poetul va dezrobi focul
din închisoarea sa de cenușă.
Poetul va încinge rugul
pe care să se facă scrum această lume sumbră.
Traducător: Cecovniuc Ioana 2021