Burgos Julia de – No hay abandono
Julia de Burgos García (17 februarie 1914 – 6 iulie 1953) a fost o poetă născută în Puerto Rico. Ca avocată a independenței țării sale a fost secretar general al Fiicelor Libertății, filiala femeilor din Partidul Naționalist Puerto Rico. A fost, de asemenea, o activistă pentru drepturile civile pentru femei și scriitoare africane.
În 1933, Burgos a absolvit la vârsta de 19 ani Universitatea din Puerto Rico cu o diplomă în pedagogie. Devine profesoară și predă la Școala primară Feijoo în Barrio Cedro Arriba of Naranjito, Puerto Rico. Lucrează și ca scriitoare la o emisiune pentru copii pentru un post de radio public, dar se crede că ar fi fost concediată din cauza orientării politice.
No hay abandono
Se ha muerto la tiniebla en mis pupilas,
desde que hallé tu corazón
en la ventana de mi rostro enfermo.
¡Oh pájaro de amor,
que trinas hondo, como un clarín total y solitario
en la voz de mi pecho!
No hay abandono…
ni habrá miedo jamás en mi sonrisa.
¡Oh pájaro de amor,
que vas nadando cielo en mi tristeza…!
Más allá de tus ojos
mis crepúsculos sueñan bañarse en tus luces…
¿Es azul el misterio?
Asomada en mi misma contemplo mi rescate,
que me vuelve a la vida en tu destello…
Poema con tonada última
¿Qué a dónde voy con esas caras tristes
y un borbotón de venas heridas en mi frente?
Voy a despedir rosas al mar,
y a deshacerme en olas más altas que los pájaros,
a quitarme caminos que ya andaban en mí como raíces…
Voy a perder estrellas,
y rocíos,
y riachuelitos breves donde amé la agonía que arruinó
mis montañas
y un rumor de palomas
especial,
y palabras…
Voy a quedarme sola,
sin canciones, ni piel,
como un túnel por dentro, donde el mismo silencio
se enloquece y se mata.
Nu există abandon
A murit întunericul din ochii mei,
de când ți- am găsit inima
la fereastra chipului meu bolnav.
Oh pasăre a iubirii,
cu trilul tău profund, ca o goarnă desăvârșită și singuratică
în vocea din pieptul meu!
Nu există abandon…
și nici nu va exista vreodată frică în zâmbetul meu.
Oh pasăre a iubirii,
cu raiul tău care înoată în tristețea mea…!
Dincolo de ochii tăi
crepusculele mele visează să se scalde în luminile tale…
Este albastru misterul?
Sprijinită de mine însămi îmi contemplu salvarea,
care mă readuce la viață prin strălucirea ta…
Traducător: Vasile Cristina-Andreea 2022
Poem pe ultimă tonalitate
Unde și în ce parte plec cu astă înfățișare tristă
și cu venele deschise pe frunte?
Plec să petrec trandafirii în largul mării,
să fiu dusă pe valuri mai sus ca zborul de pasăre,
să las cărările care treceau prin mine ca rădăcinile…
Nu voi vedea stelele,
și roua,
și pâraie de munte unde m-am scăldat în agonia ce a surpat
munții mei
și un huluit de hulubi
de nedescris,
și cuvinte…
Voi rămâne singură,
fără cântece, despuiată de piele,
ca un tunel pe dinăuntru, unde însăși tăcerea
înnebunește și se sinucide.
Traducător: Langa Andrei (contribuția specială)